‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 13 octombrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCătălin Bâtcă, tânărul care a ales să studieze Selecția și genetica plantelor: În agricultură...

Cătălin Bâtcă, tânărul care a ales să studieze Selecția și genetica plantelor: În agricultură sunt necesari profesioniști

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Cătălin Bâtcă își face studiile la Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, specialitatea Selecția și Genetica Culturilor Agricole, iar în paralel studiază și la facultatea Piscicultură din Galați, România.

Fiind în anul IV, își dorește să rămână acasă și să aplice cunoștințele acumulate în cadrul unei companii de succes din țară.

Tânărul spune că, agricultura este la fel de interesantă și oferă posibilitatea de a avea un mediu activ de muncă. 

„În plus, și în agricultură poți avea un salariu destul de motivant, mai ales dacă acumulezi experiență, ai o bază bună de cunoștințe și depui efort să crești și să fii în pas cu ultimele modernizări”, ne-a mărturisit Cătălin. 

‹ adv ›
specialitate genetica

A ales să-și facă studiile în domeniul agricol din mai multe considerente, dar motivul determinant a fost, totuși, faptul că, nu-și imagina să lucrezi zi de zi în birou, îi place munca activă, în natură. 

„Nu-mi place munca de oficiu. Chiar dacă am ajuns în momentul în care un agronom bun la fel utilizează multe instrumente digitalizate în activitatea sa, totuși, contactul direct cu natura, plantele rămâne o acțiune necesară și indispensabilă. Studiile la facultate au devenit mai interesante și mai intense, inclusiv datorită modernizării, reparației care s-a realizat în ultimii ani.

Profesorii au câștigat un proiect prin care și-au propus să fie modernizate și laboratoarele de studii, să fie achiziționate noi utilaje, care ne vor permite să efectuăm mai multă practică, să facem mai multe experimente și cercetări. S-a făcut reparație inclusiv în aula de la Horticultură, lucru care face ca studiile să fie mai atractive.

Observăm mai multe schimbări, dar care, cred eu, că oricum ar fi trebuit să se întâmple”, a mai spus studentul. 

Își dorește să activeze anume în domeniul în care își face la moment studiile, cu atât mai mult cu cât există cerere pe piață muncii față de specialiști în acest domeniu. 

„Cred că voi urma și programul de master, dar încă nu am decis ce specializare voi alege. Cu toate acestea, specializarea pe care o studiez acum la facultate îmi oferă posibilitatea de a mă încadra în câmpul muncii într-un spectru foarte larg, pornind de la companiile care comercializează produse de uz fitosanitar, tehnică și utilaje agricole, deoarece pe parcursul anilor de studii am avut obiecte ce țin de mecanizare și electrificarea agriculturii”.

Împreună cu colegii de la facultate apreciază schimbările care s-au produs și spune că și-ar dori mai multe ore de practică. 

„Datorită serelor noi construite și dotate cu utilaje moderne putem să ne implicăm și mai mult, să practicăm ceea ce studiem, să realizăm diferite cercetări și experimente. Desigur că, toate acestea ne ajută să fim mult mai pregătiți și să corespundem cu așteptările pe care le au angajatorii, dar și întreg sectorul”.

‹ adv ›

La final, Cătălin a avut un îndemn pentru tinerii care sunt indeciși și încă nu au ales instituția la care urmează să-și facă studiile. 

V-ar putea plăcea și articolul Ștefan Mulear, student: Am ales să studiez Silvicultura. Mă regăsesc 100% și recomand și altor tineri.

„Aș îndemna tinerii să meargă la UTM, la facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, pentru că Moldova are nevoie de specialiști în diverse domenii, nu doar marketing și drept. Trebuie să se gândească bine că acolo unde sunt foarte mulți, va fi și mai complicat să-și găsească un loc de muncă. Agricultura este la fel de interesantă și oferă posibilitatea de a avea un mediu diferit de muncă”.

Dacă ești un tânăr pasionat de agricultură, accesează acest link pentru a vedea oportunitățile de studii disponibile în cadrul Facultății Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, UTM.

‹ adv ›

Acest material face parte din seria de materiale realizate în scopul promovării studiilor în agricultură și a fost realizat cu susținerea Elveției și a organizației Helvetas, prin proiectul OPTIM.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›