Acasă Analitica

Analitica

Plantaţiile de nuci în Moldova: realizări și provocări

Plantaţiile de nuci au fost înfiinţate în Moldova în anii 1990, până atunci creşterea nucilor era practicată doar în gospodării ţărăneşti şi de-a lungul fâşiilor de protecţie. Potrivit Programului Naţional pentru Dezvoltarea Culturilor Nucifere, până în anul 2020 suprafaţa plantaţiilor de nuci va atinge cel puţin 14 mii ha, iar recolta nucilor necurăţate va constitui 60 mii de tone, în prezent ea fiind de 25-35 mii tone.

Moldovenii au găsit “gâsca cu ouă de aur”

Compania moldo-rusă Senipal-V va construi două ferme de creştere a gâştelor, una în Republica Moldova alta în Rusia, mizând atât pe producţia de ouă şi carne de pasăre cât şi a altor produse derivate din proces.

Sfaturi utile despre alimentaţia corectă a porcilor

Alimentaţia vierilor de reproducţie. În ceea ce priveste alimentaţia la această categorie trebuie avut în vedere să se menţină un echilibru între condiţia de reproducător şi producţia caracteristică, reprezentată de cantitatea şi calitatea materialului seminal.

La vierii tineri cerinţele sunt atât pentru definitivarea creşterii cât şi pentru producţia spermatică iar la vierii adulţi trebuie să se asigure un material seminal de bună calitate, evitandu-se variaţiile de greutate ale masei corporale şi în special îngrăşarea peste măsură.

Dacă se utilizează nutreţuri combinate, ţinând cont de regimul de folosire la monta şi greutate corporală, se recomandă un consum zilnic de 2,5-3,5 kg nutreţ combinat. Astfel pentru un vier cu masa corporală de 180-220 kg şi în perioada intensă de utilizare, raţia trebuie să asigure: 5,4 U.N.; circa 720 g proteină digestibilă; 8000-9400 kcal. Desigur că aceste cifre sunt orientative, calitatea furajul fiind influenţată de calitatea componentelor sale. Administrarea ovăzului în hrana vierilor îmbunătaţeşte valoarea biologică prin raporturile între aminoacizii esenţiali, creşterea nivelului fosforului şi vitamina E.

Se recomandă ca reţeta pentru această categorie să conţina pâna la 50 % un amestec de ovăz şi orz, 2-3 % făinuri animale, restul fiind completat cu sroturi (în special de leguminoase), porumb, tărâţe, făină de lucernă. Raţia poate fi completata cu ouă proaspete sau melanj de ouă, morcovi (în perioada de iarnă) sau lucernă palita (în perioada de vară). Dintre vitamine un rol important îl au vitamina A şi E iar dintre microelemente, seleniu.

Este extrem de important ca la vieri să se acorde o atenţie deosebită furajării, deoarece alimentaţia neraţională sau insuficienţa poate provoca tulburări de comportament sexual şi modificări ale calităţii spermei, ce se traduc prin indici de fertilitate reduşi, care perturbă grav fluxul tehnologic şi determină pagube economice însemnate.

Alimentaţia scroafelor de reproducţie. Aceasta reprezintă o problemă complexă deoarece într-o perioada de timp relativ scură scroafa trece prin diferite stadii fiziologice în care metabolismul său este modificat profund.
Ţinând cont de aceste considerente pentru scroafele lactante se recomandă o furajare "ad-libitum" (la discreţie), care depăşeşte uneori 6-7 kg de nutreţ combinat pe zi (până la 20000 kcal energie metabolizabilă pe zi). Tot la discreţie trebuie asigurat şi consumul zilnic de apă, necesar metabolismului crescut precum şi în procesul de producere a laptelui.

În momentul înţărcării se recomandă dieta absolută (inclusiv hidrica), minim 24 de ore, pentru a stopa producţia de lapte şi a preveni apariţia mamitelor.

La scroafele în aşteptare trebuie să se facă o hrănire stimulativă, atât în ceea ce priveşte refacerea organismelor epuizate în perioada de lactaţie cât şi pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Astfel, îcepând cu ziua a 3-a dupa înţărcare scroafele trebuie să primească cca. 3-3,5 kg de nutreţ combinat din reţeta 0–5, cu un nivel de 14,5 % proteină brută. În primele 30 de zile de la monta se recomandă menţinerea aceleiaşi raţii deoarece aceasta corespunde cu perioada de organogeneza şi dezvoltare embrionară, după care ţinând cont de componenta de asimilaţie a metabolismului scroafei gestante, se recomandă reducerea raţiei (2 kg nutreţ combinat) pentru următoarele două luni, asigurând circa 6600 kcal energie metabolizabilă zilnic. În ultima perioadă de gestaţie (ultimele trei săptămâni) când fetuşii au o creştere mai rapidă în greutate, este necesar să se suplimenteze din nou raţia la nivelul normal.

Furajarea necorespunzatoare în perioada de gestaţie se traduce prin obţinerea unor loturi de fatare mai mici, purcei subponderali sau neviabili.

Alimentaţia purceilor sugari. În prima parte a vieţii, purcelul valorifică foarte bine hrana şi are un ritm de creştere accelerat, sporindu-şi masa corporală de la naştere de circa 5 ori până la vârsta de o lună şi de 10–12 ori până la vârsta de două luni.

Particularitatea principală a hrănirii purceilor este aceea că furajele se administrează în prima parte a vieţii numai ca un supliment faţă de laptele matern. În prima săptămână de viaţă purcelul trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru. Prin administrarea colostrului, pe lângă substanţele nutritive absolut indispensabile şi uşor accesibile, se face şi un transfer de gammaglobuline purtătoare de anticorpi, prin care se realizează o adevarată "vaccinare" a purcelului.

Vârsta la care se face înţărcarea purceilor este de foarte mare importanţă pentru orientarea hrănirii acestora. În prezent vârsta înţărcării purceilor s-a redus foarte mult. În unitaţile moderne de tip industrial, înţărcarea purceilor se face la vârsta de 3-4 săptămâni (acolo unde se asigură nutreţul combinat prestarter) sau la 5-6 săptămâni.

Echipamentul enzimatic digestiv fiind adaptat în special la hrănirea cu lapte, toate nutreţurile combinate şi înlocuitorii de lapte destinaţi purceilor în prima perioadă de viaţă se bazează pe lapte praf, completat în măsură mai mare sau mai mică cu alte furaje.

Purcelul este sensibil la gustul, mirosul şi culoarea furajelor. În general, purcelul consumă din furajele obişnuite mai puţin decât poate valorifica. Pentru a pune în concordanţă cantitatea de hrană ingerată cu posibilităţile de valorificare, trebuie ca prin încorporarea unor aditivi furajeri să se stimuleze ingerarea de hrană. Nu trebuie să se exagereze însă în această privinţă, adică prin creşterea palatabilităţii să se forţeze purcelul să ingere cantităţi prea mari de hrană pe care nu la poate digera normal, ceea ce ar conduce la unele tulburări gastrice. Trebuie avut în vedere, în acelaşi timp, că purcelul este foarte sensibil la stres, la frig şi umiditate, precum şi la afecţiuni gastro – intestinale.

Alimentaţia tineretului. Purceii înţărcaţi formează o grupă aparte, a tineretului de 2–4 luni. Printr-o bună organizare a înţărcării, prin asigurarea unor condiţii optime de microclimat şi cazare, precum şi asigurarea unei nutriţii corespunzatoare cu un furaj de foarte bună calitate, pot fi diminuate consecinţele nedorite ale crizei de înţărcare. Hrănirea tineretului înţărcat de la 2–4 luni trebuie să urmărească realizarea unor sporuri mari prin dezvoltarea musculaturii şi osăturii, indiferent dacă animalele sunt crescute pentru prăsilă sau pentru îngrăşare. Întrucât în această perioadă creşterea scheletului este intensă se va acorda o atenţie deosebită asigurării necesarului de vitamine şi săruri minerale, pentru a preveni rahitismul care apare frecvent, în special la rasele performante cu viteză foarte mare de creştere.

Pentru hrănirea purceilor, în primele 5 zile de la trecerea în creşa se foloseşte aceiaşi reţetă de furaj combinat ca în maternitate (reţeta 0–1), administrat la început în exclusivitate (1-2 zile), apoi înlocuindu-se câte 25 % în fiecare zi cu furaj pentru tineret (reţeta 0–2).

În practică tineretul porcin se furajează la discreţie, ţinându-se însă cont de consumul zilnic, astfel încât să nu staţioneze furajul în hrănitori mai mult de două zile, pentru a nu se altera.

În ceea ce priveşte furajarea purceilor după înţărcare, trebuie supravegheat consumul zilnic, deoarece există pericolul apariţiei unei toxicemii denumită "boala edemelor" tocmai la purceii foarte bine dezvoltaţi şi care ingeră o cantitate mare de furaje fără însă a avea tractul digestiv şi echipamentul enzimatic complet pregătit. Ca urmare a nedigerării complete şi a neutilizării totale a substanţelor nutritive apar reacţii de tip alergic cu edeme, care în funcţie de localizare se traduc prin simptome respiratorii, nervoase, etc., putând merge până la moarte. Prevenirea acestei afecţiuni se poate face prin obişnuirea cât mai timpurie a purcelului sugar cu cantităţi mici de furaj combinat şi supravegherea alimentaţiei purceilor după înţărcare.

Alimentaţia porcilor la îngrăşat. Deşi din punct de vedere tehnologic activitatea în îngrăşătorie este mai puţin pretenţioasă decât în celelalte sectoare, este necesară aplicarea cu atenţie a tehnologiilor de furajare în vederea realizării unui maximum de spor în greutate, cu un consum minim de furaje.

Cantitatea şi calitatea hranei influenţează atât evoluţia procesului îngrăşării cât şi calitatea produselor obţinute. Raţia porcinelor puse la îngrăşat trebuie să aibă un grad înalt de digestibilitate, să conţină cel mult 6-7 % celuloză, necesarul de unităţi nutritive, de proteină digestibilă şi de aminoacizi indispensabili. Pentru a asigura consumul raţiei în totalitate, furajele se vor asocia în aşa fel încât să prezinte un gust placut.

Îngrăşarea pentru carne este cea mai eficientă din punct de vedere economic şi urmăreşte valorificarea potenţialului de creştere a animalelor tinere care consumă cantitatea cea mai mică de hrană pentru 1 kg spor în greutate. Ea începe când purceii au 25-40 kg greutate vie şi ţine până ajung la 100-110 kg.

Furajarea porcilor destinaţi pentru carne se face, cu un nutreţ care să asigure 15,7 % P.B. până la atingerea unei mase corporale de 60 kg şi în continuare 13,7 % P.B. pănă la 100 kg.

Pentru porcul de carne cerinţele sunt să asigure o carcasă cu peste 56 % ţesut muscular şi un strat de grăsime sub 15 mm precum şi calităţi gustative deosebite ale cărnii.

Berkshire – rasa ideală de porci pentru creştere în sistem gospodăresc

Porcii din rasa Berkshire sunt o alegere excelentă pentru agricultorii americani care doresc să crească animale cu un gust apreciat de către consumatori.

Boala infecţioasă la oi şi la capre „Agalaxia contagioasă”

Agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor (Răsfugul alb) este o boală infecţioasă produsă de Mycoplasma agalactiae, manifestată anatomoclinic prin oprirea secreţiei lactate, tulburări oculare şi locomotorii, notează revista ferma.ro

Cum aplicăm metodele biologice de combatere a dăunătorilor

Combaterea prin metode biologice presupune utilizarea unor vietăţi (insecte, ciuperci, bacterii etc.) împotriva dăunătorilor culturilor agricole şi poate fi o alternativă la tratamentele chimice.

Porumb sau grâu? Ce este mai avantajos să producem în acest an

Anul 2013 ar putea face dovada ciclicității prețului porumbului pe plan mondial. În aceste condiții, ce este mai avantajos pentru agricultori: să producă mai mult porumb sau dimpotrivă, mai mult grâu?