‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCel mai scump gem din lume este produs în România

Cel mai scump gem din lume este produs în România

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Vi se pare mai puțin profitabilă o afacere ce ar presupune producerea dulceței sau gemului din fructe? O producătoare din România demonstrează contrariul, vânzând un singur borcan de gem cu 365 de euro.

Cel mai scump gem din lume este produs în satul Viscri din județul Brașov de către Gerda Gherghiceanu.

Femeia culege singură fructe de pădure, cum ar fi căpșuni, corcodușe sau măceșe din flora sălbatică din Ardeal și prepară gemul.

‹ adv ›

Producătoarea susține că, acesta este deosebit, iar ambalajul lui este unul special. Gemul se prepară la foc de lemne, nu conține conservanți, doar puțin zahăr ce ajută să se păstreze aroma fructelor sălbatice.

Gemul produs la Viscri este ambalat în borcane artizanale produse de un maestru sticlar din Sibiu și încadrate frumos într-o ramă de stejar.

‹ adv ›

Lemnul provine din pădurile Transilvaniei și, prin comercializarea dulceții se susține înlocuirea lui. Fiecare cumpărător al valorosului gem primește 5 stejari pe terenul din Valea Barcăului, inițiativa comunității făcând posibilă până acum plantarea a 2500 de puieți.

În afară de faptul că ambalajul este realizat artizanal de artiști locali, gemul vine însoțit de o linguriță de argint masiv cu logoul zonei. Numai valoarea linguriței este de peste 100 de euro.

Cel mai scump gem din lume este comercializat nu doar la Viscri, direct de la producătoare, ci pleacă în lume cu ajutorul a două fundații, iar o parte din bani ajung să susțină diferite proiecte sociale.

‹ adv ›

Prețul gemului a fost criticat în presa britanică. Daily Mail a scris recent despre prețul exagerat al gemului produs la Viscri, după ce Prinţul Charles ar fi apreciat produsul.

Pe lângă acesta, și mierea produsă în Sălaj, România se vinde la acelaşi preţ. Ambele produse sunt vândute de doi ani sub forma unui produs exclusivist numit „The Art of DAR”, care costă, într-adevăr, 365 de euro.

Produsele au fost gândite de Fundaţia ADEPT Transilvania, din Viscri, şi Fundaţia Agapis, din Zalău, şi lansate în 22 octombrie 2012 la târgul „Global Food Marketplace”– SIAL, Paris.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›