‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriChicu: Ne confruntăm cu o secetă severă și persistă pericol mare pentru acest an...

Chicu: Ne confruntăm cu o secetă severă și persistă pericol mare pentru acest an agricol

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Dezvoltarea economică și identificarea acțiunilor ce ar diminua riscul pentru securitatea alimentară a țării în condițiile secetei cu care se confruntă sectorul agricol. Sunt câteva dintre prioritățile anunțate de Prim-ministrul Ion Chicu, în urma unei întrevederi cu șeful statului și președintele Parlamentului.

„Reorientăm atenția noastră spre economie, toate acele acțiuni pe care le-am anunțat anterior vor fi implementate începând cu această săptămână. O să discutăm serios în ceea ce privește situația în agricultură și securitatea alimentară. Din păcate, ne confruntăm cu o secetă foarte severă, nu știm ce va urma din punct de vedere climateric în următoarea săptămână, dar este un pericol foarte mare pentru anul agricol. În zilele ce urmează, vom avea mai multe discuții cu reprezentanții sectorului, astfel încât să venim cu suport suplimentar, dar nu atât sectorului agricol, dar în general, să venim cu acțiuni care ar diminua riscul pentru securitatea alimentară a țării în condițiile acestei secete”.

Totodată, Chicu a anunțat că va avea mai multe întrevederi pentru a discuta despre industrializarea raioanelor.

„Săptămâna aceasta voi avea mai multe întrevederi cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a comunica, în primul rând, și a coordona revenirea la activitățile economice, inclusiv pe dimensiunea industrializării. Deja am discutat despre revenirea la planurile noastre pentru industrializarea raioanelor. Avem, în marea majoritate a raionelor, discutate posibilități pentru a aduce investitori. Agenda Guvernului revine la acele priorități despre care vorbeam – dezvoltarea economică cu accent pe sectoarele care pot aduce o valoare adăugată”.

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute mai multe asociații de agricultori din Republica Moldova au expediat o scrisoare în care și-au manifestat îngrijorarea față de situația critică și fără precedent din sectorul agricol.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›