‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCirca 100 de mii de animale au murit la fermele din Australia. Se așteaptă...

Circa 100 de mii de animale au murit la fermele din Australia. Se așteaptă schimbări pe piața mondială a cărnii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Aproximativ 100 de mii de animale au murit în fermele australiene ca urmare a unor incendii puternice care au făcut ravagii în sud-estul țării. Totodată, numărul total va fi cunoscut abia peste câteva luni, deoarece o bună parte din animale au fost rănite și urmează a fi sacrificate. Totodată, potrivit euromeatnews, lipsa de furaje îi face pe mulți fermieri să-și împuște animalele, astfel încât acestea să nu moară de foame.

„Cert este că, la numărul animalelor care au murit în timpul incendiilor va trebui să se adauge pierderile de animale înregistrate din cauza consecințelor provocate de incendiu – arsuri, stres, etc. Acest lucru poate duce în prima etapă la o creștere a ofertei de carne (deoarece fermierii nu au suficiente furaje sau vor dori să se asigure cu un flux minim de bani și le vor vinde pe cele rămase), dar, mai apoi, este clar că se va observa scăderea producției. Primele estimări ale pierderilor industriei cărnii din Australia de la incendii încep doar să fie prezentate, însă consecințele tragediei vor fi cu adevărat sensibile pentru întreaga piață mondială a cărnii”, menționează analistul Andrey Pankratov pentru Agroportal.ua.

Australia este al doilea cel mai mare exportator mondial de carne de vită și primul exportator de carne de oaie. În total, exportul acestor tipuri de carne a constituit în 2018 1,7 milioane de tone.

„Potrivit analiștilor, regiunile afectate de incendiu aveau aproximativ 10% din efectivele naționale de bovine și oi. Chiar dacă se pare că vorbim de cantități destul de reduse la nivel mondial, impactul incendiilor din Australia vor influența cu siguranță piața globală a cărnii, deoarece a fost o schimbare neașteptată și extremă”, a conchis Andrey Pankratov.

FOTO: en.mercopress.com

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›