vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
Acasă Advertoriale Compania Bayer – tot mai aproape de fermieri!

Compania Bayer – tot mai aproape de fermieri!

0
Compania Bayer – tot  mai aproape de fermieri!

Compania Bayer vine și mai aproape de fermieri cu o echipă integrată, care își propune să ofere suport complex pentru rezultate remarcabile. În cadrul unui eveniment organizat în satul Corlăteni, raionul Râșcani au fost prezentate recoltele obținute la hibrizii de porumb, în paralel cu aplicare schemelor de protecție cu produse Bayer.

Femierii prezenți au confirmat potențialul semințelor și au apreciat că rezultatele se datorează mai multor factori, inclusiv implicării directe a echipei, care este mereu alături și ajută producătorii să soluționeze problemele cu care se confruntă direct în câmp.

Igor Copacinschi, directorul Bayer CropScience Republica Moldova, a remarcat că, scopul principal al companiei este de a oferi suport și de a dezvolta un parteneriat de lungă durată cu producătorii care aplică produsele Bayer.

„Evenimentul organizat este dedicat în mare parte culturii porumbului și tehnologiei de cultivare. Mai ales că, este în plină desfășurare campania de recoltare a acestei culturi, iar Bayer propune atât semințe, cât și produse pentru protecție. Am demonstrat fermierilor prezenți rezultatele aplicării erbicidului MaisTer Power, care se poziționeză lider pe piața din țară, deși mai avem o gamă largă de produse care sunt la fel de eficiente în lupta cu buruienile cum ar fi Laudis, Adengo, Capreno. Menționez că, produsele de uz fitosanitar, în special erbicidele companiei Bayer, sunt tolerate de cultura de bază, datorită conținutului de Safener (antidot) care mărește selectivitatea produsului, iar acest lucru ne permite să aplicăm erbicidul chiar și în faze de vegetație mai avansate, fără a stresa planta de porumb, respectiv de a valorifica potențialul maxim al plantelor. Astfel că, observăm un câmp destul de curat, chiar și acum la recoltare. Am prezentat totodată și echipa Bayer, cu doi reprezentanți regionali Valentina Furdui și Eugeniu Fetescu și Semion Cerchez-Bălțatu în poziție de expert tehnic, ce va oferi suport reprezentanților regionali. Scopul echipei este să fie cât mai aproape de fermieri, astfel ca să cunoaștem problemele cu care se confruntă, să intervenim în timp real cu cele mai bune soluții. Suntem interesați să dezvoltăm un parteneriat de lungă durată cu fiecare dintre fermierii care sunt alături de noi”, a spus Igor Copacinschi.

Semion Cerchez, consultant tehnic al companiei Bayer, a menționat că alături de echipa Bayer, fermierii pot conta pe recolte bogate cu investiții calculate.

„Prin evenimentul organizat la Corlăteni ne-am propus să demonstrăm calitatea geneticii hibrizilor combinată cu tehnologia de protecție Bayer. Prezentăm un portofoliu complet, începând de la sămânță și finisând cu tehnologia și schemele de protecție a culturii. Pentru că, credem noi, doar combinând o genetică bună și o tehnologie înaltă reușim să vedem potențialul geneticii performante. În schema de protecție aplicată în câmpul demonstrativ s-a ales erbicidul MaisTer Power, care este erbicidul numărul 1 în Republica Moldova după suprafața tratată. Acesta combate cu succes atât buruienile cu frunza îngustă, cât și cele cu frunza lată anuale și perene din cultura porumbului, cu o fereastră mare de aplicare de la 2 la 8 frunze. Este unicul erbicid din Republica Moldova care, aplicat în postemergență târzie, are și acțiune de sol, ceea ce ne permite să protejăm cultura și împotriva următoarelor valuri de buruieni, ce pot să apară în lanurile de culturi. Iar menținând o cultură curată, pentru că acesta este inamicul numărul 1 al culturii de porumb, reușim să obținem performanțe de peste 10-11 tone de boabe la hectar. Echipa Bayer este la dispoziția fermierilor, inlcusiv în teren. Poți mai mult cu echipa Bayer, acesta ar fi sloganul după care ne conducem. Alături de noi, fermierii pot obține o recoltă mai bogate cu investiții calculate. Seamănă succesul alături de Bayer!”

Valentina Furdui, reprezentant Bayer pentru zona de sud a Republicii Moldova a menționat că, astfel de evenimente sunt importante atât pentru companie, cât și pentru producători, deoarece aceștia se pot convinge pe viu și în timp real de potențialul fiecărui hibrid în parte.

„În cadrul evenimentului am încercat să abordăm pe deoparte elemente de dezvoltare și cerințele culturii de porumb față de mediu și sol, precum și unele aspecte tehnologice, dar cel mai important a fost faptul că producătorii au avut posibilitatea de a vizualiza pe viu, în câmp, potențialul hibrizilor după care împreună cu producătorii am asistat la proba cântarului. Totodată, am deosebita plăcere de a reprezenta compania Bayer, de a pune la dispoziția fermierilor tot suportul, inclusiv tehnic cu produse de uz fitosanitar de top împreună cu cea mai bună genetică a hibrizilor. Scopul echipei este de a obține cele mai bune rezultate împreună cu parteneri noștri – fermierii. Semănăm succesul cu brandurile Bayer!”

Eugen Fetescu, reprezentant Bayer pentru zona de nord a Republicii Moldova a amintit că succesul fermeirilor reprezintă succesul și companiei, pentru că împreună se implică și muncesc pentru a avea recolte de calitate.

„În cadrul evenimentului organizat am prezentat portofoliul hibrizilor de porumb și a produselor pentru protecția acestei culturi. Pe lotul demo au fost însămânțați 7 hibrizi de porumb de maturitate diferită, începând de la 89 de zile până la 100, după FAO ar fi de la 290-400. Acesta este segmentul pe care, considerăm noi, că este potrivit pentru condițiile din Republica Moldova. La toți hibrizii am obținut recolte foarte bune pornind de la 10 până la 12 tone de boabe la hectar. Hibrizii mai tardivi au un potențial mai mare de producție, în schimb cei timpurii sunt mai stabili. Ca hibrizii să-și atingă potențialul maxim de producție, trebuie să le creăm condiții bune. În cazul de față a fost respectată tehnologia, inlusiv au fost administrate îngrășăminte în cantitățile recomandate, a fost aplicat la timp erbicidul MaisTer Power, care a ținut cultura curată, fără buruieni și astfel a contribuit ca să obținem recoltele maxime. Ne străduim să fim alături de fermieri, iar aceștia să obțină profitul scontat, deoarece profitul și succesul fermierului este și succesul nostru”.

Alexandru Gordilă, cooperativa agricolă de producție GordAgroPlus din satul Corlăteni, raionul Râșcani, gazda evenimentului a confirmat faptul că, produsele Bayer îmbinate cu respectarea tehnologiilor moderne de producere oferă recoltele scontate.

„Gospodăria dispune de 1300 de hectare de teren arabil, dintre care porumb cultivăm pe o suprafață de 150-180 de hectare anual. La sectorul demonstrativ, premergător a fost grâul de toamnă și am realizat mai multe lucrări tehnologice începând de la graparea cu discuri, pregătirea de bază și administrarea îngrășămintelor minerale. În primăvară am nivelat solul, am administrat îngrășăminte înainte de semănat, la data de 5 mai am însămânțat terenul. În faza de 3-4 frunze am tratat cu erbicidul MaisTer Power, astfel că, pe parcursul perioadei de vegetație am avut un câmp curat. Am ajuns la recoltare și câmpul este la fel de curat și lipsit de buruieni. În regiunea noastră nu am avut probleme cu lipsa de precipitații, respectiv aceasta se reflectă asupra recoltei pe care o așteptăm de pe sectorul dat. Prognozăm o recoltă nu mai mică de 10,5 tone la hectar, ceea ce demonstrează că hibrizii propuși de compania Bayer, practic în orice condiții climaterice pot oferi recolte înalte. Cultivăm acești hibrizi și în sectoarele de producere, unde rezultatele la fel sunt îmbucurătoare. În anul trecut, am recoltat 9,5 tone la hectar, iar în anul curent vom recolta peste 10 tone. Aceste recolte ne vor oferi posibilitatea să soluționăm o mulțime de probleme economice cu care ne confruntăm. Colaborăm cu compania Bayer de mai mulți ani și ne bucurăm de susținerea permanentă pe care o avem din partea echipei. Bayer ne oferă produse de calitate superioară. Aplicarea produselor de la această companie și-au demonstrat eficiența și nu am avut probleme”.

Și Gheorghe Pânzaru, gospodăria Sorforjar din satul Băhrinești, raionul Florești, este de părerea că un element esențial în obținerea recoltelor bogate îl reprezintă implicarea persoanelor profesioniste, așa cum sunt cei de la Bayer.

„Deținem 1625 de hectare de teren arabil. Colaborăm cu Bayer din anul 2004 și pot să spun că este o echipă profesionistă, care ne ajută și ne propune cele mai bune soluții în problemele cu care ne confruntăm direct în câmp. Produsele sunt de cea mai înaltă calitate, eficente. Fiecare producător trebuie să înțeleagă că nu se face economie pe produse de uz fitosanitar, sau semințe. Iar recoltele pe care le-am obținut vorbesc despre faptul că, am făcut alegerea corectă. Apreciez foarte mult implicarea echipei și profesionalismul. Sunt în câmp alături de noi, fermierii, și ne îndrumă ca să putem administra corect și în timpul potrivit produsele”.

Alexandru Maler, SRL Agrozone din Ungheni, susține că schimbările climatice care au loc în ultima perioada trebuie să convingă producătorii că nu mai este loc de economii și mai ales atunci când vine vorba de semințe de calitate și produse de uz fitosanitar.

„Avem o colaborare fructuoasă cu echipa Bayer, care formează un grup de specialiști bine pregătiți, ce oferă cele mai bune soluții pentru problemele cu care se confruntă plantele. O soluție nu cea mai costisitoare, dar cu siguranță una care îți oferă stabilitate și siguranță. Nu am avut probleme pentru care să nu identificăm și soluțiile potrivite. Au o gamă de produse foarte calitative, iar agricultorul trebuie să o aleagă pe cea mai potrivită. Agricultura nu mai reprezintă o activitate simplă, ci una destul de complexă, un business. Reieșind din situația și riscurile climatice care le avem în Republica Moldova în ultimii ani, un agricultor care își dorește stabilitate trebuie să aibă o atârnare serioasă, responsabilă. Totodată, trebuie să investească multă muncă, dragoste, să se informeze. Intenționăm să extindem colaborarea pe care o avem cu Bayer, deși folosim întreaga gamă de produse Bayer, inclusiv hibrizii de porumb și rapiță. Dar suntem gata să investim și să aplicăm inovațiile. Suntem siguri că împreună cu Bayer ne vom asigura și o stabilitate financiară ca să ne asigurăm, inclusiv cheltuielile pe care le avem în urma investițiilor”.

Nicolae Bețivu, compania Agro-SZE, Drochia apreciază implicarea reprezentanților regionali și rezultatele pe care le obțin odată cu colaborarea pe care o dezvolă alături de Bayer.

„Prelucrăm 9 mii de hectare și conlucrăm cu echipa Bayer de mai mulți ani. Apreciem implicarea, dar și produsele pe care le oferă fermierilor. Mai ales acum când portofoliul devine și mai bogat și include și semințe. Bayer este mai mult decât o companie care vinde produse, este un partener care ne ajută și ne susține atunci când avem cea mai mare nevoie. Sperăm că și pe viitor vor avea produse de cea mai înaltă calitate și vor fi mereu alături de noi. Echipa este alături începând de la semănatul culturilor și până în momentul când adunăm recoltele, iar acest fapt este unul destul de important pentru producători. Ne ajută să determinăm spectru de buruieni și dăunători, dar și ce soluții să administrăm”.

Fermierii participanți au fost îndemnați să participe la estimarea producției pentru fiecare hibrid din lotul demonstartiv, iar cei care au reușit să se apropie cel mai mult de proba cântarului au fost premiați. Totodată, după ce au fost anunțate rezultatele obținute la cântar, producătorii au putut să aleagă care sunt cei mai potriviți pentru gospodăria lor.