Costurile suportate de agenții economici în activitatea de întreprinzător vor fi diminuate. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de deputați în a doua lectură, comunică MOLDPRES.
Modificările vizează procedura de înregistrare a afacerii sau de lichidare a acesteia, comerțul interior, avizarea sanitară, publicitatea exterioară.
Astfel, a fost modificată Legea cu privire la activitatea farmaceutică pentru a stabili condiții de licențiere unice pentru farmaciile din localitățile rurale, indiferent dacă acestea sunt sau nu subvenționate de stat.
În așa fel, sunt stabilite condiții egale și nediscriminatorii de activitate pentru agenții economici din domeniu, care deschid farmacii în sate.
De asemenea, legea privind societățile pe acțiuni a suportat modificări, fiind incluse elemente de digitalizare și de comunicare la distanță.
În ceea ce privește modificarea Codului de executare al Republicii Moldova, au fost incluse băncile în lista locatorilor ce pot beneficia de faptul că un contract de leasing are valoare de document executoriu.
Proiectul de lege mai prevede extinderea termenului de valabilitate a avizului sanitar de la unu la trei ani, indiferent dacă produsele sunt de import sau nu.
De asemenea, vor fi eliminate unele restricții privind comerțul cu ridicata. Alte modificări vizează publicitatea exterioară.
Astfel, afișele cu o suprafață mai mică de 3 m² nu vor mai avea nevoie de autorizație.
📲 Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
În cazul celorlalte, va fi extins termenul de valabilitate a autorizațiilor de la unu la cinci ani.
De asemenea, a fost simplificată și procedura de lichidare benevolă a afacerii, iar termenul va fi redus de la trei zile lucrătoare la 24 de ore.
Comentarii