Expertul economic Veaceslav Ioniță avertizează că Calea Ferată din Moldova (CFM) se confruntă cu o situație extrem de gravă, care nu a mai fost întâlnită în ultimii 75 de ani.
Expertul explică că, în 2024, transportul de pasageri a scăzut cu 13% față de anul 2023.
Totodată, transportul de mărfuri s-a prăbușit cu 39%, iar indicele CFMI a ajuns la doar 3% din nivelul maxim din 1986, transmite Știri.md.
Ioniță subliniază că, criza nu este doar economică, ci și politică, menționând că fără o intervenție urgentă din partea autorităților, CFM riscă să dispară definitiv, afectând infrastructura strategică a țării.
Ce măsuri sunt necesare:
- Restituirea accizei pentru căile ferate;
- Compensarea investițiilor din ultimii trei ani;
- Separarea transportului de pasageri, mărfuri și întreținerea infrastructurii.
De menționat că, pe lângă restanțele salariale, datoriile totale ale CFM, inclusiv față de furnizori, depășesc un miliard de lei.
În ultimii zece ani, CFM a fost în centrul unor transformări marcate de provocări economice, schimbări de management, presiuni externe și încercări repetate de reformă.
De la probleme de corupție și subfinanțare la crize generate de factori externi precum pandemia de COVID-19 și instabilitatea regională, CFM a cunoscut un parcurs complicat.
Guvernul anunța măsuri de stabilizare, inclusiv atragerea de fonduri externe și valorificarea activelor neutilizate, evaluate la peste 100 de milioane de lei. Totuși, oficialii recunosc că aceste investiții nu vor aduce soluții imediate.
Comentarii