‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCulturile de toamnă: Doar jumătate din câmpuri în stare bună

Culturile de toamnă: Doar jumătate din câmpuri în stare bună

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Iarna cu temperaturi înalte a favorizat dezvoltarea culturilor de toamnă, însă a contribuit esențial și la dezvoltarea bolilor. Astfel, în prima decadă a lunii martie specialiștii recomandau fermierilor să înceapă efectuarea tratamentelor pentru a evita răspândirea bolilor cum ar fi făinarea, rugina sau septorioza în culturi.

Pe lângă aceasta, asupra stării culturilor de toamnă au avut impact și temperaturile reduse înregistrate la mijlocul lunii martie (de peste -10°C), care au influențat, în special, cultura rapiței.

Cele mai afectate au fost terenurile amplasate în depresiuni, unde refacerea culturilor este destul de problematică.

‹ adv ›

Impactul temperaturilor scăzute a fost amplificat datorită secetei hidrologice înregistrate. Unii fermieri din centrul țării au anunțat despre pierderi a culturii de până la 70% sau chiar 100% pe unele câmpuri.

Potrivit estimărilor MADRM, jumătate din culturile de toamnă semănate se află în stare bună, iar seceta hidrologică ar putea influența mai mult dezvoltarea acestora.

Specialiștii recomandă fermierilor să aleagă cu grijă produsul de uz fitosanitar (insecticid, erbicid sau fungicid), deoarece culturile sunt stresate, iar tratamentele aplicate le pot stresa mai mult.

‹ adv ›

Totodată, pentru a ajuta la refacerea aparatului foliar distrus de înghețuri, pot fi aplicate fertilizări cu azot (doar în prezența suficientă a umidității), dacă acestea nu au fost deja aplicate.

Cu aceleași probleme se confruntă și fermierii din țările vecine. Astfel, în Ucraina au fost înregistrate temperaturi de până la -5°C, iar în unele regiuni și -10°C pe data de 21 martie curent. Specialiștii au menționat că, totuși, starea culturilor este satisfăcătoare.

În România, pe data de 15 martie au fost înregistrate temperaturi scăzute în o bună parte a țării, în unele regiuni până la -9°C, iar fermierii au anunțat despre pagube serioase, amplificate din cauza secetei.

‹ adv ›

Amintim că, potrivit datelor oficiale, în acest an au fost semănate circa 316 mii de hectare de culturi de toamnă la noi în țară.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›