În ultimul articol din seria materialelor despre cum au fost formate și prin ce se deosebesc cooperativele agricole din diferite părți ale globului vorbim despre asociațiile din Asia și anume cele din Japonia, China și Malaezia.
În Malaezia cooperativele au în frunte funcționari profesionali
Aproape 27% din populația Malaeziei este antrenată în cooperative agricole. Numărul organizațiilor de fermieri este de 285, iar al cooperativelor agricole de 422. La conducere stau persoane alese de membrii lor.
Întrucât o cooperativă poate fi constituită în această țară cu minimum 30 de persoane, fermierii fac uniuni la nivel de stat.
Activitatea cooperativelor este coordonată de către guvern. Organizații agricole există la nivel de regiune, stat sau țară și, de regulă, la cârma lor stau angajați profesionali. Sunt prezidate de un director general, ajutat, la rândul lui, de alți cinci manageri ce răspund de cinci direcții de activitate: contabilitate, dezvoltare, economii și credite, business agricol și management.
Japonia a creat o rețea de cooperative, ce a ajuns să dețină monopolul pe piață
În Japonia, 91% din fermieri sunt incluși în cooperative. Ele se ocupă de producerea, ambalarea, transportul și comercializarea produselor agricole, dar și furnizează servicii financiare. Fiind create de guvern, asociațiile sunt verificate la nivel regional. În plus, cooperativele regionale administrează comerțul en gros cu produse alimentare și resurse de producție și răspund de credite și asigurări.
Deși sistemul cooperatist a fost înființat de guvern, acesta nu are influență asupra organizațiilor cooperative. De fapt, ele au devenit un monopolist puternic pe piața japoneză a produselor alimentare, stabilind chiar și prețurile, iar șefii au dobândit și influență politică. Curios este că aceste cooperative nu intră sub incidența legilor anti-monopol, dar se mai bucură și de privilegii. Când japonezii au început să cumpere produse ieftine de import, în special orez, statul a mărit taxele la importul lor.
O practică răspândită în Japonia este de a menține fermele aflate în declin. Acest lucru este legat de activitatea politică a șefilor acestor organizații care în acest mod ”cumpără” voturile fermierilor strâmtorați.
Comerțul cu ridicata efectuat de cooperativele agricole japoneze nu acoperea cheltuielile legate de producere, dar lipsa resurselor este compensată datorită serviciilor financiare furnizate și datorită administrării banilor primiți de la membrii săi.
În 2014, s-a propus transformarea organizației într-o societate pe acțiuni. Dar, deocamdată reformele s-au rezumat la micșorarea barierelor comerciale impuse produselor agricole de import.
În China fiecare regiune are câteva zeci de tipuri de cooperative
Aproape 80% din populația Chinei lucrează în agricultură. Fermierii intră activ în cooperative, împrăștiate în toată țară. Multe din ele se alipesc unor asociații mai mari, cum este Asociația de comercializare a produselor agricole și a produselor conexe. Cu toate acestea, unele asociații sunt prost organizate, nu funcționează corespunzător și nu sunt eficiente.
Mai mult, o bună parte din aceste cooperative sunt departe de a fi organizații democratice, unde membrii decid singuri cine îi va reprezenta. Chiar din contra, aici șefii decid ce culturi se vor crește și cine le vor cumpăra.
Nenumăratele uniuni agricole din China pot fi clasificate în trei categorii principale: cooperative specializate, cooperative de depozitare și asociații.
Cooperativele specializate sunt concepute pentru deservirea propriilor membri. În cazul lor se merge pe o conducere democratică și pe activități economice comune. Fermierii se ocupă de propria producție și fiecare din ei influențează în mod egal activitatea organizației.
Cooperativele de depozitare îmbină principiile cooperatiste cu sistemele de recoltare. Acestea se ocupă îndeosebi de prelucrarea, comercializarea, transportarea și depozitarea producției.
În asociații se unesc deja cooperativele. În cazul lor fermierii fac schimb între ei de mărfuri însoțitoare și tehnologii.
În ciuda acestor uniuni, fermierii continuă să se confrunte cu venituri neregulate și prețuri scăzute la marfa produsă. Valoarea mărfurilor este stabilită de furnizorii întreprinderilor colective și de stat, dar și de liderii de pe piață. Instituții care să apere interesele fermierilor nu există la nivel legislativ.
De fapt, nu toate aspectele sectorului agrar chinez sunt bine dezvoltate. Activitatea cooperativelor nu este bine reglementată la nivel legislativ. Există doar un set de reguli, instrucții și acte sublegislative. De exemplu, s-a stabilit că o organizație cooperatistă poate fi organizată nu mai mult de 630 de persoane, totodată, fiecare este obligat să cumpere minimum 10 acțiuni din uniune a câte 100 yuani.
Cooperativa cu cea mai mare cifră de afaceri se află în Coreea de Sud
Lideri mondiali la vânzări sunt cooperativele din Japonia și SUA. Vânzările înregistrate de 30 cele mai mari asociații agricole din lume au atins, în 2013, cifra de 410,53 miliarde de dolari.
Rezumat
Fiecare țară are o abordare diferită în ce privește fenomenul cooperatist, fie sub influența realităților istorice, fie din cauza schimbărilor prin care a trecut sectorul. Aceste uniuni au adus beneficii pentru membrii săi și economie, dar și au atras după sine probleme.
Este important să cunoști particularitățile cooperativelor cu care vrei să faci afaceri ca nu cumva să propui cel mai avantajos business-plan din lume cooperativei anti-capitaliste LongoMai sau să închei un contract doar cu unul din membrii kibuțului.
De altfel, experiența altor țări pot servi un bun model și pentru țara noastră. De exemplu, cooperativele din Franța, Canada și SUA nu sunt organizate de guvern, ci de fermieri, respectiv nu stau la cheremul celor de sus. Să nu repetăm greșelile ce le-au făcut alții până la noi, să nu așteptăm ordine de la stat, dar să luăm exemplul celor mai de succes cooperative din Occident care au pornit ”de jos”.
Articol realizat în baza materialelor aggeek.net
Comentarii