Deputații din Comisia pentru agricultură a Parlamentului României vor să impună noi reguli pentru vânzarea terenurilor agricole, mai restrictive. În acest sens, a fost elaborat un proiect de modificare a legii în vigoare, Legea nr. 17/2014, care ar putea intra în dezbaterea plenului Camerei în luna martie a acestui an, potrivit declarației președintelui Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, informează fermierinromania.ro.
Modificările propuse de inițiatorii proiectului țintesc trei obiective principale: limitarea vânzării de terenuri agricole la profesioniștii în domeniu, eliminarea speculei și accesul mai facil al tinerilor la suprafețele agricole. O condiție pentru validarea tranzacțiilor cu terenuri agricole este calitatea profesională a potențialilor cumpărători, ca o garanție că utilizarea suprafețelor nu va fi schimbată. Astfel, persoanele fizice ar trebui să aibă studii în domeniul agricol, iar persoanele juridice să fi obținut venituri din agricultură în proporție de 75% din totalul cifrei de afaceri. Dreptul de preemțiune va putea fi exercitat de ceilalți proprietari și de rude de gradul I, dar și de arendași, cu respectarea unor condiții legate de reședință, ca și în cazul celorlalți cumpărători, și de perioada în care au avut suprafețele în arendă.
În viziunea inițiatorilor proiectului de lege, speculațiile în tranzacțiile cu terenuri ar putea fi eliminate prin nivelul impozitării.
„Dacă ai cumpărat terenul și vrei să-l vinzi într-un orizont de timp de opt ani, diferența dintre valoarea de vânzare și cea de cumpărare va fi impozitată cu 80% atât în cazul persoanelor fizice, cât și juridice”, a precizat deputatul Alexandru Stănescu.
O nouă lege în domeniul vânzării de terenuri este necesară, chiar dacă ea vine cu întârziere, și politicienii sunt conștienți de acest lucru. În privința tranzacțiilor speculative, ele își au originea încă de pe vremea în care terenurile se vindeau cu o sută de euro hectarul. O temă sensibilă în România, dar și la nivel european, este cumpărarea de terenuri de către străini și acapararea suprafețelor agricole, dar prețurile atractive și lipsa unor reglementări mai restrictive au atras ușor capitalul din afara țării în tranzacțiile interne.
Discuții pe marginea proiectului de lege care se află încă în comisia de specialitate din Camera Deputaților au loc de mai bine de un an de zile, timp în care deputații au avut mai multe runde de discuții și cu fermierii. Există propuneri, inclusiv din partea unor parlamentari, de a se introduce, în viitoarele reglementări, plafoane maximale pentru cumpărarea suprafețelor agricole, la 1.000 de hectare în cazul persoanelor juridice și 500 – 700 de hectare pentru persoane fizice. Alexandru Stănescu este adeptul grăbirii apariției noii legi în forma conturată la comisie.
„Eu cred că forma proiectului de lege de la această oră este foarte bună”, a declarat deputatul, dar nu exclude completarea ulterioară a actului normativ, în situația în care apar noi idei.
Tranzacțiile cu terenuri se fac, în prezent, în baza legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan.
Comentarii