Boris Curoș activează în calitate de pădurar din 1979. Din martie 1992, a fost numit ca director al Rezervației Naturale „Plaiul Fagului”. Experiența a 35 de ani de muncă în acest domeniu îl face drept omul de la care poți învăța ceva. Nu în zadar afirmă că: „Silvicultorii sunt o castă bună la inimă și destul de muncitoare. Munca lor zi de zi constă în protecția, îngrijirea și cultivarea pădurilor. Au un serviciu semi-militar, pentru că poartă răspundere în orice anotimp”.
De ce silvicultura?
Am ajuns din întâmplare. Tatăl meu a dorit ca să fac Geografie. Dar soarta a făcut ca să nu fiu acceptat la această specialitate. Și iată că am ajuns la Silvicultură. Domenii înrudite, dar și foarte diferite în același timp. Mi-am continuat studiile la Colegiul Agricol din Camenca și am făcut și Academia de Silvicultură din or. Voronej, Rusia.
De când sunteți în domeniu?
Din 1979 lucrez în calitate de pădurar, adică de aproape 35 de ani. De obicei, pădurarii provin din dinastii, meserie ce se transmite din generație în generație, din tată în fiu. Și anume aceștia erau pădurarii adevărați. Eu nu am rude în acest domeniu, tatăl meu nu a fost, și nici copii nu îmi vor urma calea. Dar dinastii de pădurari avem. Localitatea Rădeni se slăvește prin aceasta.
Director al Rezervației „Plaiul Fagului” am ajuns odată cu înființarea acesteia, în 1992. Dar, nicio universitate nu te va învăța să fii director.
Cât e de ușor să fii pădurar?
Nu fiecare poate să ajungă pădurar. E o muncă nobilă. Mai nobilă ca munca pădurarului nu e nimic. Să sădești atât de mulți copaci care vor elimina oxigen pentru atât de mulți oameni. Nici un medic nu poate așa, el poate salva doar câte un om, pădurarii – cu mult mai mulți.
Cea mai amuzantă întâmplare, de când sunt pădurar, a fost…
Au fost foarte, foarte multe. Îmi amintesc că odată trebuia să fac tradiționala patrulare. Aveam un cal, pentru că nu erau mașini atunci. Și care mereu se împiedica de ceva. Și iată că și în ziua respectivă s-a împiedicat și m-a răsturnat într-o baltă de noroi. Am căzut și eu și calul peste mine. M-am făcut numai noroi. Era și un coleg cu mine, căruia i-am zis că merg până acasă ca să mă schimb. Dar voi intra prin curtea din spate, ca să nu mă vadă soția. Și ce credeți? Cum încercam eu să întru așa încet, mă trezesc cu soția care stătea la vorbă cu alte 4 femei din sat și care au izbucnit într-un zâmbet pe care probabil l-a auzit tot Rădeniul.
Cum asigurați protecția Rezervației?
Teritoriul Rezervației este păzit de 12 pădurari, care au în subordinea lor parcele și subparcelele lor de protejare. Fiecare asigură buna funcționare și îngrijire a teritoriului.
Cum luptați cu tăierile ilicite?
Teritoriul este sub ocrotirea statului din 1975. Localnicii un înțeles că nu se poate de tăiat copacii de aici. Da, pot avea loc tăieri ilicite, de aproape 7-10 cuburi de lemn per an, din cele 5600 de ha pe care le are Rezervația. Au fost și timpuri, la începutul anilor 90 când se „luau” și câte 30 de cuburi. Dar persoanele găsite vinovate au fost concediate, pentru că e imposibil să aibă loc atâtea tăieri fără implicarea cuiva din interior. Dar în general, nu avem probleme cu tăierile ilicite. Oamenii din apropiere îi implicăm la muncile din cadrul rezervației, cum ar fi la strâns semințe și îi remunerăm cu lemne.
Ce trebuie să dispună un pădurar pentru a deveni un pădurar adevărat?
Un pădurar trebuie să fie bun la inimă. Sârguincios, cinstit. Nu le aduce aceasta calitate, sa-și iubească profesia, pentru că fără dragoste de profesie nu poți face un lucru care sa îți sporească.
Ați plantat din surse proprii puieți?
Nu, nu am plantat. Încă nu am avut ocazia. Dar pe teritoriul Rezervației am plantat foarte mulți, din bugetul de care dispune Rezervația.
Cum arată ziua de muncă a unui pădurar?
E o muncă asiduă care necesită o prezență de 24/24. Pentru un pădurar ziua nu se începe, și nici nu se termină. E permanentă.
Când are timp liber, ce face un pădurar?
Un pădurar adevărat nu are timp liber. Timpul său liber e patrularea sau deplasarea pe teren, întâlnirea cu natura.
Un pădurar are concediu?
Eu nu am avut un concediu deplin de 8 ani. Am în rezervă 8 concedii pe care nici nu știu când mă voi putea bucura de ele.
Sunteți căsătorit. Aveți 2 copii. De ce ei nu v-au îmbrățișat profesia?
Da, am 2 copii. Un băiat pe nume Oleg și fiica pe nume Margareta. Deși au crescut în pădure și erau mereu la curent cu tot ce se întâmplă aici, nu am insistat niciodată ca să-mi urmeze calea. Silvicultura este o chemare, iar ei nu au auzit-o. Fiul a studiat dreptul și a lucrat ca procuror, dar acum e plecat peste hotare. S-a stabilit cu traiul acolo împreună cu familia sa. Fiica a absolvit Relații Economice Internaționale și acum e peste hotare. Dar, soția mea lucrează aici la Rezervație, a absolvit și ea Silvicultura, dar activează în calitate de contabil.
Silvicultura poate fi considerată drept o afacere de succes?
Da, e o afacere de succes, dar nu la nivel material, dar mai mult spiritual. Nu poți să numeri totul doar în bani. Despre un om poți vorbi de bine doar atunci când își construiește o casă, face un copil și sădește un pom. Eu mă pot bucura de toate acestea. Mi-am construit și casă, am doi copii minunați, iar despre pomii sădiți, cred că le-am pierdut numărul.
Ce salariu aveți?
5400 lei.
Un mesaj pentru cei ce vor să îmbrățișeze acest domeniu
Aș dori ca tot mai mulți tineri să îmbrățișeze această profesie. Să fie cât mai mulți și să fie cinstiți. Nu trebuie să se gândească doar la bani, dar la faptul cum vor rămâne în istorie. Astăzi, toți se duc peste hotare după bani grei, dar vreau să zic un lucru. Chiar dacă locuiesc în pădure, de 35 de ani, nu duc lipsă de multe. Deci se poate și aici.
S. Tataru
Comentarii