‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriDouă asociații vor produce energie regenerabilă pentru a iriga peste 2000 de hectare

Două asociații vor produce energie regenerabilă pentru a iriga peste 2000 de hectare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Primele Asociații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigare (AUAI) au demarat lucrările de montare a instalațiilor de producere a energiei regenerabile, datorită investiției de circa 1,3 milioane de lei oferite de USAID prin intermediul proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală.

Cele două asociații: AUAI Prutenii II și AUAI Criuleni întrunesc 230 de agricultori în calitate de membri și vor utiliza energia produsă în procesul de irigare a peste 2,000 hectare de teren din aria sistemelor centralizate de irigare administrate de acestea.

Ulterior, proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală va susține alte două AUAI în efectuarea investițiilor în producerea energiei regenerabile.

‹ adv ›

În medie, o AUAI din Moldova consumă anual peste 425,000 kWh pentru pomparea a peste 577,000 m3 de apă pentru irigare. Ponderea costurilor pentru energia electrică în formarea tarifului per 1m3 de apă utilizată la irigare ajunge până la 60 la sută, ceea ce constituie o presiune considerabilă asupra fermierilor.

Energia alternativă produsă le va permite asociațiilor să eficientizeze ponderea costului pentru energia electrică în formarea tarifului per m3 cu până la 30 la sută.

Totodată, lipsa unor alternative de producere a energiei electrice în situația crizei energetice cauzată de războiul din Ucraina, generează riscuri de sistare a irigării în lunile aride, când seceta pune în pericol volumul și calitatea recoltelor.

‹ adv ›

Deși tot mai mulți agenți economici din țară efectuează tranziția la surse regenerabile de energie, o serie de obstacole de ordin financiar și instituțional nu au permis până în prezent AUAI să beneficieze de suport pentru valorificarea surselor regenerabile de energie.

Deoarece AUAI au o formă juridică specifică de organizare, majoritatea programelor de finanțare a energiei verzi nu consideră AUAI drept entități eligibile. De asemenea, AUAI încă nu au experiență de efectuare a investițiilor în comun, astfel băncile comerciale sunt reticente să finanțeze investițiile AUAI fără garanții sau avantaje adiționale.

Pentru depășirea acestor bariere, este binevenită implementarea activităților demonstrative ce vor aborda în complex aspectele tehnologice, instituționale și financiare ce va duce ulterior la implementarea modelului pe scară largă, inițiativa proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova fiind o premieră pentru Moldova.

‹ adv ›

Reprezentanții Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigare afirmă că energia electrică produsă de instalațiile fotovoltaice va fi utilizată inclusiv în sezonul curent, având în vedere faptul că din cauza schimbărilor climatice și a precipitațiilor insuficiente, fermierii solicită servicii de irigare, inclusiv în luna noiembrie.

În același timp, reducerea cheltuielilor pentru energie electrică în procesul irigării și optimizarea cheltuielilor în prețul final al producției agricole autohtone, poate fi atins doar prin implementarea proiectelor de modernizare a infrastructurii Sistemelor Centralizate de Irigare, de rând cu proiectele de eficientizare a acestora din punct de vedere energetic.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›