Cultura industrială a nucului în Moldova este relativ tânără. Deși cercetările științifice și începuturile aplicării practice a rezultatelor, inclusiv omologarea primelor soiuri de nuc datează încă din anii 1960, un ritm susținut al dezvoltării vizibile a ramurii și al înființării livezilor de nuc a fost înregistrat abia începând cu anii 2000. Dar lucrurile au evoluat atât de repede încât doar zece ani mai târziu ramura este deja foarte dinamică iar filiera nuciculturii este integrată și foarte bine structurată: fermierii au la dispoziție un sortiment foarte adaptat condițiilor locale de climă, există cinci pepiniere bine dezvoltate care produc material săditor din majoritatea soiurilor, inclusiv străine, sunt deja peste o mie de proprietari de livezi de nuci, mai bine de 10 procesatori și exportatori care prelucrează toată producția de nuci a țării, există suport bugetar pentru înființarea noilor livezi și pentru dotarea cu inventar agricol și utilaj tehnologic. În afară de aceasta, din anul 2006 există o asociație a producătorilor care reunește o parte importantă a nucicultorilor și a prestatorilor de servicii și a furnizorilor de materiale pentru ramură. Există o lege a culturilor nucifere care reglementează parțial domeniul confirmând astfel importanța lui strategică.
Toate acestea nu existau în nu prea îndepărtatul an 2000. Dacă amintim că nucul crește pe meleagurile noastre de mai bine de două milenii, poate apărea ca paradoxal faptul că în mai puțin de 15 ani Moldova a realizat un salt tehnologic care a ridicat cultura nucului la nivel de industrie. Cum se explică acest paradox? Care este viitorul ramurii? Este oare rezonabil să continuăm înființarea livezilor de nuc și de acum înainte? Este capabilă piața mondială să absoarbă produsul moldovenesc care continuă să crească cantitativ? La acestea și alte întrebări mă voi strădui să răspund în această analiză.
Dacă privim în trecutul nostru sovietic, putem constata că în Moldova, ca și în România de altfel, existau savanți specializați pe cultura nucului care realizau importante cercetări științifice cu impact practic (ameliorarea tehnologiei de altoire la masă, crearea și omologarea soiurilor, ameliorări în formarea coroanei, dezvoltarea de programe de protecție fitosanitară integrată, etc.). Moldova se poate mândri cu savanți cunoscuți nu doar în spațiul URSS, dar în toată Europa sau cel puțin în acele țări europene unde nucul prezintă un anumit interes. Este vorba de profesorii și doctori în științe Ion Țurcanu, Ion Comanici, Maria Pântea, Vsevolod Șapa și alții. Acești savanți au constituit un nucleu în jurul cărora în mod natural trebuia să se constituie un pol tehnologic care ar fi transpus cultura nucului în practica economică. Cu toate acestea, înainte de sfârșitul anilor 1990 n-a existat o dezvoltare adevărată a acestei ramuri în țara noastră. Atât URSS, cât și primele guverne naționale de după obținerea independenței, n-au considerat nucul drept o veritabilă cultură pomicolă în așa fel încât acesteia niciodată nu-i fusese acordat sprijinul necesar pentru a profila o industrie sau măcar un început de industrie.
Totul s-a schimbat începând cu a doua jumătate a anilor 1990. Moldovenii au descoperit că nucile reprezintă un produs valoros la mare căutare pe piața mondială care, la acea vreme, înregistra un deficit considerabil. Au apărut primii procesatori ai producției de nuci care au întreprins exportul acestei producții. La începutul anilor 2000 nucul înceta să fie privit drept o cultură sălbatică, menită doar să orneze marginea drumurilor și să fie plantată doar în fâșii antierozionale și să fie folosită numai în bucătăria tradițională. S-a produs o transformare și o schimbare de atitudine a băștinașilor față de această specie care a început să prezinte din ce în ce mai mult interes economic. Alexandru Jolondcovschi, fondatorul Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere, declara încă în 2006 cu ocazia unei reuniuni de nivel înalt că nucul este Mina de Aur a Moldovei. În anul 2015, moldovenii au exportat nuci în coajă și miez de nuci în valoare de 108,000,000 $ – echivalentul a trei tone de aur, fiind astfel confirmată prezicerea dlui Jolondcovschi. Pentru o economie atât de fragilizată de tranziția interminabilă, de corupția endemică și de plăcile tectonice mișcătoare ale geopoliticii regiunii, nucul a devenit o mană cerească.
Un studiu foarte interesant realizat de către iQonsulting, o firmă chiliană de analiză și consultanță specializată în comerțul mondial, scoate în evidență câțiva factori care au determinat o transformare rapidă a sectorului nucifer moldovenesc. În graficul alăturat vedem evoluția prețurilor la miezul de nucă în perioada 2001 – 2013. Creșterea medie a prețurilor în lume a fost de cca 180%. În același timp, prețul la export al miezului moldovenesc a fost de 150%, dublu față de Ucraina care a evoluat cu doar 70%. Aceasta vorbește despre un produs moldovenesc în primul rând competitiv, calitativ și foarte apreciat. Aici aș vrea să amintesc că, în general, în lume sunt două țări ale căror producție de nuci este considerată drept cea mai calitativă de pe glob: Chile și Republica Moldova. Acest lucru îl afirmă majoritatea experților străini în cultura nucului și comerțul cu nuci. Probabil că și acesta este unul dintre stimulenții care au determinat o dezvoltare rapidă a industriei nucifere, astăzi capabilă să obțină contracte valoroase la export și grăbită să le onoreze.
Cel mai recent raport privind producerea, exportul și consumul mondial de nucă pentru această oră (20 februarie 2017) a fost publicat de către Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite și acesta dezvăluie o tendință foarte interesantă. Din acest document, după cum vedeți în tabelul de mai jos, rezultă că în sezonul 2016/17 în lume au fost produse 2,12 mln tone de nuci care este un record absolut. De fapt, fiecare an în ultimii 20 de ani vine cu un nou record absolut.
Să remarcăm că în sezonul 2012/13 lumea a produs 1,58 mln tone de nuci. Altfel spus, în decursul a doar patru ani s-a realizat o creștere a producției mondiale cu 540 000 tone! Sporul producției este desigur impresionant. Dar eu vreau să vă atrag atenția asupra altui detaliu. Observați datele din tabelul de mai jos. Acesta este extras din același raport și prezintă consumul domestic, intern, de nuci în aceiași perioadă.
Dacă comparați totalul consumat cu totalul produs din tabelul precedent, vedeți că populația planetei a consumat exact cât s-a produs! Ori asta nu înseamnă altceva decât faptul că cererea pentru nucă este elastică și este capabilă să absoarbă mai mult dacă se produce mai mult și aceasta fără ca prețurile să scadă (la 20 februarie, în Moldova jumătățile albe de miez sunt achiziționate de la populație la prețul de 140 lei/ kg). Care sunt implicațiile acestei concluzii pentru țări ca Moldova ori România?
Oare nu este evident? Vorbim aici despre un produs care se vinde foarte bine în lume, pentru care nu există restricții majore în comercializare și care nu este afectat de factorul politic ori geopolitic, iar noi suntem plasați foarte favorabil din punct de vedere geografic și climatic pentru a crește un produs ecologic și foarte apreciat în aspect gustativ. Moldova trebuie să valorifice această oportunitate extraordinară care îi este oferită.
Revenind la tabelul de mai sus, constatăm că în sezonul 2016/2017 Moldova a produs aproximativ 31 000 tone nuci (față de 18 000 tone în 2006) care au fost practic complet exportate. Să amintim că țara noastră exportă preponderent producția de nuci colectată de populație din fâșiile antierozionale din câmpii, din pomii din fâșiile de aliniament de-a lungul drumurilor și din cei de pe lângă gospodăriile individuale. Se estimează că împreună, toți acești pomi ar alcătui aproximativ 15 000 – 20 000 ha, ajunși la maturitatea productivă. Această producție reprezintă astăzi cca 80% din totalul exportat. Doar o mică parte provine din cele aproximativ 14 000 ha de livezi plantate în ultimii zece ani.
Gândiți-vă că în mare parte această nucă este neomogenă și deseori insuficient de calitativă având în vedere că în goana cetățenilor de a o colecta înaintea altora, ei o recoltează mult prea devreme iar acest fapt afectează semnificativ calitățile organoleptice. Cu toate acestea, acest produs este atât de bine exportat!
Întrebarea vine de la sine: cum va fi apreciată pe piețele de export producția noastră de miez atunci când aceasta va fi alcătuită majoritar din nuci din aceste extraordinare soiuri cum sunt Pescianski, Cazacu și altele care dau un miez atât de valoros și care se scoate în mare parte ca jumătăți, se păstrează alb și care au calități gustative unice în lume? Eu unul abia aștept să văd acea zi.
Până atunci însă mai avem de plantat încă cel puțin 20 000 ha în următorii 7 – 10 ani. Ritmul înființării plantațiilor trebuie păstrat cât mai dinamic. Să nu pierdem din vedere că noi atragem interesul marilor actori de pe piața mondială de nucă atâta timp cât avem volume importante de oferit spre vânzare. Dar, fără o menținere foarte activă a dinamicii plantării de noi livezi și fără o adaptare a agrotehnicii la noile cerințe, producția noastră va scădea. De ce? Pentru că, reamintesc, 80% din producția exportată vine din acele fâșii de aliniament și antierozionale plantate cu 30 – 40 ani în urmă. Acestor pomi, neîngrijiți și ajunși la faza de declin, nu le rămâne mai mult de 10 – 15 ani de producție efectivă dar declinul lor este deja anunțat prin calibrul din ce în ce mai redus al fructelor și prin uscarea lor treptată. Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina, care astăzi încă produce tot atât cât toți nucicultorii din țările UE luați împreună. Industria nuciferă moldovenească poate continua să crească doar dacă cresc și suprafețele plantate.
Astăzi, producătorii moldoveni asistă la o evoluție calitativă a ramurii nucifere. Tehnologiile agricole moderne aplicate în plantațiile de nuci înlocuiesc vechile preconcepții despre nuc ca specie care nu necesită nici tăieri de formare, nici fertilizare, nici protecție fitosanitară. Tranziția către o abordare industrială a nucului va schimba din temelii fața acestei ramuri care a ajuns să fie cea mai profitabilă din agricultură. Producătorii noștri învață să cunoască mai bine această cultură cu adevărat unică și, treptat, își vor spori randamentul livezilor lor și calitatea produsului final. La următoarea etapă trebuie să învățăm și să păstrăm această calitate excepțională a miezului și după recoltare și sunt absolut convins că Moldova poate deveni acea țară a cărei producții de nuci va fi recunoscută drept cea mai calitativă din Europa și din lume. Acest obiectiv este foarte realizabil.
Dacă nu mă credeți, priviți cu 10 ani în urmă, apoi cu 20. Și atunci veți înțelege unde putem ajunge peste 10 ani.
Mereu alături de nucicultorii Moldovei,
Oleg TÎRSÎNĂ
Director tehnic Pepiniera Voinești
Președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere
Comentarii