joi, 5 decembrie, 2024
-1.2 C
Chișinău
HomepageAgroEcoExportul produselor ecologice moldovenești pe piața UE va fi facilitat

Exportul produselor ecologice moldovenești pe piața UE va fi facilitat

Recomandate

Certificatele eliberate pentru produsele agroalimentare vor fi recunoscute pe piața europeană, iar exportul producției ecologice în UE va fi facilitat.

Executivul a aprobat proiectul Legii privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor ecologice. Noile prevederi vor contribui la buna funcționare a pieței interne, asigurarea concurenței loiale și sporirea încrederii cetățenilor în produsele etichetate drept ecologice. 

Mai mult, documentul prevede recunoașterea la nivel internațional a organismelor de control din Republica Moldova. Astfel, producătorii locali vor putea să-și exporte produsele în UE cu mențiunea „ecologic”.

În același timp, organismele de certificare internaționale, acreditate în UE, nu vor mai fi obligate să se acrediteze și în țara noastră. Aceasta va permite producătorilor să acceseze subvenții, chiar dacă își certifică producția la autoritățile internaționale.

Până în prezent, de subvenții beneficiau doar producătorii care depuneau dosarele la autoritățile naționale.

Proiectul stabilește și normele aplicabile producției ecologice. Astfel, nu este permisă utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri), fertilizanților pentru sol și altor produse interzise în agricultura eco.

Produsele etichetate ca fiind ecologice vor conține cel puțin 95% de ingrediente bio. Pentru a avea astfel de produse, agricultorii vor folosi doar semințele obținute prin metode organice, iar ulterior produsele eco vor fi păstrate separat de cele neecologice. 

Totodată, legea instituie un sistem de supraveghere în domeniul agriculturii ecologice și stabilește atribuțiile autorităților competente. Pentru asigurarea unui control mai riguros, în procesul de certificare este inclusă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

De asemenea, documentul stabilește modelul unic pentru certificatele care vor fi eliberate producătorilor.

În prezent, în Republica Moldova activează 150 de companii specializate în cultivarea produselor ecologice.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Video thumbnail
Webinar: Protecția biologică a plantelor în agricultura ecologică
03:20:26
Video thumbnail
Protecția culturilor sâmburoase și semințoase în agricultura ecologică
34:19
Video thumbnail
Protecția plantelor în legumicultura ecologică
43:22
Video thumbnail
Tendințe în protecția biologică a plantelor: modificări din noul Regulament al UE
31:09
Video thumbnail
Apicultura ecologică în Republica Moldova. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
39:07
Video thumbnail
Ferme de găini crescute în sistem free-range. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
30:04
Video thumbnail
Dilema agriculturii ecologice: agricultura bazată pe plante și /sau agricultură cu sector zootehnic
35:13
Video thumbnail
Realitățile și soluțiile de dezvoltare în Moldova a sectorului zootehnic ecologic
06:35
Video thumbnail
Cultivarea prunului în sistem ecologic
05:09
Video thumbnail
Cultivarea ecologică a tomatelor în teren protejat
05:21
Video thumbnail
Webinar „Produse cu valoare adăugată înaltă și lanțurile valorice în agricultura durabilă”
02:25:45
Video thumbnail
Sustenabilitatea si calitatea alimentelor ecologice
20:18
Video thumbnail
Produsele horticole ecologice si lanturile valorice
22:17
Video thumbnail
Lanturile valorice scurte in piata locala
23:38
Video thumbnail
Culturile cerealiere, oleaginoase si leguminoase ecologice prin prisma lanturilor valorice
13:52
Video thumbnail
Webinar: Agricultura ecologică și efectul schimbărilor climatice
03:23:41
Video thumbnail
Boris Boincean: Managementul durabil și reziliența solurilor în agricultura durabilă
18:52
Video thumbnail
Nicolas Lefebvre: Tendințe actuale în agricultura ecologică a lumii
36:27
Video thumbnail
Ulrich Koepke: Reducerea încălzirii globale prin aplicarea practicilor agricole durabile
26:59
Video thumbnail
Mark Measures: Agroecologia și agricultura ecologică - similarități și diferențe
25:33
Video thumbnail
Compostul - unul dintre cele mai eficiente îngrășăminte organice - Experiența Micu&Co
05:52
Video thumbnail
Sfaturi la înființarea unei ferme eco de păsări
03:25
Video thumbnail
Culturile de acoperire - soluția pentru un sol sănătos și cu structură bună
05:25
Video thumbnail
Albinele-zidar pentru o polenizare eficientă în livezile de cireș. BioFruitNet
03:06
Video thumbnail
Fâșiile de flori în culturile arabile: semințe și cultivare
05:12
Video thumbnail
Controlul buruienilor
04:28
Video thumbnail
Certificarea Eco
06:10
Video thumbnail
Fâșiile forestiere
04:33
Video thumbnail
Design-ul fermei eco
05:54
Video thumbnail
Colectarea apei de ploaie
03:53
Video thumbnail
Crearea biodiversității pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor la fermă
05:02
Video thumbnail
Metode mecanice de gestionarea a buruienilor în legumicultură
20:05
Video thumbnail
Cultivarea amestecurilor de culturi (borceaguri) dintre leguminoase pentru boabe și cereale spicoase
08:18
Video thumbnail
Uscarea ierburilor și hameiului - sfaturi pentru uscarea plantelor în loturi mici
03:46
Video thumbnail
Reinventarea protecției ecologice a plantelor (tutorial cu Claudia Daniel)
12:03
Video thumbnail
Promovarea biodiversității în plantațiile viticole
14:46
Video thumbnail
Înierbarea printre rânduri
04:03
Video thumbnail
Lucrarea solului în agricultura ecologică la culturile cerealiere
03:40
Video thumbnail
Analiza solului
03:45
Video thumbnail
Cultivarea cartofilor timpurii
06:58
Video thumbnail
Asolamentul
05:15
Video thumbnail
Testarea apei
03:17
Video thumbnail
Gîndacul păros
04:17
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi
04:12
Video thumbnail
MULCIREA
05:28
Video thumbnail
Protecția legumelor
04:55
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi în Alpii de Sud (Guizotia, sorg, mazăre de iarnă, hrișcă)
03:09
Video thumbnail
Cum să instalați o capcană pentru a estima numărul de păianjeni și gândaci prădători
01:10
Video thumbnail
5 teste simple pentru evaluarea calității solului
09:04
Video thumbnail
Instrumente manuale Terrateck pentru grădinărit - sapa de legume și plantatorul de „hârtie”
02:55

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco