Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în Republica Moldova, în colaborare cu Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), unitatea operațională a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, Guvernul Japoniei și Guvernul Elveției, au inițiat o nouă etapă de asistență agricolă de urgență pentru fermierii mici și gospodăriile rurale vulnerabile care se confruntă cu efectele secetei din 2022 și ale crizei din regiune.
În primăvara anului 2024, 622 de comunități rurale vor primi resurse agricole esențiale, cum ar fi seturi de semințe pentru legume, tuberculi de cartofi pentru sămânță și furaje pentru bovine.
Resursele, evaluate la circa 1 milion de dolari SUA, sunt finanțate de două proiecte implementate de FAO:
1. Inițiativa comună a FAO și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice și energetice”, finanțată de ADA și Guvernul Elveției prin intermediul Fondului ONU „Parteneriatul pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030”.
2. Proiectul FAO „Sprijin de urgență pentru susținerea producției agricole și protejarea securității alimentare și nutriționale a gospodăriilor agricole extrem de vulnerabile afectate de conflictul din Ucraina și de secetă”, finanțat de Guvernul Japoniei.
Subliniind nevoia acută de furaje pentru bovine, Tudor Robu, Reprezentantul adjunct al FAO în Republica Moldova, a declarat că:
În acest scop, aproape 2 500 de familii care dețin de la una la cinci vaci vor primi câte 400 de kg de furaj pentru animale, astfel fiindu-le oferită hrana necesară pentru animale până la începerea noului sezon de pășunat.
Ajutorul va ajunge la 12 000 de beneficiari vulnerabili care au nevoie urgentă de sprijin.
Astfel în opt raioane vor fi distribuite seturi de semințe de legume printre care: Soroca, Hîncești, Orhei, Cantemir, Rîșcani, Florești, Edineț și Drochia.
În cinci raioane vor fi distribuiți tuberculi de cartofi: Orhei, Cantemir, Ștefan Vodă, Edineț și Rîșcani; iar patru raioane vor primi furaje pentru animale: Cimișlia, Fălești, Ștefan Vodă și Șoldănești.
Seturile de semințe de legume vor fi distribuite în luna februarie, la începutul sezonului de semănat.
Planificat pentru cultivare la scară mică, fiecare set acoperă producția de legume în sere cu suprafețe de la 50 la 1 000 m² și include o selecție de semințe de roșii și castraveți, îngrășăminte, difuzoare de feromoni și tăvi celulare pentru producția de răsaduri.
Adițional, aproape 8 000 de gospodării vor primi fiecare câte 50 de kg de tuberculi de cartofi pentru sămânță, suficienți pentru a acoperi o suprafață de 200 m².
Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și-a exprimat de asemenea angajamentul. Șeful biroului, Guido Beltrani, a declarat că:
Arătând un sprijin puternic pentru Moldova, în timpuri dificile, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Yamada, a accentuat că:
Vladimir Bolea, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Moldova, a apreciat inițiativa.
Pe lângă distribuția de resurse agricole, FAO va instrui fermierii în utilizarea tehnologiilor inteligente climatic și în activități practice generatoare de venituri, care vor include în rândul beneficiarilor și 200 de femei producătoare agricole.
Această abordare comprehensivă va asigura pe lângă răspunsul la nevoile agricole imediate, sustenabilitate pe termen lung și acces la piețe de desfacere.
De la inițiere Planului de Răspuns de Urgență al FAO în 2023, în colaborare cu ADA, Elveția și Japonia, a fost oferită asistență substanțială comunităților rurale din Republica Moldova, și anume familiilor și fermierilor care se confruntă cu dificultăți economice și efectele adverse ale schimbărilor climatice.
2 830 de familii din 120 de localități din raioanele Căușeni, Basarabeasca, Cahul, Cantemir și Leova au primi furaje pentru bovine.
Fiecare familie a primit între 350 și 375 kg de furaj, esențial pentru reziliența în fața penuriei existente de hrană.
În plus, programul a facilitat distribuția a 30 de tone de semințe de porumb și 60 de tone de îngrășăminte la peste 1 200 de fermieri mici în trei raioane Călărași, Rîșcani și Cantemir.
Conform estimărilor Guvernului Republicii Moldova, războiul Rusiei în Ucraina ar putea costa economia Republicii Moldova între două și zece procente din totalul produsului intern brut al țării.
În același timp, 70 la sută din fermierii mici suferă deja de lipsa resurselor, a inputurilor și a condițiilor meteorologice aride.
Comentarii