Sezonul lucrărilor active în câmp a trecut, iar acum majoritatea fermierilor sunt orientați spre planificarea cheltuielilor pentru următorul sezon agricol.
Dincolo de problemele legate de condițiile vremii tot mai anevoioase pentru creșterea culturilor, ce afectează productivitatea, costurile per hectar au crescut considerabil din cauza scumpirilor îngrășămintelor, motorinei, materialului semincer, pesticidelor și altor inputuri.
Pe lângă aceasta, dobânzile majorate ale creditelor, majorarea prețurilor pentru utilajele agricole își pun amprenta asupra costurilor. Iar, pe partea cealaltă a balanței, prețul cerealelor, ținând cont de decalajele acestui an, în mare parte, pun la îndoială rentabilitatea ce urmează a fi obținută.
‹ adv ›
Fermierul Daniel Leahu a făcut câteva calcule în acest sens, ținând cont de majorările inputurilor înregistrate în acest an și prețurile oferite.
Evident, costurile variază de la o întreprindere la alta, fiind influențate de o multitudine de factori, inclusiv tehnologia aplicată, suprafețele gestionate și dotările acesteia.
Comentarii