Fermierii mai așteaptă un răspuns din partea autorităților până marți, 27 iunie, după care reacția lor va fi una „dură”. Declarația a fost făcută de Asociația „Forța Fermierilor” printr-un comunicat de presă, publicat după ședința de ieri cu premierul Dorin Recean.
Fermierii susțin că, au suspiciuni rezonabile că autoritățile pur și simplu trag de timp, chiar dacă Asociația a demonstrat flexibilitate maximală în negocieri și a propus că, inițial să fie alocate măcar 350 de mln de lei pentru salvarea fermierilor mici și mijlocii.
În urma dezbaterilor Asociația a decis că linia de credibilitate față de sinceritatea autorităților în raport cu producătorii agricoli este 27 iunie, marți, când așteptă un răspunsul final de la Dorin Recean.
Amintim că, ieri, 22 iunie, fermierii au participat la întrevederea cu președinta Maia Sandu. Ulterior, aceștia au decis să organizeze un marș cu tehnica agricolă care a fost adusă în PMAN.
După ce fermierii au blocat o porțiune din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a ieșit să discute cu agricultorii.
Comentarii