luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
Acasă Advertoriale FOTO. Cel mai cultivat hibrid de rapiță din Europa în 2019 – LG Architect, apreciat de fermierii din Moldova

FOTO. Cel mai cultivat hibrid de rapiță din Europa în 2019 – LG Architect, apreciat de fermierii din Moldova

1
FOTO. Cel mai cultivat hibrid de rapiță din Europa în 2019 – LG Architect, apreciat de fermierii din Moldova

În ultimii ani, rapița a devenit un adevărat trend, suprafețele cultivate majorându-se esențial. Astfel, tot mai mulți fermieri din țară mizează pe această cultură, care crează un tandem reușit în asolament cu cultura grâului. Însă, la baza recoltelor înalte stă materialul semincer de calitate, iar cu o soluție în acest sens vine Compania Limagrain, prima din Europa şi a patra la nivel mondial, la capitolul producere de seminţe.

Având un portofoliu vast de hibrizi și soiuri pentru majoritatea culturilor de câmp, compania are o abordare specială și pentru culturile de rapiță și grâu, fiind prima de pe piață ce a prezentat hibridul de rapiță cu rezistență la virusul galben al ridichii – LG Architect. Totodată, acest hibrid a ajuns să fie cel mai cultivat din Europa în anul 2019.

Fiind în toi pregătirile pentru următorul sezon, fermierii încearcă să identifice inputuri de calitate pentru fiecare cultură. în context, compania Limagrain a organizat, recent, un seminar destinat distribuitorilor, dar și producătorilor ce au devenit de-a lungul timpului clienți fideli ai companiei, în cadrul căruia au fost prezentate cele mai productive soiuri și hibrizi de rapiță și grâu recomandate pentru următorul sezon.

„Fiind prezenți pe piața Moldovei începând cu anii 2000, am încercat să identificăm soluții optime, reflectate prin material semincer de calitate, adaptat la condițiile de mediu și cu o productivitate sporită. Astfel, portofoliul companiei prezintă soiuri și hibrizi performanți. Dacă e să vorbim de cultura rapiței de toamnă, noutatea absolută este hibridul LG Architect – cel mai cultivat hibrid din Europa în anul 2019.  Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai productivi, acesta mai are și alte avantaje, cum ar fi rezistența la virusul galben al ridichii – fiind unicul hibrid de pe piață cu aceste caracteristici. Anul trecut a fost pentru prima dată cultivat în Moldova, iar recoltele obținute confirmă că potențialul hibrizilor Limagrain este foarte înalt, posedând și o adaptabilitate sporită la condițiile de mediu. În dependență de condițiile climaterice, de numărul populațiilor de afide, plantele de rapiță pot fi afectate de virusul galben al ridichii în proporție de până la 100%, astfel reducând recolta cu până la 30%. Sunt sigur că, producătorii ce au participat în cadrul seminarului organizat au realizat și un schimb de experiență deosebit. Consider că, producătorii care vor cultiva hibrizii Limagrain vor avea de câștigat”, a menționat Vitalie Gorincioi, directorul general Limagrain Moldova.

Pentru soiurile de grâu, fiind o cultură tradițională pentru Republica Moldova, compania Limagrain vine cu câteva noutăți pentru următorul sezon, și anume soiurile: Avenue, extra-timpuriu cu o foarte bună rezistență la cădere; Anapurna, semi-timpuriu, pentru panificație de calitate superioară; LG Absalon, semi-timpuriu, cu potențial de producție ridicat și soiul Judita, cu o rezistență excelentă la boli. Mai multe detalii la acest capitol a oferit Dumitru Brînzilă, directorul comercial Limagrain Moldova.

„Temperaturile înalte din timpul verii, urmate de secetă crează dificultăți în câmp. Cu toate acestea, producătorii au început pregătirile pentru următorul sezon agricol. Compania Limagrain, fiind mereu alături de fermieri, a organizat acest seminar ce reunește partenerii și clienții companiei pentru a identifica impedimentele caracteristice acestui sezon și a elabora un plan viabil de activitate pentru următorul. Pentru grâu, fiind una dintre cele mai cultivate culturi, propunem fermierilor soiuri ce ar soluționa principalele probleme cu care se confruntă, fie vorbim de majorarea productivității per hectar, de obținerea rezistenței la boli și la iernare sau de necesitatea cultivării unor soiuri cu toleranță bună la cădere. Astfel, pentru fiecare zonă și cerință avem câte o soluție reprezentată de un anumit soi. Totodată, în cadrul seminarului am pus accent pe unele particularitățile ale soiurilor care, cunoscute și respectate pot genera rezultate peste așteptări”, a adăugat Dumitru Brînzilă.

Fermierii prezenți la seminar au menționat că, vor opta și în continuare pentru produsele oferite de compania Limagrain, datorită rezultatelor obținute pe parcursul anilor și încrederii generate de calitatea materialului semincer. Unul dintre aceștia este Gheorghe Rusu, care de mai bine de 10 ani obține recolte înalte și stabile, inclusiv grație semințelor Limagrain.

„Producem culturi agricole din anul 1998, acum având în gestiune o suprafață de 720 de hectare. Colaborând de-a lungul timpului cu mai multe companii și testându-le, am ajuns la concluzia că unele dintre cele mai bune semințe sunt produse de compania Limagrain. Astfel, de mai bine de 10 ani materialul semincer este procurat de la această companie. Suntem mulțumiți de rezultate, reflectate de recolte stabile și înalte la hectar. Anul trecut am procurat semințe de grâu Anapurna, obținând o recoltă de 8,2 tone per hectar pentru suprafețele de grâu pentru semințe și o recoltă medie de boabe de peste 6 tone per hectar. Iar pentru anul viitor planific să semănăm rapiță, optând pentru hibrizii Limagrain”, a explicat Rusu Gheorghe, producător din raionul Râșcani.

Unii dintre distribuitorii semințelor marca Limagrain sunt Compania Bioprotect și Cooperativa Agrostoc. Reprezentanții companiilor au menționat pentru Agrobiznes că, rezultatele pe care le-au atins producătorii din țară, utilizând semințele Limagrain, sunt similare cu mediile în Europa. Totodată, datorită colaborării, producătorii pot procura unele dintre cele mai productive soiuri și hibrizi și atinge performanțe înalte.

„Suntem al treilea an distribuitorii semințelor Limagrain, companie care este una de top pe piața europeană. A fost fondată de agricultori, și a rămas condusă de aceștia de-a lungul întregii sale existențe. Astfel, compania Limagrain are drept prioritate anume să le ofere ajutor fermierilor, ajutor reflectat prin semințe de calitate. Rezultatele pe care le-au atins clienții noștri utilizând semințele Limagrain sunt similare cu mediile în Europa. Astfel, dacă e să vorbim de cultura rapiței, hibridul Architect este numărul 1 în Europa, dar și producătorii din țară au atins performanțe foarte înalte la capitolul productivitate pentru acest hibrid”, a spus Sergiu Crețu, directorul adjunct Bioprotect SRL.

„Chiar dacă nu colaborăm de prea mult timp cu compania Limagrain, ceea ce apreciem și ne determină să fim unii dintre distribuitorii companiei este calitatea materialului semincer și faptul că se ține cont, în primul rând, de necesitățile și cerințele fermierilor. Prin asigurarea unor soiuri și hibrizi de culturi agricole cu potențial înalt și performanță extraordinară au ajuns să fie parteneri de încredere. Dacă e să vorbim de cultura rapiței, cred că hibridul Architect este unul dintre cei mai buni de pe piața semințelor de rapiță. Pentru soiurile de grâu unele dintre cele mai bune sunt Avenue și Anapurna. Colaborăm și în domeniul de multiplicare, astfel, pentru soiurile de grâu plasăm pe piața categoria de semințe C1. Pentru aceste soiuri au fost înregistrate recolte de peste 10 tone per hectar, în dependență de tehnologia aplicată și zonă, iar la rapiță au fost înregistrat recolte și de peste 4 tone per hectar. Sunt rezultate pe care le-au înregistrat fermierii noștri din diferite zone nu o singură dată, în ani diferiți. Deci, potențialul este foarte mare”, a conchis Igor Tagadiuc, președintele Cooperativei Agrostoc.

Cercetările realizate în cadrul companiei Limagrain sunt efectuate de peste 1800 de angajați precum și de parteneriate științifice din lumea întreaga. Fiind lideri în genetica plantelor, cercetarea în cadrul companiei Limagrain continuă, astfel, aceasta urmează să prezinte hibrizi de rapiță adaptați la sistemul de producție Clearfield, ce permit menținerea sub control mult mai eficient a buruienilor. Totodată, sunt în cercetare și alți hibrizi, cum ar fi Astronom, Artoga, Alicante cu un potențial productiv sporit și cu rezistentă sporită la virusul galben al ridichii.