Acum nouă ani, italianul Roberto Guardigli s-a mutat în regiunea separatistă Transnistreană și a pornit propria afacere. Acesta arendează aproape 55% din terenurile agricole din raionul Dubăsari (peste 9 mii hectare), pe care crește grâu, floarea soarelui, in, orz și porumb. Corespondentul newsmaker.md, Nicolai Paholnițchii a aflat de ce omul de afaceri de 50 de ani a decis să părăsească Italia și cum i-a reușit să construiască o afacere de succes într-o țară nerecunoscută pe plan internațional.

Roberto Guardigli numește acest loc „garaj”. „Garajul” său se întinde pe 2,5 hectare și reprezintă un complex de depozite, magazii pentru cereale și platforme pentru utilaj agricol. Acest teritoriu este una din primele achiziții făcute de Guardigli în regiunea separatistă și l-a costat 27 mii USD.

În drum spre „garajul” lui Guardigli, trecem prin satul Crasnâi Vinogradari. Pe strada principală se înghesuie case mici cu unul sau două nivele, construite ani buni în urmă, clădirea modestă a primăriei și un magazin alimentar.

„Acum câțiva ani pe aici totul era ”morto-morto” (mort-mort)”, vorbește Guardigli într-un amestec de italiană și rusă.

Excursia prin „garaj” am pornit-o de la tehnică: nu are multe utilaje, însă tractoarele și semănătoarele noi și moderne impresionează, de altfel ca și magaziile enorme. Priveliștea din interior amintește un lanț muntos alcătuit din movile de grâu, orz și in.

„Din acest grâu se produc paste” – spune italianul, oprindu-se la o movilă în care era înfipt un semn pe care scria „Superelită”.

Din Italia în Transnistria

Originar din orășelul italian Forli, Roberto Guardigli a muncit toată viața în agricultură în țara sa natală, iar la 50 de ani s-a mutat, pe neașteptate, în Dubăsari.

În Italia se ocupa de cultivarea sfeclei de zahăr și presta servicii de transport mărfuri și dare în arendă a utilajului agricol.

„În 2005, cei din Uniunea Europeană au decis să distrugă industria zahărului din Italia. Multe fabrici au fost închise, printre care și fabrica care-mi cumpăra sfecla. Astfel, am rămas, de fapt, fără lucru” – spune Guardigli, precizând că 80% din veniturile firmei proveneau din cultivarea sfeclei.

Fermierul italian creștea sfeclă pe o suprafață de 700 hectare. „Am încercat să cultiv și alte culturi, cum ar fi cartoful, dar nu era rentabil”, remarcă acesta.

Nici businessul cu transporturi nu îi mergea la fel de bine, piața fiind subminată de transportatorii din Europa de Est care își permit să plătească șoferilor salarii mai mici. În rezultat, companiile mici de transport din Italia au devenit necompetitive.

De Transnistria, spune Guardigli, a aflat de la partenerul său de business, Luigi Valdinoci, care deține pământuri în România.

„El știa că peste Prut sunt multe terenuri lăsate în paragină. Am făcut o raită cu mașina prin raionul Dubăsari ca să ne convingem. Buruienile aveau trei metri înălțime, dar locurile mi-au plăcut”, își amintește italianul.

„În Internet scriau că oamenii mănâncă copii în Transnistria. Până la urmă, Transnistria nu se deosebește mult de România sau Moldova”, spune Guardigli, întrebat dacă nu i-a fost frică să se mute într-o republică nerecunoscută oficial de niciun stat.

Și-a cumpărat casă în Dubăsari peste opt luni de la sosire, până atunci a stat la un hotel local. Limba rusă a învățat-o singur, nevoit fiind să se descurce atât pentru treburi casnice, cât și în afaceri.

Nu beției!

Firma din regiunea separatistă transnistreană are trei asociați – Guardigli (27%), Luigi Valdinoci (43%) și Valerio Picini (30%), dar de  afaceri se ocupă Guardigli.

Inițial, aceștia împărțeau firma cu un asociat local. Potrivit așa-zisei legislații transnistrene, numai cetățenii autoproclamatei Republici Moldovene Nistrene au dreptul să arendeze terenuri pe termen îndelungat.

„Ne-am înțeles că vom investi în afacere pe criterii de paritate, însă asociatul nostru nu și-a îndeplinit obligațiile, de aceea, în 2008, am cumpărat partea lui”.

După spusele italianului, când a pornit afacerea, în raionul Dubăsari existau doar opt  întreprinderi agricole și toate falimentate. Astăzi, pe lângă firma sa, activează alți câțiva fermieri mari.

Împreună cu asociații săi, Guardigli arendează în total 9,3 mii hectare (55% din terenurile agricole din raionul Dubăsari). Cea mai mare suprafață este însămânțată cu grâu și floarea soarelui. Pe alte 1,8 mii hectare italienii cresc in, orz cultivă pe 1 mie ha, iar porumb pe 500 hectare.

El recunoaște că la început nu se grăbea să angajeze muncitori locali, auzind de atâtea ori că locuitorii din fostul spațiu sovietic beau foarte mult. Inițiativa a venit de la un localnic.

„A venit și ne-a rugat să îl luăm la muncă. Îmi făceam griji, dar l-am primit. Acest tractorist, pe nume Valera, muncește și azi pe același tractor”, spune întreprinzătorul.

La moment, circa 100 de persoane muncesc pentru italieni, dintre care majoritatea sunt tractoriști (36) și paznici (17). În medie, un tractorist ridică un salariu de 450 de dolari.

Când vine vorba de angajați, beția este cel mai mare impediment, spune Guardigli:

„Alcoolul reprezintă o problemă majoră. Muncitorii sunt văzuți de medic în fiecare dimineață și dacă se dovedește că sunt băuți, atunci nu au voie să lucreze în ziua respectivă”.

Realitățile din regiunea separatistă i-au făcut pe italieni să introducă o nouă regulă. Astfel,  aceștia încheie contracte cu muncitorii doar pentru cinci-șase luni, iar dacă nu dovedesc că sunt buni specialiști, contractele nu sunt prelungite. Guardigli și-a amintit de un caz când unul din tractoriști a refuzat să facă curat în cabina tractorului său: „Era o murdărie crasă în cabină, o grămadă de gunoi. Eu l-am rugat să facă curat, dar nu m-a ascultat și atunci l-am concediat. El m-a dat în judecată, a câștigat, iar eu am fost nevoit să îi plătesc despăgubiri morale”.

Au fost și alte cazuri.

„Ajuns în câmp, am remarcat că doi dintre tractoriști lucrează foarte neglijent. La indicația mea de a semăna mai uniform și îngrijit aceștia mi-au răspuns că nu e posibil. Atunci am urcat la volanul tractorului și le-am demonstrat că se poate. De atunci au început să muncească mai bine”, povestește Guardigli.

Export în Est și în Vest

Inițial italienii au investit în businessul din regiunea separatistă transnistreană circa 6 mil. de euro, dintre care 4 mil. i-au costat utilajele importate din Europa, iar 2 mil. euro au constituit cheltuielile operaționale în primul an de activitate (achiziția combustibilului, plata salariilor, etc.). Peste cinci ani, în 2013, italienii au mai investit încă 850 mii euro în echipamente de irigare.

Prima roadă a îndreptățit așteptările, mai puțin prețurile.

„În 2008 nu am obținut profit deoarece în timpul recoltării prețurile au căzut la jumătate. Când am început recoltarea, o tonă de grâu costa 140-145 dolari. Deși conform contractelor cumpărătorii trebuiau să achiziționeze cerealele cu prețul inițial, ei au refuzat, de aceea le-am vândut pe toate cu 75-80 dolari/tona”, își amintește omul de afaceri.

Anul următor, compania a obținut un profit modest, iar peste un an, în 2010, profitul a constituit deja 1,5 milioane dolari. Cu toate acestea, peste doi ani, din cauza secetei excesive compania a suferit pierderi de 1,6 mil dolari, bani pe care i-au recuperat câțiva ani la rând. Luând în calcul amortizarea echipamentelor, Guardigli susține că și-a recuperat investițiile abia la sfârșitul lui 2016.

Italienii își comercializează producția prin intermediul portului Giurgiulești și prin porturile din Odessa și Reni. Orzul, grâul și floarea-soarelui sunt exportate în țările arabe sau în India, iar inul este livrat în nordul Europei.

„În Odessa activează un reprezentant al companiilor-importatoare cu care avem contracte de livrare”, răspunde italianul la întrebarea privind piața de desfacere.

Totul este sub control

Roberto Guardigli susține că nu a avut niciun fel de probleme cu așa-zisele organe de control transnistrene, doar o oarecare neînțelegere. După spusele sale, în 2015, în timpul unui control, inspectorii au descoperit că italienii nu plătiseră impozitul pentru transmiterea bunurilor de la balanța firmei „Forli-Nistru” (închisă după ce asociatul local a plecat) în balanța „Agroidea”, o altă firmă de-a lor. Suma impozitului era de 4 mil. de ruble transnistrene (circa 360 mii USD). Până la urmă, oamenii de afaceri și-au obținut dreptatea în instanța de judecată.

Neînțelegeri  au avut și cu organele de control moldovenești.

„În 2011, vameșii moldoveni ne impuneau să plătim TVA deși legea nu prevede acest lucru pentru că, în fond, doar tranzităm Republica Moldova. Vameșii au pus sechestru pe piesele noastre timp de două luni. Am ajuns din nou în instanță și am câștigat”, spune businessmanul.

Până la urmă, omul de afaceri este preocupat mai mult de faptul că cheltuielile de export sunt cu 6 dolari/tonă mai mari din cauza faptului că afacerea este situată în regiunea separatistă.

„Suntem unici în felul nostru căci trebuie să trecem două proceduri vamale. Mai întâi trebuie să obținem certificatele fitosanitare și de calitate la Tiraspol după care la Chișinău. În rezultat, spre deosebire de alții, cheltuielile noastre sunt mai mari cu 6 dolari/tona”, se plânge italianul.

În depresie

Întrebat dacă nu vrea să se întoarcă în Italia, Guardigli spune că nu ar putea renunța peste noapte, or, pentru a închide o afacere mare ca a sa este nevoie de trei-patru ani.

Până una alta, italianul nu are gânduri de plecare, chiar din contra, el plănuiește să-și extindă afacerea din regiunea transnistreană. Mai exact, vrea să-și construiască propriul elevator ca să nu mai plătească pentru arendă.

Guardigli a găsit deja și o încăpere potrivită.

„Nu sunt în drept să achiziționez terenuri, dar aș putea să cumpăr o clădire”, povestește fermierul, arătând spre o clădire dărăpănată cu câteva etaje de la marginea Dubăsariului.

Suma totală a investițiilor se ridică, după calculele lui, la aproape 2,5 mil. de euro: „Puteți începe și cu 400-500 mii euro, însă în acest caz mersul lucrărilor și termenii vor depinde de linia de credit acordată de băncile transnistrene”.

Omul de afaceri nu a renunțat nici la cele 700 hectare de teren pe care le deține în Italia. De ele se ocupă fiul său. El spune că recent, firma sa italiană a primit un contract avantajos pentru vânzarea energiei electrice produsă din biogaz obținut din porumb. Pentru fiecare kilowatt de energie electrică fermierul italian primește 0,28 euro.

În Italia Guardigli merge pentru trei-patru zile pe lună, restul timpului îl petrece în Transnistria. Omul de afaceri recunoaște că i-a fost destul de dificil să se obișnuiască cu noua realitate, pe care o vede zilnic și pe malul drept al Nistrului și în Ucraina, unde pleacă în călătorii de afaceri.

„La noi peste tot e curat, frumos, casele și monumentele se îngrijesc, aici însă e dezordine, totul e stricat și distrus de parcă toată lumea e în depresie. Cu toate acestea, spune Guardigli, m-am obișnuit deja”.

Traducere adaptată de Agrobiznes în baza unui reportaj realizat de portalul newsmaker.md.