‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriFOTO. Hrișca și migdalul sunt noile materii prime pentru brichetele moldovenești

FOTO. Hrișca și migdalul sunt noile materii prime pentru brichetele moldovenești

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Energia regenerabilă este deocamdată singura oportunitate pentru Republica Moldova de a-și diversifica sursele de aprovizionare cu energie și de a-și spori securitatea energetică. Din toate sursele de energie regenerabilă, biomasa are potenţial mare în Republica Moldova.

De acest fapt s-a convins și tânărul antreprenor, Dmitri Asoscov, care câștigă bani transformând deșeurile în energie. Inspirat de succesul altor producători și din dorința de a rămâne acasă, lângă familie, Dmitri și partenerul său Serghei Alexei au pus pe roate o afacere care, la trei ani de la lansare, le asigură nu doar confort financiar, dar și satisfacție morală pentru contribuția la reducerea consumului de energie fosilă și sporirea securităţii energetice a țării.

„Am învăţat să fac bani din deşeuri”

„Am vrut să rămân acasă și să valorific potențialul pe care îl oferă țara noastră. Am învățat să fac bani din deșeuri, transformându-le în energie verde. Si apoi, nu este nimic mai important pentru mine, decât să fiu mereu alături de familia mea, să mă bucur de timpul petrecut cu fiica mea de patru ani, mai ales că,  foarte curând, voi deveni tătic pentru a doua oară”, spune Dmitri.

‹ adv ›

Cei doi au început afacerea de la un mic atelier de tâmplărie și, pentru că trebuia să facă ceva cu rumegușul de lemn, s-au extins într-o zonă conexă – au început să producă brichete. Biocombustibilul din rumeguș este cel mai căutat de consumatori pentru că are putere calorifică mare și puțină cenușă sau smoli. Și pentru că cererea era mare, cei doi parteneri au căutat noi surse de materie primă pentru a produce mai mult și s-au oprit la coji de hrișcă și de migdale.

„Calitatea brichetelor din coji de migdale și de hrișcă este foarte bună, singura recomandare pentru producător este să adauge o anumită proporție de rumeguș de lemn. Lignina conținută în acesta ajută la o mai bună presare și durabilitate a brichetelor”, spune directorul Laboratorului pentru biocombustibili solizi în cadrul Universității Agrare, Grigore Marian. Fiecare nou lot de brichete a fost testat la Laborator pentru a fi sigur că experimentul dă rezultate bune, spune Dmitri Asoscov.

În curând hala de producere va fi încălzită cu energie verde

Până la moment compania a produs și a comercializat 150 de tone de brichete din hrișcă și 150 de tone din coji de migdale. Pe lângă aceste doua tipuri de brichete, compania mai produce și brichete din coji de floarea soarelui, de nuci și din rumeguș din lemn, dar și cărbune de lemn, obținut prin piroliză. De aici, a apărut ideea unei noi linii de business – producerea energiei electrice în baza gazelor eliberate în procesul de piroliză.

„Primul beneficiar al acestei noi linii de business vom fi chiar noi. Vom utiliza energia pentru alimentarea halei și a întregului proces de producere, dar și pentru necesitățile clădirii de oficii”, spune antreprenorul.

‹ adv ›

În cadrul întreprinderii funcționează în paralel două  linii de producere de brichete cu potențialul de producere de 80 de tone per lună. Ambele linii produc brichete de tip pini-kay, de calitate înaltă, chiar dacă metoda este mai complexă și necesită eforturi mai mari din partea personalului, dar și un timp mai îndelungat de producere.

Întreprinderea oferă locuri de muncă pentru 25 de angajați, 15 dintre care sunt antrenați în zona de producere.

„La început când m-am angajat nu înţelegeam care este cu adevărat valoarea lucrului pe care îl fac. Dar, după ce mi-am încălzit casa o iarnă întreagă cu brichete, am văzut economia de bani și am înțeles că putem fi mai eficienți, dacă știm să utilizăm propriile resurse”, crede Anton Stici, angajat în cadrul companiei.

‹ adv ›

Plantele energetice – noua sursă de materie primă

Pentru că cererea de biocombustibil este în continuare mare, cei doi parteneri se gândesc la noi surse de materie primă.

„Acum suntem în căutarea unor terenuri agricole pe care vrem să sădim plante energetice, în special salcie energetică, care generează o cantitate mare de masă lemnoasă. Aceasta ne va asigura cu propria materie primă, astfel tăind din costul de producere a biocombustibilului”, conchide Dmitri.

Proiectul Energie și Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a susținut dezvoltarea pieței de biocombustibil practic de la zero, stimulând atât cererea, cât și oferta de brichete și pelete. Astfel, pe parcursul a 7 ani, au fost instalate centrale termice pe biomasă în peste 200 de școli, grădinițe și instituții sociale, iar peste o mie de familii au primit subvenții pentru instalarea cazanelor pe biomasă. Totodată, oamenii de afaceri au putut cumpăra în leasing, cu dobândă 0%, echipament de balotat și tocat, linii de brichetare și alte utilaje. Sectorul privat a fost susținut și prin asistență în crearea unei asociații sectoriale, adoptarea standardelor și dotarea și acreditarea Laboratorului de biocombustibili solizi, cu suportul Uniunii Europene.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›