‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 5 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFOTO. În SUA a fost găsit cel mai mic vițel din lume

FOTO. În SUA a fost găsit cel mai mic vițel din lume

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Un vițel de dimensiuni foarte mici, care a fost numit Lil’ Bill, a fost adus pentru examinare la Universitatea Veterinară din Mississippi (SUA). Acesta s-a născut având mărimea de zece ori mai mică decât omologii săi de dimensiuni medii, scrie dailymail.co.uk.

Lil’ Bill, care cântărește doar 4,5 kg, a devenit senzație peste noapte, când proprietarii săi l-au dus pentru a fi examinat. Medicii au menționat că vițelul este absolut sănătos. Însă acesta adaugă în greutate și crește mult mai lent spre deosebire de restul efectivului.

FOTO: unilad.co.uk

„Efectuăm analize pentru a stabili de ce animalul este atât de mic. Acesta este sănătos și se dezvoltă caracteristic vârstei sale, doar că dimensiunile sunt mult mai mici”, spun reprezentanții universităților.

A fost creat un cont pe o rețea de socializare, unde doctorii împărtășesc știri despre progresul cercetării și starea animăluțului. Vițelul Lil’ Bill a fost propus pentru a fi declarat „Cea mai mică vacă din lume”.

‹ adv ›
FOTO: perthnow.com.au

Noutatea despre văcuța mică a apărut peste câteva zile, după ce fermierul Geoff Pearson și-a prezentat gigantul crescut la ferma sa. Knickers este masculul ce are înălțimea de 1,93 m și este originar din Australia de Vest.

Fermierul susține că, acesta cântărește 1 400 kg și din cauza dimensiunilor sale, nu l-a putut vinde pentru export.

FOTO: perthnow.com.au

Conform Cărții Recordurilor Guinness, cea mai mare bovină înregistrată cântărea 2267 kg, iar cea mai înaltă avea puțin peste doi metri. Recordul mondial pentru cea mai scurtă vacă, la vârsta de patru ani, a fost înregistrat în Kerala, India. Aceasta avea înălțimea de 61,1 cm măsurată de la copită până la greabăn.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›