‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 21 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleÎngrijirea iepurilor în sezonul rece. Cum îi ajuți să rămână sănătoși

Îngrijirea iepurilor în sezonul rece. Cum îi ajuți să rămână sănătoși

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sezonul rece se instalează ușor, ușor, iar pentru crescătorii de iepuri începe o perioadă mai complicată. Îngrijirea iepurilor în timpul iernii este foarte importantă deoarece în acest anotimp rece aceste animale sunt extrem de vulnerabile și sensibile la temperaturile scăzute, la curenții de aer, la vânt, umezeală și ger.

Îngrijirea iepurilor în timpul iernii

Încă din lunile octombrie-noiembrie așternutul iepurilor trebuie să fie schimbat cu unul mai bogat, iar adăpostul în care stau animalele trebuie încălzit chiar înainte de primul îngheț. De cele mai multe ori aceste animale pot avea probleme dacă stau în frig încă de cu toamnă.

‹ adv ›

Pentru a fi evitate, în primul rând cușca în care stă iepurele trebuie să fie situată într-un loc curat, cald și uscat. Încăperea trebuie zilnic aerisită dar cu atenție și un timp minim doar cât să intre puțin aer curat. Un lucru greșit este să se spele iepurele în timpul iernii.

În cazul în care el este murdar pe o zona a blăniței, aceasta trebuie spălată puțin cu apă și repede uscată cu un prosop curat. Nu trebuie lăsat niciodată cu blănița umedă. De obicei aceste animale sunt foarte curate, ele au grijă singure de igiena personală.

Citește aici și despre Cum îngrijim iepurii primăvara ca să avem iepurași sănătoși.

‹ adv ›

Hrana și apa

În lunile de iarnă alimentația iepurilor trebuie să conțină diferite ierburi, frunze de păpădie, pătlagina, trifoi, brusture, etc. De asemenea pot consuma și rămurele de arbuști – de salcâm, salcie, mesteacăn, zmeură.

Nu trebuie de uitat și de apă în timpul iernii. Acesta trebuie să fie prezentă permanent în cuștile iepurilor și e de dorit să fie caldă. Asta deoarece așa iepurii nu se vor îmbolnăvi de diferite răceli, care pe timp de iarnă sută la sută vor duce la moartea animalelor.

‹ adv ›

Dacă țineți iepurii afară, va trebui să le turnați de câteva ori pe zi apă caldă în vase.

Răceala

Cea mai periculoasă și comună boală a iepurilor în timpul iernii este răceala. La primele simptome – strănut, secreții nazale care curg, lipsa poftei de mâncare, starea de letargie – iepurele trebuie să primească ajutor, sa urmeze un tratament.

Dacă nu se știe cum trebuie procedat în cazul răcelii, cel mai bine este să fie dus la o clinică veterinară pentru a fi tratat de cadrele medicale specializate.

Deseori iepurii care suferă de răceala au o poziție ciudată, cocoșată în partea de sus, nu se pot concentra și nu răspund la stimulii externi, iar mucusul din nas are un colorit albicios sau verzui.

Ar putea să îți fie interesant și Rinita la iepuri – cauzele apariției și prevenire.

Întotdeauna animalul bolnav trebuie să fie izolat într-o cușcă separată pusă într-un loc cald și să i se administreze o hrană cu un conținut bogat de vitamine și calorii.

Medicul va prescrie pentru răceală anumite medicamente și picături pentru nas, iar în cele mai multe cazuri după 14 zile răceala va trece și animalul se va putea întoarce la locul său inițial, alături de celelalte animale.

Rinita
Rinita infecțioasă este o altă boală care apare în lunile de iarnă și se manifestă prin strănut frecvent, înroșirea mucoasei de la nas, secreție nazală cu puroi și uneori în cazurile foarte grave poate duce la complicații mari, poate afecta plămânii, pleura și bronhiile.

Această boală este cauzată de anumiți microbi care pătrund în cavitatea nazală la iepuri. De regulă microbii din nas nu ar trebui să ducă la apariția bolii însă dacă mucoasele nazale sunt rănite sau au mici leziuni oferă posibilitatea bacteriilor de a ajunge în corpul animalului și astfel să se îmbolnăvească.

Rinita infecțioasă este considerată foarte periculoasă deoarece poate afecta și alte animale din jur, microbii pot fi împrăștiați în jur de animalul bolnav prin strănut.

Boala poate fi recunoscută ușor prin faptul că animalul strănută des, își freacă nasul mereu cu lăbuțele din față și prezintă secreții nazale mucopurulente. Aceste secretii de multe ori pot bloca căile nazale și datorita faptului că iepurii respiră doar cu nasul pot duce la sufocare.

Când boala afectează bronhiile și plămânii animalul are respirația șuierătoare, este epuizat, refuză mâncarea sau mănâncă puțin, are temperatura corpului crescută.

În această situație iepurele trebuie să fie dus de urgență la un medic veterinar pentru a fi diagnosticat, determinați germenii bolii prin teste de laborator și administrat tratamentul medicamentos cu antibiotice adecvat.

În cele mai multe cazuri oamenii confundă rinita infecțioasă cu o răceală provocată de temperaturile scăzute din timpul iernii și nu duc la timp animalul la medic, astfel apar consecințe foarte grave ce pot cauza moartea acestuia.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›