‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 10 august, 2024
27.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriInvestitori italieni interesați de sectorul agricol din țara noastră

Investitori italieni interesați de sectorul agricol din țara noastră

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Produsele agroalimentare din Republica Moldova, exportate în peste 70 de țări din lume, ar putea ajunge în cantități mult mai mari în piețele și magazinele din Italia.

Despre aceasta s-a discutat în cadrul unui webinar online cu membrii Confederației Generale în Agricultură din Italia. Au fost prezentate oportunitățile investiționale în Republica Moldova, dar și avantajele pe care le aduc investițiile în sectorul agricol, întrucât țara noastră se remarcă prin pământuri fertile, un loc strategic climateric și geografic.

Directorul General al Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, a vorbit membrilor asociației Confagricultura despre calitatea produselor moldovenești și succesul obținut de Republica Moldova la capitolul exportului de vinuri.

„Acum după ani, când tehnologia informației este un sector care ne clasează în topurile internaționale și care, pentru prima dată, a depășit exportul de vinuri cu peste 400 de milioane de lei, poate oferi oricând inovație și infrastructură revoluționară în agricultura națională. Producătorii încearcă să treacă la tehnica livezilor moderne, folosind drone agricole, sisteme de fertirigare, sisteme unice de formare a scheletului pomului după tehnologii franceze (Drapeau Marchand), dar și tehnici noi în sistemele de irigație”.

‹ adv ›

Directorul Agenției de Investiții a făcut referire și la topurile globale de export, unde Republica Moldova s-a clasat pe locul I la nivel mondial după volumul de mere exportat per cap de locuitor. În prezent cele mai exportate produse agricole în Italia sunt grâul, porumbul, uleiul de semințe de floarea soarelui, nucile, prunele, vinurile din struguri proaspeți, fructele uscate și mierea de albine.

În anul 2018, 40.3% din exportul total moldovenesc de produse alimentare a ajuns pe piața Italiei.

Președintele Confederației Generale în Agricultură din Italia, Massimiliano Giansanti, s-a arătat interesat de oferta investițională a Republicii Moldova precizând că își dorește să viziteze Republica Moldova cât de curând posibil pentru a înțelege direct potențialurile și posibilitățile de colaborare între ambele țări. 

‹ adv ›

Ultimele statistici arată că, Italia a ajuns al 2-lea cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova în 2018-2019, în perioada 2014-2018 fiind înregistrată o creștere a exporturilor de 7% (309.6 milioane dolari), iar în anul 2018 a fost stabilit un record, comparativ cu 243.4 milioane dolari în 2014.

Cu toate aceste schimbări, Moldova nu se regăsește nici în Top-ul 70 parteneri de import ai Italiei, clasându-se pe locul 77.

Webinarul a adunat peste 90 de antreprenori și investitori italieni, membri ai Confederației Generale în Agricultură din Italia.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›