‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 3 mai, 2024
9.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriLa doar 25 de ani - specialist universal – tractorist, combiner şi mecanic agricol

La doar 25 de ani – specialist universal – tractorist, combiner şi mecanic agricol

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Pavel Şendrea este un tânăr de 25 de ani, originar din Cărpineni, dar care de aproape 7 ani, lucrează la o întreprindere de prestare a serviciilor agricole din orașul Hânceşti, fiind considerat aici cel mai preţios specialist. După specialitate e tractorist, dar manevrează de minune şi combina, fiind totodată şi cel mai priceput mecanic agricol, reparând orişice vehicul, căruia adeseori un meşter cu stagiu nu-i poate veni de hac, scrie curierul.md.

Deşi are un stagiu nu atât de mare la SRL „Frigo” din orașul Hânceşti, Pavel a ajuns într-atât de stăpân pe profesia sa, încât a devenit un angajat de neînlocuit. În pofida deficienţelor sale de vorbire şi auz, (disabilitate, pe care o are de la vârsta de 4 ani, din vina medicilor), el s-a încadrat de minune în practicarea meseriei sale, dar şi colectivul de agricultori-mecanizatori, care l-au îndrăgit pentru măiestria de a conduce maşinile agricole, pentru caracterul său vioi şi inventiv, dar şi bunătatea sufletească, precum şi receptivitatea pe care o manifestă ori de câte ori cineva are nevoie de un ajutor.

„Este un băiat foarte harnic, cu spirit de iniţiativă şi foarte responsabil. Numai în toamna acestui an, Pavel a arat circa 700 de ha, a cultivat aproape 300 ha şi cam tot atâtea le-a discuit, pământuri din regiunea orașului Hânceşti şi raionul Floreşti – spune cu mândrie Vasile Colţa, conducătorul SRL „Frigo”.

Deşi nu a putut povesti prin cuvinte, Pavel a încercat să redea prin limbajul mimico-gestual cu câtă satisfacţie lucrează el la prelucrarea pământului, îndeosebi din anul 2014, de când conduce un tractor pe roţi performant adus din Olanda. Deoarece maşina poate fi programată, Pavel ne-a arătat şi o secvenţă video înregistrată pe telefonul său mobil, unde tractorul ară singur, iar el alături îi urmăreşte brazda lăsată adânc în pământ.

„E un angajat foarte dedicat meseriei sale şi se implică în orişice lucrare agricolă, ceea ce dă dovadă că îi place nespus ceea ce face – spune agronomul-şef Nicolae Boziac. Conduce de minune orice mijloc de transport – tractor, combină, camion, automobil. Vara a fost implicat şi în lucrările de recoltare, strângând floarea soarelui de pe 178 ha, grâu de pe 400 ha şi orz – 50 ha. Deşi e cel mai tânăr din brigadă, e cel mai bun mecanizator, găsind pricina defecţiunilor tehnice, adeseori doar pipăind capota maşinii.” În acelaşi context, Boziac a specificat că Pavel are şi multe idei inovatoare în domeniul mecanizării, făcând unele asamblări la plugul reversibil pentru a-l adapta la pământurile noastre.

Numai cuvinte de laudă despre Pavel au avut şi ceilalţi angajaţi, care spun ei, că acesta ar conduce şi avionul,  dacă ar trebui.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›