‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriLucrări la vița de vie în perioada compactării bobițelor, intrării în pârgă

Lucrări la vița de vie în perioada compactării bobițelor, intrării în pârgă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În această perioadă, mai multe soiuri de viță de vie se află în faza de compactare a bobițelor, intrarea în pârgă, iar monitorizarea stării plantațiilor trebuie realizată în continuare, pentru a evita problemele.

În primul rând, accentul principal ar trebui pus pe monitorizarea plantației și controlul manei (Plasmopara viticola). Umiditatea a crescut, temperaturile sunt mai mici, astfel se creează condițiile favorabile pentru dezvoltarea manei.

Atacul manei are impact semnificativ asupra calităţii strugurilor, cât şi asupra cantităţii recoltei. Pentru o infecţie secundară de mană sunt necesare următoarele condiţii: temperatura peste 11°C (optimă este 24°C, iar perioada de umectare a organelor să fie de aproximativ 90 de minute). 

‹ adv ›

Roua și negura caracteristice acestei perioade sunt mai favorabile dezvoltării manei chiar decât ploile. La realizarea tratamentelor, aș recomanda mărirea cantităților de apă utilizate în soluția de lucru până la 800-1000 de litri/ha. 300-400 de litri de soluție de lucru, de cele mai multe ori, nu asigură umectarea bună a suprafețelor.

Jetul din duze trebuie orientat inclusiv spre creșterile tinere, amplasate în vârful plantei, care de multe ori sunt neglijate. Anume frunzele tinere sunt cele care livrează hrana necesară plantei, iar dacă le pierdem, nu are loc maturarea butucilor și recoltei.

În perioada compactării strugurelui, există riscul infectării acestuia cu mană prin peduncul. Stomatele bobițelor sunt închise, astfel mana nu poate pătrunde, dar sporii pot pătrunde prin peduncul. Recomandarea ar fi de a include în soluția de lucru surfactanți sau adjuvanți care să asigure distribuirea mai bună a soluției de lucru până la peduncul.

‹ adv ›

La realizarea tratamentelor, optați produse cu o perioadă scurtă de așteptare (de exemplu cele ce conțin substanța activă cimoxanil), astfel încât să treacă timpul necesar indicat pe ambalaj de la realizarea ultimului necesar până la recoltare.

Important! Timpul de așteptare indicat se calculează din momentul realizării tratamentului până în ziua recoltării, nu se ia în calcul durata de păstrare a strugurilor.

Detalii despre Mana viței de vie – recomandări pentru un control eficient.

‹ adv ›

În plus, în perioada compactării bobițelor sunt foarte importante tratamentele cu calciu ce asigură îmbunătățirea pieliței și mărirea duratei de păstrare.

La intrarea în pârgă, sunt necesare fertilizările foliare cu potasiu, ce contribuie la acumularea zahărului în bobițe. Până la intrarea în pârgă, nu aș recomanda realizarea acestei fertilizări, deoarece începe coacerea forțată, astfel bobițele nu ating dimensiunile necesare.

În cazul fertilizărilor foliare, recomand să se opteze pentru norma minimă indicată de producător, lucru important în special în condiții de insuficiență de umiditate.

Nu este pretabilă administrarea stimulatorilor de creștere în această perioadă.

În plantațiile afectate de grindină este foarte importantă înlăturarea bobițelor afectate sau crăpate. Dacă facem această operațiune când strugurii se află în pârgă, pot fi afectate bobițele din jur.

Aș dori să atrag atenția și asupra defolierii zonei strugurelui. Dacă aceasta nu a fost realizată în perioada recomandată, atunci ar trebui făcută când strugurii încep să acumuleze zahăr, iar conținutul ajunge la peste 8%.

În plantațiile neirigate nu sunt creșteri, din cauza insuficienței de umiditate, astfel lucrări adiționale nu sunt necesare.

Ce ține de operațiunea de rărire a strugurilor, aceasta este deja mai puțin relevantă, deoarece strugurii sunt deja prea mari și nu câștigăm prin această lucrare.

V-ar putea fi util și articolul despre Aplicarea giberelinei (GA₃) la vița de vie. Particularităţile aplicării la soiurile cu seminţe.

‹ adv ›
‹ adv ›

2 Comentarii

  1. D-le S. TUTOVAN am o intrebare nu la tema, va rog un sfat : am doi pomi de smochine rodesc al 3 lea an si toate fructele cad pina la maturizare. Ce ar trebui sa fac ?

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›