Pe lângă recolta mică de mere obținută de producători în 2020, a doua problemă o constituie piața de desfacere, exporturile reducându-se considerabil.
Potrivit exportatorilor, în acest an pe piața rusă se vând mai multe mere din producția proprie, care, de altfel, sunt vândute și la un preț mai mic decât cele autohtone cu circa 15-20%.
Drept rezultat, exporturile s-au redus considerabil, unii înregistrând scăderi de 80 la sută.
Un alt factor care a contribuit la reducerea exporturilor de mere autohtone pe piața rusă, este importul de mere din Iran. După ce Federația Rusă a pus embargo pe importurile de fructe și legume din mai multe țări, Iranul a devenit un partener comercial important, inclusiv la capitolul mere.
Un alt potențial concurent pe segmentul merelor pe piața rusă este Turcia, care a majorat suprafețele cultivate în ultimii ani.
În august-decembrie, exporturile au scăzut cu 47%
Potrivit datelor oferite de Serviciul Vamal de Stat, în perioada august-decembrie, exporturile de mere în Federația Rusă au însumat 48 de mii de tone, cu 28 de mii de tone mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2019.
Totodată, potrivit datelor Asociației Moldova Fruct, în luna februarie 2021 merele moldovenești au fost exportate în 3 țări: Federația Rusă, Kazahstan, Belarus. În continuare, exporturile fiind cu aproape 50% mai mici comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În luna februarie au fost exportate puțin peste 14 mii de tone de mere.
Pentru exportul în UE – necesară respectarea cerințelor
În 2020, mai mulți producători s-au certificat GLOBALG.A.P. și GRASP cu scopul de a-și asigura prezența pe alte piețe de desfacere.
Totuși, există mai multe cerințe ce trebuie implementate. În primul rând, noile norme UE privind cantitatea de reziduuri de pesticide din fructe face necesară înlocuirea unor produse de uz fitosanitar utilizate tradițional în schemele de protecție. Detalii aici.
Pe piața UE, Polonia furnizează cantități importante de mere la prețuri relativ mai mici comparativ cu prețul de export al merelor autohtone.
În plus, unii producători trebuie să îmbunătățească calitatea produselor, lucru valabil pentru toate piețele de desfacere.
Despre necesitatea Republicii Moldova de a adopta strategii de lungă durată privind exportul de mere și diversificarea piețelor de desfacere vorbesc și experții externi.
Aceștia indică necesitatea înființării noilor livezi cu soiuri de club, dar și adoptarea practicilor ce ar permite reducerea cheltuielilor de producere, pentru a face merele moldovenești competitive pe piețele de export.
Comentarii