‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaMoldova exportă în UE seminţe de floarea-soarelui, iar Ucraina - ulei

Moldova exportă în UE seminţe de floarea-soarelui, iar Ucraina – ulei

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În anul 2021, în statele Uniunii Europene au fost produse aproximativ 10,5 milioane tone de floarea-soarelui. Aproximativ aceeași cantitate a și fost consumată, relevă o analiză agrarheute.com, scrie Mold-street.

Din totalul consumat, circa 450.000 de tone au fost importate din țări terțe, dar aproximativ 300.000 de tone au fost exportate.

De departe, cel mai mare producător din UE este România, cu un volum de recoltă de aproximativ trei milioane de tone sau aproape 30% din producția totală europeană.

‹ adv ›

Cu mult în urma României, vin Franța și Bulgaria: fiecare recoltează aproape 2,0 milioane de tone. Ungaria este aproape, cu o recoltă de 1,7 milioane tone. În Spania, se produc cel puțin 800.000 de tone de semințe de floarea soarelui.

Fermierii greci recoltează aproximativ 230.000 de tone, iar 200.000 de tone – în Slovacia, 120.000 de tone – în Croația și Germania – în jur de 100.000 de tone de semințe de floarea soarelui.

Potrivit celor de la agrarheute.com, majoritatea importurilor de semințe de floarea soarelui au venit din Republica Moldova, acestea fiind estimate la aproximativ 300.000 de tone.

‹ adv ›

În schimb, Ucraina, care este cel mai mare producător din lume de seminţe de floarea-soarelui a contribuit cu puțin sub 60.000 de tone la importurile în statele UE.

O situaţie diferită este însă la uleiul de floarea-soarelui. Aici, Ucraina a livrat UE în jur de 1,4 milioane de tone. Adică aproximativ 85% din totalul importurilor, pe când Republica Moldova nu contează aproape deloc.

De notat că, datele statistice arată că anul trecut Republica Moldova a exportat pe piaţa UE seminţe de floarea-soarelui de circa 155 de milioane de dolari, în timp ce ulei vegetal şi alte grăsimi – cu 50% mai puţin.

‹ adv ›

Ca urmare a războiului din Ucraina, preţurile la floarea soarelui au crescut considerabil şi au ajuns la o valoare record de 1.100 dolari per tonă sau peste 20 lei pentru un kilogram, aproape dublu faţă de anul trecut.

Totodată, este aproape de două ori mai mult decât se plătește pentru soia pe piața mondială și este similar cu ceea ce se oferă în prezent pentru rapiță în Europa.

Şi preţul uleiului a crescut semnificativ, devenind o marfă foarte căutată.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›