‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 5 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleNoi frontiere în controlul dăunătorilor: Utilizarea vibrațiilor în manipularea comportamentului

Noi frontiere în controlul dăunătorilor: Utilizarea vibrațiilor în manipularea comportamentului

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Folosirea produselor semiochimice, cum sunt feromonii, sunt tot mai folosite în practica de protecție a plantelor. Aceste produse reprezintă compuși organici folosiți de insecte pentru a transmite mesaje specifice, care modifică și determină comportamentul și fiziologia lor (hrană, adăpost, împerechere etc.).

Termenul derivă de la cuvântul grecesc „semeon” care înseamnă semnal. Multe insecte dăunătoare nu se bazează (sau se bazează parțial) pe aceste mirosuri pentru a găsi un partener de împerechere, astfel încât feromonii și alți compuși semiochimici sunt ineficienți pentru combaterea lor.

Semnalele fizice, cum sunt cele acustice și vizuale sunt deja folosite de către producătorii de fructe din Republica Moldova în protecția plantelor în câmp și depozite.

‹ adv ›

Exemple sunt: capcanele adezive colorate pentru captarea în masă a insectelor, dispozitive ce emit sunete de păsări prădătoare pentru a ține la distanță păsările ce fac pagube în plantațiile de cireș etc.

O inovație recentă este utilizarea semnalelor vibraționale care poate oferi strategii eficiente și sustenabile de control prin manipularea comportamentului dăunătorilor.

Știința care se ocupă de studierea vibrațiilor mecanice și efectului lor asupra comportamentului organismelor se numește biotremologie.

‹ adv ›

Semnalele vibraționale pot fi folosite pentru a manipula comportamentul dăunătorilor, cum ar fi aterizarea pe plantă, împerecherea și hrănirea cu scopul a reduce, în final, populația lor:

În plus, vibrațiile nu dăunează insectelor benefice, ecosistemului sau omului, deoarece sunt adaptate specific unui anumit dăunător.

Vibrațiile cu lungimi de undă specifice făcute de aripile insectelor femele joacă un rol important în cadrul multor specii de dăunători pentru a atrage și identifica insectele mascule în faza de împerechere.

‹ adv ›

Prin urmare, dezorientarea în masă prin semnale vibraționale oferă un control fezabil a acestor dăunători. Un exemplu practic a fost demonstrat în cadrul Institutului Agronomic Mediteraneean din Bari, Italia prin dezorientarea în masă a cicadelor la vița de vie cu ajutorul semnalelor vibraționale, având în vedere că sistemul de spalier este excelent pentru transmiterea vibrațiilor.

Semnalele vibraționale pot fi aplicate în cadrul oricărei plantații cu sistem de susținere cu stâlpi și sârme conectate la emițătorul de vibrații și la un panou fotovoltaic ca sursă de energie:

Companiile furnizoare de soluții în protecția plantelor lucrează la dezvoltarea capcanelor cu semnale vibraționale care urmează a fi plasate pe piață pentru monitorizarea ploșniței marmorate asiatice Halyomorpha halys în livezile cu pomi fructiferi:

Un alt exemplu de folosire a vibrațiilor sunt dispozitivele cu efect repelent pentru rozătoare. Dispozitivele vibraționale vor fi integrate și în setul de instrumente ale fermierilor pentru combaterea dăunătorilor, oferind tehnici sustenabile de control, compatibile cu alte abordări ecologice (de exemplu, agenți de biocontrol).

Semnalele fizice și chimice pot oferi soluții integrate pentru monitorizarea și combaterea unei game largi de dăunători. Mai jos este prezentat un exemplu pentru vița de vie.

Citește și despre Sistem nou de difuzie al feromonilor pentru a reduce daunele viermelui mărului.

Surse:

Acest articol a fost realizat în cadrul parteneriatului dintre Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova și Biofruinet.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›