vineri, 13 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeO.C.N „SMART CREDIT” S.R.L. - credite avantajoase pentru susținerea fermierilor

O.C.N „SMART CREDIT” S.R.L. – credite avantajoase pentru susținerea fermierilor

Recomandate

„Toamna se numără bobocii”, spune cunoscutul proverb românesc, iar O.C.N. „SMART CREDIT” S.R.L analizează și se bucură de investițiile de succes ale clienților săi, pe care mereu îi încurajează și susține financiar în orice domeniu.

Iar sectorul agricol s-a bucurat, întotdeauna, de o atenție deosebită din partea companiei, aceasta insistând pe facilități și condiții avantajoase pentru sectorul dat.

Astfel, creditele destinate dezvoltării agriculturii, propuse de către companie, au un specific aparte; și aici este vorba despre:

  • grafic flexibil (în dependență de vânzările specifice activității);
  • perioada de grație (până la 9 luni), precum și suma, termenul maxim: 800 de mii de lei până la 7 ani, pentru creditele cu scopuri investiționale (utilaj, tehnică agricolă, spații comerciale, etc.).     

Recent, compania „SMART CREDIT” a elaborat un produs nou: „Business la feminin” destinat femeilor care practică sau intenționează să practice o activitate în diverse domenii: prestări servicii, producere sau comerț.

Scopul produsului dat este susținerea femeilor în inițierea unei afaceri, domeniu, care, în ultima perioadă, este tot mai solicitat de către femei.

Astfel, acestea pot beneficia de credite de la 50 de mii de lei până la 200 de mii de lei pentru o perioadă maximă de 48 luni, atât pentru afacerea existentă, cât și pentru start-up-ul afacerii planificate.     

În contextul susținerii agricultorilor, compania „SMART CREDIT” prezintă periodic rubrica: „Un sfat pentru agricultori” ghidată de către specialistul în agricultură și vinificație, Tudor Șeptelici, care abordează subiecte sensibile, cu care se confruntă, adesea, agricultorii în activitatea lor și cărora le este de mare ajutor explicațiile și sfaturile specialistului dat.

Totodată, sunt organizate seminare teoretice și practice pentru agricultori, unde sunt discutate multiple subiecte interesante pentru agricultori. Ultimul seminar, de acest gen, a avut loc în luna septembrie, în s. Pîrlița, r. Ungheni, pe terenurile Agricole ale companiei „Agrosfera BN”, unde au fost explicate problemele și soluțiile de combatere ale problemelor culturii de floarea-soarelui.

Informația dată poate fi găsită pe pagina oficială a companiei: www.smartcredit.md, precum și pe rețelele de socializare: Facebook și Youtube.

Și, deoarece, compania este aproape de fiecare client și potentiali clienți, vine cu o Ofertă specială, care constă în  reducerea dobânzii cu 2 p.p. la creditele pentru persoanele juridice, precum și la creditele cu scopul de dezvoltare a afacerilor. Oferta este valabilă până la 31.12.2021. 

Toate cele menționate mai sus vin mână-n mână cu deservirea profesionistă a unei echipe tinere, energice și orientată spre  necesitățile clienților.

Un alt proverb românesc zice că: „Omul gospodar își face vara sanie și iarna car”, cu alte cuvinte, e timpul creditelor în rândul agricultorilor pentru a investi într-o bogată roadă viitoare.

Iar O.C.N „SMART CREDIT” S.R.L Vă stă la dispoziție cu oferte și produse unice.

Acum ne puteți contacta on-line https://credit.smartcredit.md

Prima Finanțare
Prima Finanțarehttps://primafinantare.md
Susținem prin credite accesibile antreprenorii mici, femeile și persoanele social dezavantajate!

Citește și ›

Advertoriale