‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
0.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPână acum s-au depus 1700 de cereri pentru subvenții. IATĂ pentru ce afaceri se...

Până acum s-au depus 1700 de cereri pentru subvenții. IATĂ pentru ce afaceri se cer cei mai mulți bani

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează cu privire la rezultatele recepționării solicitărilor de finanțare pentru perioada 5 august – 5 septembrie 2016. Astfel, AIPA a recepționat cca 1700 solicitări de finanțare, prin intermediul măsurilor/submăsurilor de sprijin 2016. Valoare totală nerambursabilă a a cererilor de finanțare depuse este de aproximativ 265 de milioane de lei.

Cele mai multe cereri de finanțare, 634, au fost depuse pe submăsura 1.3 „Stimularea investiţiilor pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol convenţional”, prin care fiecare solicitant poate beneficia de maximum 200 mii lei per beneficiar. O măsura care s-a bucurat de succes și anii precedenți. Valoarea solicitărilor de finanțare la această submăsură se ridică la cca 55,6 milioane de lei.

Un interes deosebit s-a înregistrat și pentru submăsura 1.2 „Stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale” pentru care AIPA a primit 487 de cereri de finanțare. Valoarea totală nerambursabilă a tuturor cererilor depuse pentru submăsură 1.2 se ridică la 82,4 milioane de lei.

‹ adv ›

Cererile recepționate pentru submăsura 1.7 „Stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale şi instituțiile financiare nebancare” sunt 215 la număr, având valoarea totală nerambursabilă de 20,8 milioane de lei.

Referitor la proiectele ce vizează infrastructura postrecoltare, menționăm că pentru submăsura 1.6 „Stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare şi procesare” au fost depuse 90 de cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de cca 58,5 milioane de lei.

Numărul cererilor de finanțare depuse la submăsura 1.7A ”Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură” este de 86 de dosare, însumând 10,2 milioane de lei.

‹ adv ›

Prin intermediul submăsurii 2.2 „Stimularea investițiilor pentru procurarea echipamentului de irigare” au fost depuse, până acum, 75 de dosare cu o valoare totală nerambursabilă de 10,7 milioane de lei.

Pentru dosarele care vizează gestionarea durabilă a resurselor naturale, respectiv, submăsura 2.4 „Stimularea investițiilor pentru procurarea echipamentului No-Till şi Mini-Til” Agenția a primit 44 de dosare. Valoarea totală nerambursabilă a acestora depășește 8 milioane de lei.

Referitor la investițiile în ferme, submăsura 1.4 „Stimularea investițiilor pentru utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice” AIPA comunică că au fost depuse la sediile Oficiilor Teritoriale ale AIPA 27 de dosare în valoare totală nerambursabilă de circa 12,5 milioane de lei. La submăsura 1.5 „Stimularea procurării animalelor de prăsilă şi menținerii fondului genetic al acestora” s-au depus 13 de cereri cu valoarea de aproximativ 4,5 milioane de lei.

‹ adv ›

Prin intermediul submăsurii 1.1 „Stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor şi a fructelor pe teren protejat” au fost primite 15 de cereri de finanțare în valoare totală de 2,9 milioane de lei.

Pentru măsura 4 „Îmbunătățirea şi dezvoltarea infrastructurii rurale”, o măsură relativ nouă care a fost inclusă pentru prima dată în anul 2015, s-au depus 15 de cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 2,2 milioane de lei. În cadrul submăsurii 2.3 „Stimularea producătorilor agricoli pentru compensarea cheltuielilor la irigare” AIPA a primit 8 cereri de finanțare cu o valoare totală nerambursabilă de 478 543 lei.

În 2016 s-a deschis sesiunea de primire a cererilor si pentru două măsuri noi, acestea vizează ”Susținerea promovării şi dezvoltării agriculturii Ecologice” și ”Serviciile de consultanţă şi formare”. Cu părere de rău, în ceea ce privește investițiile în sectorul ecologic, acestea sunt destul de reduse, astfel, la moment a fost depus doar un dosar în valoare de 24,750 lei. Pentru măsura 5, s-au depus 4 solicitări de finanțare în valoare de 8000 lei.

Precizăm că sesiunea de primire a dosarelor este activă, deci încă se depun cereri.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›