Agricultorii sunt supărați pe planul Ministerului de Finanțe de a reveni la cota de 20 la sută a Taxei pe Valoarea Adăugată, măsură impusă de Fondul Monetar Internațional. Asta după ce în aprilie, deputații au votat pentru reducerea valorii până la 8 procente. În plus, producătorii agricoli vor un Fond de Subvenționare în mărime de 600 milioane de lei.
Proiectul de politică bugetar-fiscală pentru anul viitor prevede revenirea la cota de 20 % pentru produsele agricole, cu restituirea producătorilor a 12 procente, notează TV7.
Alexandru Slusari, președintele uniunii asociațiilor producătorilor agricoli a declarat că „toată modificarea operată în aprilie 2012 se duce de râpă, există propunerea cu restituirea TVA, adică formula împotriva căreia am ieșit la proteste. Ce va fi dacă 2000 de agenți economici vor cere restituirea TVA nici nu vreau să îmi închipui ce cașă vom avea în relațiile cu FISC-l și MIN FIN-l și ce corupție va fi”.
Pe de altă parte, proiectul legii bugetului pe 2014 prevede un Fond de Subvenționare a Producătorilor Agricoli neschimbat, tot în mărime de 400 milioane de lei. Agricultorii propun suplinirea lui din contul Fondului Rutier.
„Aproape fiecare al doilea grant sau credit merge pentru reabilitarea drumului, cu toate problemele, schemele, dar se vede că este prioritate, țara s-a transformat într-un șantier. Dacă noi micșorăm de la 1 mlrd 100 milioane dacă e pornită situația cu drumurile în patru ani Micșorăm cu 200 milioane poate sau cu 150 milioane mai ales că accizele sunt majorate”, a menţionat Alexandru Suslari.
Totodată, vicedirectorul federației naționale a agricultorilor din Moldova agroinform, Iurie Hurmuzachi, a specificat că „decalajul este prea mare între mărirea prețurilor la producția agricolă, mărirea prețurilor la combustibil, pesticide și ceea ce avem la subvenții”.
Proiectul de politică bugetar-fiscală mai prevede majorarea accizelor pentru carburanți. Asta în condițiile în care anual în Moldova se importă circa 150 mii de tone de motorină pentru folosirea la lucrările agricole.
Comentarii