‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 6 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleProducătorii de struguri de masă încearcă să facă față acestui sezon. Reorientarea către alte...

Producătorii de struguri de masă încearcă să facă față acestui sezon. Reorientarea către alte piețe – crucială

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În plin sezon de recoltare a strugurilor, viticultorii s-au pomenit cu mai multe probleme cărora urmează să le facă față. Pe lângă factorii climaterici, războiul din Ucraina, la data de 15 august curent, Federația Rusă a anunțat despre interdicția de import pentru produsele vegetale din, practic, toate localitățile Republicii Moldova, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului. 

Deși, am avut un început de sezon favorabil, unde starea plantațiilor a fost destul de bună, a urmat perioada de secetă și atunci, evident că, în plantațiile care nu este acces la irigare, calitatea strugurilor a avut de suferit și în ajunul sezonului de coacere, bobițele au rămas mai mărunte decât sunt caracteristice pentru soiul Moldova, spune Gheorghe Gaberi, președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri.

„Soiul Moldova este soiul de bază, care ocupă circa 90% din structura plantațiilor. În ultima perioadă, am rămas cu tot mai puține plantații de viță-de-vie de soiuri de masă timpurii. Cu regret, agricultorii au defrișat soiurilor timpurii, le-au înlocuit cu Moldova astfel că, structura plantațiilor este reprezentată preponderent din acest soi.

În paralel cu toate aceste probleme care țin de climă, oameni, au apărut și impedimente mai fundamentale care se referă la situația politică, războiul, care a scumpit destul de mult logistica, costurile la transport. S-au creat mari dificultăți pentru livrarea mărfii în toate piețele, nu doar pe piața din Federația Rusă”.

Sezonul de recoltare a strugurilor timpurii, tradițional, a început  în a doua jumătate a lunii august, astfel că pe parcursul lunii august am exportat 1837 de tone de struguri. 

„Această cantitate a fost livrată în 9 țări. Preponderent, strugurii au ajuns în România, Ucraina, Belarus, Polonia, Federația Rusă, Mongolia, Germania, Estonia, Lituania, Letonia. Până la data de 12 septembrie am exportat, în total, 3487 de tone de struguri pe piața a 11 țări. Dintre care, România s-a plasat pe prima poziție, urmată de Ucraina, Belarus, Kazakhstan, Polonia, Federația Rusă, Mongolia, ș.a”.

‹ adv ›

Una dintre problemele despre care se discută tot mai des în ultima perioadă este că viticultorii trebuie să revină la structura sortimentului, trebuie să atragă o atenție sporită strugurilor apireni, soiurilor cu coacere timpurie și medie, pentru ca să poată exporta cantități mai mari de struguri proaspăt recoltați, mai spune Gheorghe Gaberi.

Odată că anunțul despre interdicția impusă de Federația Rusă, producătorii de struguri au început să identifice piețe alternative pentru struguri.

„Această interdicție nu este o premieră, dar este în premieră pentru strugurii de masă, toate interdicțiile precedente nu se refereau și la strugurii de masă. Operatorii care au lucrat în trecut cu merele, dar și alte specii de fructe, continuă să livreze strugurii și către această piață. Dar ceea ce este foarte important, și cu ce s-a preocupat Asociația pe parcursul întregului sezon, ține de pregătirea producătorilor și exportatorilor de a se conforma la cerințele piețelor alternative, unde sperăm că vom crește cantitățile de export, astfel ca să putem substitui cantitățile care erau livrate pe piața din Federația Rusă”. 

Președintele Asociației consideră că, principala perspectivă este de a mări cantitățile exportate pe piața UE, acolo unde vindem aproape jumătate din volumul de struguri.

„Tradițional, vindem circa 1500-1700 de tone pe piața din Irak. Pe parcursul ultimilor ani, livrăm stabil struguri pe piața Mongoliei. Dar pentru a mări exporturile trebuie să ne conformăm strict la cerințele pieței UE. Una dintre cerințele foarte dure ține de reziduurile de pesticide care vor fi depistate în struguri, și mai ales, de faptul că în UE au fost interzise mai multe produse de uz fitosanitar care la noi au fost utilizate pe parcursul sezonului. O altă problemă ține de ambalarea strugurilor, deoarece sunt cerințe foarte diferite, mai ales în piața Țărilor Arabe, acolo strugurii se vând în ladă, în alte piețe strugurii sunt ambalați în caserole, ambalaje de hârtie”. 

‹ adv ›

Totodată, producătorii de struguri sunt îngrijorați de neclaritatea care există la moment, ce se va întâmpla cu strugurii care nu vor fi posibil să fie utilizați ca struguri proaspeți de masă.

„În anul trecut, fabricile au colectat și au achitat un preț destul de bun pentru circa 20 de mii de tone de struguri de soiul Moldova. Acum, cererea fabricilor este destul de diferită, față de ceea ce s-a întâmplat în anul trecut, deoarece sunt suficiente cantități de struguri tehnici, iar din soiul Moldova, practic pot fi produse doar distilate și atât. Pentru vinurile produse din soiul Moldova practic nu există piață. Așa că, fabricile, pornind de la faptul că au cantități mari, s-au redus exporturile (cu circa 25%), se uită foarte atent la acești struguri. Au fost făcute mai multe adresări ca producătorii să fie ajutați și să fie achiziționați strugurii de soiul Moldova”, a informat Gaberi. 

În ceea ce ține de prețurile care se oferă la struguri, în linii generale, sunt aceleași ca și cele din anul trecut. 

„Nu s-a produs nicio schimbare, chiar dacă au crescut costurile la inputuri, costul muncii, motorină, prețurile, cu regret, sunt la nivelul celor din anul precedent”. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›