‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 6 decembrie, 2025
2.7 C
Chișinău
RO
IT
‹ adv ›
HomepageȘtiriProducătorii din nordul Moldovei, instruiți despre cerințele UE pentru exportul de fructe

Producătorii din nordul Moldovei, instruiți despre cerințele UE pentru exportul de fructe

Comentarii

‹ adv ›

Circa 40 de producători din raioanele Briceni, Edineț, Dondușeni și Ocnița au participat la seminarul organizat de Moldova Fruct, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Evenimentul a pus în prim-plan cerințele stricte de inofensivitate și siguranță alimentară pentru exportul fructelor proaspete în Uniunea Europeană (UE).

„79% din prunele exportate în 2024 și 36% din merele moldovenești exportate în primele 5 luni ale anului 2025 ajung pe piața Uniunii Europene – o piață importantă, câștigată cu mult efort în ultimii ani.

Acum, provocarea este să ne consolidăm această poziție prin calitate constantă și respectarea strictă a cerințelor de inofensivitate. Este obligația fiecărui producător să aplice corect și responsabil produsele de uz fitosanitar și fertilizanți.

Inofensivitatea reprezintă cerința-cheie din partea consumatorilor UE, care poate fi demonstrată doar prin rezultatele analizelor de laborator a limitelor maxime admisibile de reziduuri.

Respectarea strictă a acestor norme ne poate garanta accesul pe piața UE pe termen lung”, a declarat Iurie Fală, director executiv, Moldova Fruct.

„Produsele de uz fitosanitar trebuie procurate doar din surse autorizate și folosite conform instrucțiunilor de pe etichetă – dozaj, momentul aplicării, perioada de așteptare. Fără aceste rigori, recolta poate fi compromisă.

Mai mult, fiecare producător trebuie să elaboreze un plan de autocontrol și să efectueze testări periodice, prin metoda multireziduală, înainte de a trimite marfa spre export.

Nerespectarea normelor nu mai e doar o problemă tehnică, devine o problemă juridică și de reputație”, a punctat Marina Dintiu, șefa Direcției siguranța produselor alimentare de origine nonanimală, ANSA.

„Pentru noi, aceste seminare sunt esențiale. Am înțeles clar ce substanțe sunt permise, cum trebuie să arate certificatul de calitate, ce presupune trasabilitatea reală. Când ai aceste informații din timp, ești pregătit să iei decizii corecte, nu să repari greșeli costisitoare după ce ai recoltat.”, a menționat Svetlana Serebrian, producătoare, GȚ Serebrian Svetlana din Ocnița.

‹ adv ›

„Suntem la primul an de rod cu livada noastră din Colicăuți. Am înțeles cât de important e să pornim corect de la început. Ne dorim să exportăm în UE, dar știm că nu ajunge să ai fructe bune, trebuie să fie și conforme. De aceea am venit la seminar, să nu facem greșeli care ne pot costa viitorul.”, a conchis Ion Tudoreanu, fondator SRL Sănătate Dulce.

Evenimentul s-a încheiat cu o vizită în plantația Smarta-as Srl din Briceni, gospodărie din nordul Moldovei, care reprezintă un exemplu de aplicare a bunelor practici agricole.

În perioada următoare, Moldova Fruct va organiza seminare similare și în alte raioane ale țării, pentru a informa producătorii despre cerințele de inofensivitate și siguranță alimentară și pentru a-i ajuta să le aplice în practică, în vederea accesului durabil pe piața UE.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›