joi, 21 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
HomepageAgroEcoGândacul de Colorado - metode bio de combatere

Gândacul de Colorado – metode bio de combatere

Recomandate

Gândacii de Colorado pot distruge practic toate plantele într-o plantație de cartof. Daunele sunt produse de adulți și larve care rod frunzele și, astfel, nu permit plantelor să se dezvolte.

Un gândac de Colorado poate consuma în două sau trei zile întreaga suprafața foliară a unei plante, iar o femelă depune circa 800 de ouă într-un sezon.

Gândacii apar la suprafața solului la o temperatură a aerului de +11 grade și o temperatură a solului de +4 grade.

Gândacul de Colorado a reușit deja să dezvolte imunitate față de unele tipuri de agenți de control chimic, precum și diferite remedii populare. Prin urmare, în fiecare an contra acestui dăunător sunt folosite din ce în ce mai multe mijloace noi de luptă.

De la sfârșitul lunii august până la mijlocul lunii septembrie, gândacul de Colorado, dacă temperatura aerului crește la +30 grade sau mai mult, trece în stare de repaus.

Această perioadă poate dura până la 10 zile, timp în care el nu mănâncă cartofi, mai ales că practic nu există cartof, deoarece tulpinile cartofilor sunt deja uscate, ca să nu mai vorbim de frunze.

Dăunătorul este cu atât mai greu de combătut în agricultura ecologică. În continuare, prezentăm o listă de măsuri și tratamente ce pot fi aplicate în cultura bio a culturilor ce pot fi compromise din cauza gândacului de Colorado:

  • tratarea plantelor cu praf de rocă silicat, diatomit: stratul format trebuie să fie subțire, iar granulele fine și mici. Diatomitul poate fi împrăștiat și pe sol, acesta nu este toxic;
  • stropirea plantelor cu ceai de ferigă vor ține departe dăunătorul de plantație;
  • pentru combaterea buruienilor pot fi folosiți mulci ce conțin ferigi;
  • prelucrarea adâncă a solului trebuie realizată toamna, deoarece gândacii iernează în pământ;
  • pe suprafețe mici, gândacii şi larvele pot fi culeşi cu mâna, iar apoi îndepărtaţi şi distruşi;
  • suprafeţele mari pot fi tratate cu produse biologice pe bază de Bacillus thuringiensis tenebrionis, care distruge larvele, deci, trebuie aplicate când acestea sunt numeroase în plantație;
  • legumicultorii mai pot planta între rândurile plantelor specii precum: hreanul, coriandru, vetrice, gălbenele sau iarba mâței;
  • lângă cartofi poate fi plantat usturoiul, fasolea sau sfecla iar în jurul lotului crăițe, calomfir, mirosul cărora este greu de suportat de gândaci.
  • chimenul și mărarul atrag gărgărițele, care sunt prădători naturali ai larvelor de gândaci, însă aveți grijă ce plante plantați lângă câmp, pentru a evita răspândirea gărgărițelor în acestea;
  • tratarea plantelor cu infuzie de ardei iute. Pentru aceasta se iau 10-20 de bucăți de ardei iuți și se opăresc, apoi se lasă pe 24 de ore. După care se adaugă 40 g de săpun ras sau lichid la 10 litri de apă (ca adjuvant) și cu amestecul obținut se stropesc plantele;
  • când planta a atins înălțimea de circa 10-15 cm, aceasta poate fi stropită cu apă, după care presărată cu excremente de pasăre;
  • infuzie de coji de ceapă. Luați 300 g de coji de ceapă și apă clocotită, suficientă pentru a acoperi planta. Remediul este lăsat pentru infuzie 24 de ore, filtrat și utilizat pentru a combate acest dăunător lacom.
  • decoctul de rostopască tot poate fi eficient. Luați o jumătate de găleată de plante și umpleți-o cu apă fierbinte, fierbeți-o puțin și filtrați-o. La 10 litri de apă se ia jumătate de litru de soluție produsă.

Important! Tratamentele, inclusiv cele cu produse chimice, trebuie efectuate dimineața devreme sau seara târziu, când efectul soarelui este minim. La căldură, este interzisă stropirea cu produse chimice.

Pe lângă aceste metode, este important de a respecta asolamentul și ține sub control buruienile.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco