‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 25 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleReconstruiesc lacul de acumulare a apei pentru a iriga culturile - istoria a șase...

Reconstruiesc lacul de acumulare a apei pentru a iriga culturile – istoria a șase fermieri beneficiari IFAD

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Din cauza gestiunii incorecte a apei, o bună parte din aceasta se pierde, astfel că în perioadele critice se înregistrează o deficiență acută de apă. 

Așa cum în marea majoritate a localităților din țară există mai multe lacuri de acumulare, care nu sunt îngrijite corespunzător, dar care sunt o sursă extrem de valoroasă, mai ales pentru sectorul agricol, fermierii alături de Autoritățile Publice Locale au oportunitatea de a le restabili cu suportul oferit de UCIP IFAD, care oferă susținere financiară prin intermediul programului de finanțare a proiectelor de infrastructură publică (infrastructură de irigare).

Un grup format din șase gospodării țărănești din satul Grimăncăuți, raionul Briceni, au depus, în anul 2021, dosarul de participare la programul de finanțare gestionat de UCIP IFAD, pentru a reconstrui un bazin de acumulare (iaz) cu o suprafață de 1.78 ha, cu un volum de circa 47 mii de m3. Acest lac este amplasat în apropierea plantațiilor pe care le dețin membrii grupului client. 

‹ adv ›

Sursele de acumulare a apei o vor reprezenta izvoarele deja existente, dar și apa din urma precipitațiilor. Reabilitarea iazului va permite irigarea a cel puțin 35 de ha de livadă. 

La moment, acesta are o albie foarte mică ce permite acumularea a doar 12 mii de m3 de apă, o cantitate insuficientă pentru irigare. Grupul client susține că relieful permite de a mări suprafața iazului, dar și de a înălța nivelul apei până la 3,5-4 m.

În plus, fermierii își propun, pe viitor să instaleze și o stație de pompare a apei, trasee a sistemului de irigare ce vor majora suprafața irigată. 

‹ adv ›

Eduard Gojan, reprezentantul grupului client, a menționat că, necesitatea de a implementa acest proiect a venit din condițiile climaterice cu care se confruntă în ultima perioadă și anume faptul că, se înregistrează tot mai puține precipitații. 

„Am decis să reconstruim lacul de acumulare deoarece credem că de această sursă de apă vom beneficia nu doar noi, grupul client, dar inclusiv deținătorii terenurilor din apropiere (circa 30-40 de ha). Astfel că, împreună cu alți cinci agenți economici am apelat la proiectul IFAD, am depus dosarul ca să putem reconstrui lacul din sat”.

Fermierul povestește că a mai avut o colaborarea anterioară, de succes, cu UCIP IFAD și aceasta l-a determinat să aibă încredere în această instituție. 

„Prin implementarea acestui proiect, sperăm că, deja în anul viitor, vom putea folosi apa pentru irigare. Reconstrucția lacului de acumulare urmează să înceapă în mai-iunie. Lacul, la moment, este într-o stare deplorabilă, nu a fost îngrijit. Văzând că, cu fiecare an, acest lac de acumulare degradează și mai mult am decis să accesăm grantul oferit de IFAD, pentru că de unii singuri nu dispunem de asemenea surse financiare. Ne-am cooperat pentru un viitor mai bun. Toate gospodăriile țărănești, care ne-am unit pentru acest proiect, avem o experiență de activitate de peste 10 ani și gestionăm peste 40 de ha. Odată cu reconstrucția bazinului de acumulare, vor beneficia și alți proprietari de terenuri, deținători de animale”. 

Contribuția grupului client este de 10% din suma totală a proiectului. Eduard Gojan spune că APL a oferit suportul și susținerea necesară pentru a depune dosarul. 

„Suntem mulțumiți că am fost susținuți și de APL, dar aducem mulțumiri IFAD pentru această oportunitate și sperăm că proiectul va fi dus până la bun sfârșit în termenii stabiliți. Odată cu finalizarea lui vom depune tot efortul ca să gestionăm corect această resursă, deoarece conștientizăm că odată cu încălzirea globală apa a devenit o resursă foarte scumpă și necesară. Vom implementa un sistem de irigare prin picurare atât la livezile pe care le gestionăm, cât și la câmpurile pe care cultivăm cereale”. 

‹ adv ›

Vitalie Dvorschi, primarul satului Grimăncăuți, a subliniat că, acesta este deja al doilea proiect înaintat din partea agenților economici din localitate, pentru restabilirea bazinelor de acumulare. 

„Din cadrul localității noastre au fost depuse două proiecte pentru reconstrucția a două iazuri din partea a două grupuri client diferite, ce urmează să fie folosite pentru irigare. În localitatea noastră avem mai mulți agenți economici care au activități în domeniul agricol, circa 7-8 antreprenori care gestionează mai multe hectare de teren agricol, și mai multe gospodării țărănești care prelucrează suprafețe de până la 10 ha. APL încurajează și oferă tot suportul necesar și altor agenți economici din localitate ca să coopereze și să beneficieze de oportunitatea oferită de către Programele IFAD”.

Primarul localității a mai adăugat că, realizarea acestor proiecte va asigura cu locuri de muncă mai mulți oameni din sat și va oferi posibilitatea de a extinde suprafețele de livezi intensive și superintensive. 

„Reconstrucția lacurilor ne oferă posibilitatea de a mări competitivitatea sectorului de producere a fructelor, iar irigarea este o condiție absolut necesară pentru a obține produse de calitate și în cantități mai mari. Totodată, existența unor iazuri îngrijite ne va ajuta să eficientizăm cheltuielile și să devenim o localitate puternică din punct de vedere economic”. 

De menționat că, conform estimărilor beneficiarii finali ai acestui proiect vor fi inclusiv 10-15 deținători de animale din localitate, dar și alți mici fermieri care dezvoltă activități agricole în această zonă a satului. 

Detalii despre programul de finanțare a proiectelor de infrastructură publică (infrastructură de irigare) pe acest link.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›