Pe plan mondial, aproximativ 31 milioane de hectare sunt administrate în sistem ecologic de cel puţin 633891 fermieri. Aceasta înseamnă 0,7% din suprafaţa agricolă totală a ţărilor incluse în studiu (SOEL-FiBL 2007).
În total, Oceania deţine aproximativ 11,8 milioane de hectare – 39% din suprafaţa ecologică mondială, urmată de Europa cu aproximativ 7 milioane de hectare, 23% şi America Latină – 5,8 milioane de hectare, 19%, Asia – aproximativ 2,9 milioane de hectare, America de Nord – 2,2 milioane de hectare şi Africa – 0,9 milioane de hectare.
Potrivit datelor Oficiului European pentru Statistică, Eurostat, în majoritatea statelor europene, ponderea suprafeţei de teren alocat agriculturii ecologice este sub 10%.
Potrivit sursei citate mai sus, în Uniunea Europeană, în anul 2018, suprafața de teren alocată agriculturii ecologice a fost de 13,4 milioane de hectare, adică echivalentul a 7,5% din totalul suprafeței agricole utilizate. Comparativ cu anul 2012, cifra reprezintă o creștere de 34%.
Printre ţările cu cele mai mari ponderi a suprafeţelor de teren alocate agriculturii ecologice, în 2018, se numără Austria cu 24,1% din totalul suprafeţei agricole utilizate, Estonia are în jur de 20,6%, Suedia – 20,3%, urmată de Italia cu 15,2%, Cehia – 14,8%, Letonia – 14,5%, Finlanda – 13,1% şi Slovenia – 10,0%.
România este pe penultimul loc în UE la această categorie, cu 2,4% din terenuri destinate acestui tip de agricultură, Malta fiind pe ultimul loc cu 0,4%.
Bulgaria, Irlanda şi Regatul Unit au fiecare câte 2,6% din terenuri destinate acestui tip de agricultură.
Republica Moldova este în topul țărilor cu cele mai mici suprafețe utilizate pentru agricultura ecologică 28546,6 ha sau 1,14% din suprafaţa agricolă totală de 2499584,6 ha.
Numărul total al întreprinderilor ce practică acest tip de agricultură este în prezent de peste 150, dintre care în producerea ecologică sunt antrenate nemijlocit 138 de unităţi.
Cum vedem, agricultura Moldovei este în criză. Este de neânţeles că, dintr-o fostă republică cu un potenţial agricol de excepţie, mare exportatoare de produse agricole în toate timpurile, să ajungem azi o mare importatoare de produse agroalimentare, circa 70% din consum, dintre care cota de import din consum: produse din cereale 69%, legume 92%, carne 77%, lactate 54%, pește 100%.
Menționez un lucru cunoscut, preţurile la imputurile folosite în agricultura convenţională au crescut în ultima vreme drastic şi acesta este un argument pentru implimentarea agriculturii ecologice.
Şansele factorilor favorizanţi a agriculturii ecologice:
- Baza de început o avem, oameni pasionaţi de agricultura ecologică la fel, iar cererea de produse ecologice este foarte mare, în mod special la export. Starea de sănătate a solurilor și preţurile de vânzare ridicate sunt două dintre argumentele în favoarea extinderii culturilor ecologice.
- Culturile care se pretează cel mai bine sunt: soia, grâul Spelta, floarea-soarelui, porumbul, mărul, prunul, arbuștii fructiferi, viţa de vie, legumele, plantele medicinale și aromatice, plantele furajere, pajiștile naturale. Dintre produsele animaliere, ecologic putem produce: lapte de vacă, oaie şi capră, subprodusele acestora, precum şi carne de pasăre și de oaie, ouă, miere de albine.
- Pe plan local trebuie să informăm, să conștientizăm cultivatorii de plante, crescătorii de animale despre precepţiile agriculturii ecologice, să le arătăm posibilitățile reale, concrete de realizare și avantajele. Avem posibilitatea să realizăm sate, comune, chiar zone ecologice pentru practicarea turismului ecologic.
- Un alt aspect important este să-i organizăm pe fermierii care practică agricultura ecologică în asociaţii pe produs, asociaţii de valorificare a produselor ecologice și ei să adereze la organizaţiile naţionale și internaţionale. După aceea este necesar să ajutăm fermierii să întocmiască proiecte și să-i ajutăm să primească fonduri.
- Mai este nevoie de o instruire temeinică pe profile a celor care doresc să practice o astfel de agricultură, în ceea ce priveşte promovarea agriculturii ecologice și instruirea fermierilor, au facut–o și trebuie să o facă ONG-urile de profil.
- Un rol deosebit în promovarea agriculturii ecologice îl are cercetarea stiiniţifică, ce are obligaţia să-și orienteze obiectivele și tematicile pentru a da soluţii tehnice-practice, ușor de aplicat pentru toate aspectele tehnologice. Prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor este problema cea mai dificilă în cadrul agiculturii ecologice. Deci, ideea agriculturii ecologice certificate a apărut abia la sfârșitul anilor ’90, precursorii agriculturii ecologice au fost și sunt cei mai activi și acum două instituții de cercetare de stat:
- Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” din Bălți.
- Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.
Este de dorit ca să se implice mai activ și celelante instituții de cercetare în promovarea agriculturii ecologice pe culturi. Sunt necesare cercetări concrete pe fiecare cultură pentru tehnologii și mai ales pentru întreg spectrul de boli, dăunători și buruieni.
Concluzie
În Moldova, agricultura ecologică este în faza inițială în multe privinţe. Ceva mai bine se stă din punct de vedere conceptual, ca urmare a experienţei acumulate în ultimii ani de studii teoretice şi aplicative privind cultivarea terenurilor agricole, precum şi în ceea ce priveşte promovarea agriculturii ecologice de către unele ONG-uri de profil.
Nu trebuie să ne fie frică de agricultura ecologică. În aparenţă este un sistem nou, este o întoarcere la natură, la agricultura sănătoasă, tradiţională, practicată cu 50-60 ani în urmă, cu îmbunătăţiri în mecanizarea și automatizarea activităţilor tehnologice.
În 4-5 ani, putem ajunge o mare putere exportatoare de produse ecologice, iar aceasta șansă nu trebuie neglijată.
Acest lucru se va realiza prin acordarea creditelor cu porţiuni de granturi pentru agricultorii ce doresc să practice agricultura ecologică şi să se organizeze pentru ei magazine speciale de produse eco, dar și facilitarea exportului ar fi un stimul important.
