Sisteme de fertilizare în asolament recomandate pentru fiecare zonă a țării

Aplicarea îngrășămintelor la culturile agricole este cel mai important mijloc de restituire a elementelor nutritive asimilate din sol prin plante, un mijloc de echilibrare a conținutului solului în aseste elemente în raport cu necesitățile plantelor în perioada vegetației.

Îngrășămintele organice și minerale au o influență pozitivă asupra fertilității generale a solului și însușirilor lui fizice. Eficiența lor depinde în mare măsură de tipul solului, de capacitatea de valorificare a lor din partea soiurilor și hibrizilor plantelor cultivate, de cantitatea de precipitații și regimul apei din sol, precum și alți factori secundari.  

Refacerea fertilității solului, prin aplicarea  îngrășămintelor este variată. Aplicarea îngrășămintelor la culturile tehnice  este  mai eficientă decât la cereale. Important este de a fertiliza solul pentru toate culturile după cerințele specifice.

Solurile țării sunt relativ bogate în elemente nutritive, însă pentru obținerea unor recolte scontate este necesar a spori fertilitatea solului prin aplicarea îngrășămintelor organice și minerale.

Clasificarea solurilor după conținutul de humus, elemente nutritive și capacitatea de nitrificare

Humusul este indicile principal al fertilității solului, sursa și depozitul de elemente nutritive ale plantelor. Drept rezultat al microorganismelor, humusul se mineralizează eliberând azotul, fosforul, sulful și alte elemente. În ultimii 120 de ani, în urma mineralizării naturale din stratul arabil s-au pierdut circa 40-45% din rezervele inițiale de humus.

Fertilizarea cu microelemente (fertilizarea solului, tratarea semințelor sau aplicarea foliară) asigură un spor semnificativ al recoltei și majorarea calității producției. Conținutul formelor mobile de microelemente în sol poate fi reglat prin aplicarea microîngrășămintelor.

Elementele necesare plantelor

Plantele necesită pentru nutriţia lor un număr mare de elemente nutritive (în cenuşa plantelor se găsesc  toate elementele minerale existente în litosferă), care provin fie direct din minerale, fie din mineralizarea substanţelor organice din sol. Totuşi, numai câteva sunt necesare pentru viaţa plantelor, care se grupează, în funcţie de compoziţia plantelor în: 

• macroelemente, necesare plantelor în cantităţi mari (> 0.01% din substanţa uscată): carbon (C), oxigen (O), hidrogen (H), azot (N), fosfor (P), potasiu (K), calciu (Ca), magneziu (Mg), sulf (S), sodiu (Na); 
• microelemente, necesare în cantităţi mai mici (0.01– 0.00001%): fier (Fe), mangan (Mn), cupru (Cu), zinc (Zn), bor (B), molibden (Mo), cobalt (Co), vanadiu (Va),  şi clor (Cl) etc. 

Cunoaşterea rolului acestor elemente în viaţa plantelor dă unele sugestii privind aplicarea lor sub formă de îngrăşăminte, cantitatea necesară fiecărei plante şi fazele de vegetaţie când acestea au nevoie de ele. Îngrăşămintele trebuie să conţină elemente nutritive într-o formă cât mai accesibilă plantelor. 

Pentru practicarea unei agriculturi raționale, este necesar ca periodic (la 3-5 ani) să se efectueze cartarea agrochimică a solului. Prin aceasta se poate cunoaște ce elemente nutritive poate pune solul la dispoziția plantelor și cât mai trebuie să aplicăm pentru realizarea unui anumit nivel de producție. 

Cerințe față de sol

• conținutul în humus este de dorit să fie mai mare de 4%, deoarece prin mineralizare el pune la dispoziția plantelor, în primul rând, azotul necesar pe tot parcursul vegetației. Totodată, împreună cu argila asigură unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale. Fiecare procent de humus asigură anual 20 – 25 kg de azot/ha;
• nivelul fosforului mobil din sol să fie 8-16 mg P2O5/100 g de sol, fiecare 1 mg P2O5/100 g de sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5;
•  nivelul potasiului din sol să fie de 16-24 mg K2O/100 g de sol, fiecare 1 mg K2O/100 g de sol echivalând cu 13 kg/ha K2O; 
•  reacția solului, exprimată prin pH, să fie de 6,5-7,2 corespunzătoare majorității culturilor agricole;
• consumul specific de elemente nutritive diferă de la un grup de plante la altul, de la o specie la alta şi chiar de la o varietate la alta, fiind diferite şi pe parcursul dezvoltării plantelor de la o fenofază la alta.

Dozele optime de îngrășăminte locale și minerale pentru principalele culturi agricole sunt prezentate în următorul tabel. Gunoiul de grajd se aplică în doze de 40 – 60 t/ha, în primul rând, la cultivarea sfeclei pentru zahăr și a celei  furajere, a porumbului pentru boabe. La aplicarea gunoiului de grajd doza de azot nu va depăși 170 -210 kg/ha. La fertilizarea de bază se aplică doze optime de azot și de fosfor, care asigură nutriția minerală pe parcursul întregii perioade de vegetație a culturilor agricole.

Doze optime de îngrășăminte pe solurile cu un conținut de humus de 3,0 – 3,5%, de fosfor mobil  3 -3,5 mg și de potasiu schimbător 25 – 30 mg/100g sol 

În scopul obținerii unor recolte înalte de lucernă la lucrarea de bază a solului se încorporează doze înalte de fosfor (P180) în rezervă, astfel ca plantele să se asigure cu acest element nutritiv pe parcursul a 3-4 ani. Odată cu semănatul local se încorporează fosfor în doze de P20. Fertilizarea suplimentară cu azot se efectuează primăvara devreme la cultivarea grâului de toamnă, orzului, ierburilor perene.

Sistemul optim de fertilizare a solului în asolamentul  cu sfecla pentru zahăr în zona de nord a Moldovei pe solurile cenușii de pădure și pe cernoziomurile levigate

Sistemul optim de fertilizare a solului în asolamentul  cu cereale în zona de centru a Moldovei pe cernoziomurile levigate, obișnuite

Sistemul optim de fertilizare a solului în asolamentul  cu cereale în zona de sud a Moldovei pe cernoziomurile obișnuite și carbonatice

Peste jumatate din solurile Moldovei au o fertilitate redusă și foarte redusă, în aceste condiții nivelul producțiilor autohtone abia atinge 40% din media UE. Multe dintre țările membre UE acordă un sprijin semnificativ fermierilor pentru ca ei să poată investi mai mult în îngrășăminte.

Primul lucru care trebuie făcut la noi este subvenționarea fosforului. În lipsa acestui element, în zadar irigăm sau dăm azot pentru că nu avem cum să obținem producții remarcabile.        

În mare parte, doar exploatațiile mari, conduse de specialiști, țin cont de planul de fertilizare bazat pe cartarea agrochimă. Acesta este motivul pentru care la noi consumul de îngrășăminte este atât de redus: 35-40 kg NPK la hectar comparativ cu 91 kg cât este media mondială, cu 270 kg care se dau la nivelul UE-15 sau cu 130 kg – media UE-27.

Cum se stabilește planul de fertilizare

Planul de fertilizare este un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice şi minerale, cât şi pentru luarea unor decizii economice legate de procurarea necesarului cantitativ şi calitativ de îngrăşăminte minerale sau organice (în cazul în care unitatea nu dispune de suficiente rezerve proprii).

• calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal NPK), pentru fiecare cultură (existentă sau care urmează să fie instalată) prin aplicarea unor modele de calcul care să ţină cont de principiile unei fertilizări raţionale, de sistemul de culturi existent în unitate (anuale, pomi, viţă de vie, păşuni, fâneţe) şi de nivelul producţiilor planificate;
• stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte organice existente sau posibil de produs în gospodărie în cursul anului agricol respectiv, a dozelor de îngrăşăminte posibil de aplicat, pe culturi şi parcele de fertilizare, precum şi a dozelor de îngrăşăminte chimice pentru completare până la nivelul necesarului estimat prin calcul;
• verificarea periodică (anual sau la 4-5 ani) a situaţiei agrochimice a solurilor pe baza balanţei intrărilor şi ieşirilor din sistem (cantităţile de nutrienţi introduse în sol minus cantităţile de nutrienţi exportate cu recolta), poate furniza informaţii utile privind conservarea, ameliorare sau diminuarea asigurării solurilor de sub culturi cu NPK (la dorinţă şi cu alţi nutrienţi) precum şi pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienţi de origine agricolă (în special cu nitraţi, posibil şi cu compuşi ai fosforului);
• furnizarea de informaţii necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol următor.

BIBLIOGRAFIE

• Dumitru M ş.a. Cod de Bune Practici agricole, vol.1, Ed. Expert, Bucureşti, 2003.
• Gumovschi A.Principalele cauze ale micșorării eficienței îngrășămintelor.
• Revista Lider Agro Nr. 12 decembrie 2014, p. 28-29.
• Gumovschi A. Îngrășăminte pe baza de deșeuri și îngrășăminte organice: Un nou regulament CE pentru a stimula utilizarea acestora și în Republica Moldova. Revista „Managementul Deșeurilor” nr.4, Chișinău, decembrie 2016. p.22-24.
• Mihailevschi M., Gumovschi A., Olmada V. Cartea conducătorului brigăzii de câmp (sub redacția . Gumovschi A) „Сartea moldovenească”, Chişinău, 1989, 386 p. 
• Pripa G. Problema fosforului în agricultura Republicii Moldova. Revista Akademos 3/2018, p.48-53.Toma S., Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V.,ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău,  Ştiinţa, 2008, 214 p.