FOTO: sweeteats.com

Afinul este un arbust apreciat mult pentru fructele sale care se consumă în stare proaspătă sau prelucrate sub formă de suc, sirop, dulceață, afinată, vin dar și pentru valoarea terapeutică a fructelor și frunzelor, având o serie de utilizări medicinale în tratarea unor afecțiuni ale stomacului și intestinului, ale aparatului urinar, în diabet, înameliorarea și creșterea acuității vizuale. Fructele de afin (afinele) sunt bogate în zaharuri, vitamine, săruri minerale, substanțe tanante ș.a.

Dacă până către sfârșitul celui de al II-lea deceniu al secolului XX erau cunoscute numai afinele din flora spontană care cresc în zonele muntoase din România, unde pot forma covoare compacte, în ultimul timp s-au creat și introdus în cultură soiuri de afine cu fructul mare, care ocupă suprafețe considerabile în multe țări. Afinul de cultură cu tufă înaltă este originar din America de Nord fiind obținut din încrucișarea mai multor specii (Vaccinium australe, V. corymbosum etc.). Fructele acestui arbust sunt foarte solicitate la export.

Particularitățile de creștere și fructificare

Afinul de cultură este un arbust ce crește sub formă de tufă înaltă de 1-3 m, formată din mai multe tulpini de grosimi aproximativ egale. Sistemul radicular este format din rădăcini fine, cu capacitate redusă de pătrundere în sol, fiind răspândite până la adâncimea de 40 cm, iar pe orizontală nu depășește raza de 1 m. Rădăcinile active sunt fine, fapt ce impune plantarea cu bol de amestec, materialul săditor fiind livrat în ghivece.

Partea aeriană, reprezentată printr-o tufă cu capacitate diferită de ramificare, are ramuri anuale fragile și ramuri multianuale cu lemnul tare. Culoarea ramurilor diferă în funcție de soi. Frunzele sunt destul de mari, au circa 5-7 cm lungime și 2,5-3,5cm lățime, de formă eliptic alungită sau lanceolată, pieloasă, cu un pețiol scurt. Ele au culoare verde­închis, lucios, pe partea superioară și mai deschis pe cea inferioară, toamna culoarea devine roșiatică, planta fiind decorativă.

Tulpinile rodesc bine timp de 5-8 ani. Afinul înflorește târziu, în cursul lunii mai, după ce apar frunzele. Florile sunt grupate câte 6-20 în raceme. Ele au culoarea albă sau roz-deschis și durează 20-25 de zile. Înflorirea se face eșalonat de la baza ciorchinelui spre vârf și are loc mult mai târziu decât la alte specii, după 20-25 de zile de la înflorireacoacăzului și agrișului. Soiurile existente sunt autofertile, nefiind probleme deosebite cu asigurarea polenizării. Polenizarea încrucișată asigură totuși o mai bună legare a florilor.

Afinul este foarte precoce și poate rodi chiar din anul plantării, dar este recomandat ca în primii doi ani de la plantare să se îndepărteze mugurii de rod. În primii ani după plantare este prioritar să se asigure o dezvoltare cât mai rapidă a tufelor și nu obținerea unor producții simbolice. Plantele de afin ating potențialul genetic de producție de 3-5kg/tufă și chiar mai mult, funcție de soi și tehnologia de cultură, după 6-8 ani de la plantare.

Fructul afinului este o bacă, de formă sferică-turtită sau sferică și are culoarea albastru deschis strălucitor până la albastru închis, acoperit cu pruină. Afinele cultivate sunt mai mari de 2-4 ori decât cele crescute sălbatic (spontan). Pulpa afinelor are culoare deschisă, cu sucul incolor (spre deosebire de cele spontane care au sucul intens colorat) și cuprinde numeroase semințe (15-60). Gustul variază de la dulce la dulce acidulat, cu aromă specifică.

Coacerea fructelor se face eșalonat, cele obținute la primele recoltări fiind mai mari și mai bogate în semințe care, însă nu influențează gustul acestora.

Cerințele afinului de cultură față de factorii de mediu

Afinul este o specie de climă răcoroasă și umedă, care dă cele mai bune rezultate când primește lumina solară directă.

Față de temperatură are pretenții moderate, reușind în zonele în care media anuală este cuprinsă între 7,8 și 8,5°C (15-17°C în perioada de vegetație), iar în perioada de repaus suportă temperaturi de până la -25°…-28°C. Rezistența la ger este diferită și în funcție de soi.

Cerințele față de lumină sunt mari. În aceste condiții nu sunt indicate amplasamentele ce sunt umbrite de versanți, lizieră de pădure o anumită perioadă a zilei.

Pretențiile față de apă sunt ridicate, în sensul că este necesară asigurarea constantă a acestui factor, mai ales în perioada de vegetație. Această necesitate se datorește sistemului radicular care se dezvoltă în stratul superficial, unde intensitatea evaporării este mai mare.

Zonele în care iernile sunt mai bogate în zăpadă sunt foarte favorabile culturii afinului, atât în ceea ce privește protecția contra gerurilor cât și aprovizionarea cu apă la pornirea în vegetație.

Solurile preferate de afin sunt cele acide (pH=4,8-5,5), structurate, fertile, bine aprovizionate cu apă și cu aerație bună. Cele mai favorabile sunt solurile brune acide, cu textură mijlocie, drenaj acvatic bun, fără fenomene de gleizare până la adâncimea de 50 cm.

De importanță hotărâtoare este reacția solului, însușire ce limitează cultura afinului. Sunt recomandate soluri ușoare cu drenaj bun. Nu sunt recomandate solurile situate pe substrat alcalin, precum și solurile argiloase lipsite de structură și cu drenaj defectuos. De asemenea conținutul în humus trebuie să fie de minimum 3,5-4%, deoarece masa principală a rădăcinilor se dezvoltă în stratul de la suprafața solului care este bogat în substanță organică și numai o mică parte din ele explorează straturile mai profunde.

Principalele soiuri cultivate

Bluecrop – soi viguros, cu port erect, foarte productiv, cu maturizare mijlocie. Fructele sunt mari 1,5-1,7g, de culoare albastră deschis, cu ciorchini răsfirați, forma sferic-turtită, rezistente la crăpare, cu aromă medie, iar la maturitate se desprind ușor de pe ramuri. Rezistent la boli și secetă.

Blueray – soi viguros, cu port erect, foarte productiv, cu coacere semitimpurie. Fructele sunt foarte mari 2,0-2,2g, de culoare albastră deschis, cu pulpa verde, aromată și rezistentă la crăpare. Capacitate de păstrare bună.

Bluetta – soi de vigoare mijlocie, productiv și cu coacere foarte timpurie. Fructele sunt relativ mari, cu aromă puternică, de culoare albastru deschis. Soi foarte rezistent la gerurile de primăvară.

Burlington – soi viguros, cu port erect și cu ramurile dispuse spre exterior, productiv, coacere semitimpurie. Fructele mici-mijlocii 1,0-1,2g de culoare albastră, cu pulpa fermă, slab aromate, rezistente la crăpare și cu capacitate bună de conservare, însușiri gustative mijlocii.

Collins – soi viguros, cu port erect, productiv, cu coacere semitimpurie. Fructe de 1,5-1,7g, dispuse în ciorchini răsfirați, de culoare albastră, cu pulpa fermă, aromate, cu însușiri gustative bune, rezistente la crăpare, la boli și ger.

Coville – soi viguros, cu port răsfirat lateral, productiv, cu coacere târzie. Fructele sunt mari 1,9-2,1g, dispuse în ciorchini răsfirați de culoare albastră, pulpa fermă, foarte aromată, rezistente la crăpare, cu capacitate bună de păstrare și însușiri gustative deosebite.

Darrow – soi viguros, cu port erect, cu coacere târzie (sfârșit de iulie). Fructele sunt mari, așezate răsfirat în ciorchini, de culoare albastru deschis, aromate, slab acide, rezistente la crăpare. Însușiri gustative excelente.

Earlyblue – soi viguros, cu port erect, ușor lateral, cu coacere timpurie. Fructele sunt mari, albastre, dispuse în ciorchini ușor răsfirați, cu pulpă fermă, mediu acidulată, cu calități gustative bune.

Ivanhoe – soi foarte viguros, cu port erect, cu ramurile ușor arcuite, foarte productiv și cu coacere semitimpurie. Fructele au 1,6-1,8g, dispuse în ciorchini mediu răsfirați, de culoare albastră închis, cu pulpa fermă, aromată, rezistente la crăpare. Rezistent la ger și boli.

Marow – soi de vigoare medie, cu port semierect, productiv cu coacere timpurie. Fructele sunt mari, dispuse în ciorchini răsfirați, culoare albastru deschis, pulpa fermă, fără aciditate, cu însușiri gustative bune.

Rubel – soi viguros, cu port erect, cu coacere semitimpurie. Fructele sunt mici 0,9- 1,1g, de culoare albastră, dispuse în ciorchini foarte răsfirați, slab aromate.

Stanley – soi viguros, cu port erect, cu coroană rară, productiv, cu coacere mijlocie. Fructele de mărime mică-mijlocie, dispuse în ciorchini mediu răsfirați, cu pulpa fermă, foarte aromată, rezistente la crăpare.

Weymouth – soi de vigoare mică spre mijlocie, cu portul răsfirat, productivitate medie, coacere foarte timpurie, într-o perioadă scurtă. Fructe de 1,1-1,3g, de culoare albastră strălucitoare, dispuse în ciorchini rari, pulpa fermă, slab aromate. La coacere fructele se desprind ușor de pe ramuri. Însușirile gustative sunt bune.

Material elaborat de: Ing. Felicia Elena ANDRONIC, Consilier AZM

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here