Creșterea peștelui se bazează pe mai multe tehnologii care au fost adaptate în funcție de posibilități și obiective. Despre cele mai populare relatăm în acest articol.
Creșterea peștelui în regim extensiv
Se bazează doar pe productivitatea naturală a bazinului, fără a interveni cu furaje suplimentare. Hrana peștelui se bazează pe plancton, larve, viermi, vegetaţie.
Detalii despre Creșterea peștilor: popularea cu puiet a iazurilor, furajarea.
La această metodă nu se poate opţine o productivitate mai mare de 250-500 kg peşte/ha.
Acest sistem de creştere se practică în lacurile cu suprafeţe mari, unde nu este rentabilă furajarea şi stimularea cu îngrăşăminte a productivităţii naturale.
Creșterea peștelui în tehnologie semiintensivă
În acest caz, se intervine cu îngrăşăminte (organice sau chimice) pentru stimularea productivităţii naturale a bazinului (zooplancton şi fitoplancton) şi se utilizează ca hrană suplimentară furajele clasice.
Acest tip de creştere se practică în bazinele piscicole cu suprafeţe între 15-100 ha. Producţia de peşte poate varia între 600 şi 2.000 kg/ha în funcţie de sursa de apă, volumul de apă al bazinului şi calitatea furajării.
Acest sistem de creştere este cel mai des utilizat prezentând mai puţine riscuri ale intoxicaţiei peştilor cu amoniac/nitriţi, datorită producţiilor relativ mici pe volumul de apă.
Creșterea peștilor în regim intensiv
Este mai pretenţioasă ca tehnologie şi necesită mai multă atenţie în privinţa calităţii apei. Nu se utilizează îngrăşăminte, deoarece calitatea apei se poate degrada.
În acest caz, hrana peştilor se bazează doar pe furaje cu un nivel reglat de proteină pentru fiecare specie în parte.
Un factor deosebit de important este debitul de apă care îl primesc bazinele, dar şi aerarea (oxigenarea) apei pentru a evita intoxicaţia cu amoniacul rezultat din metabolismul peştilor şi din degradarea furajelor neconsumate.
Producţia intensivă se poate realiza în heleşteie cu dimensiuni mici de până la 1-2 ha, deoarece la aceste suprafeţe se poate controla şi interveni uşor asupra calităţii apei şi a oxigenului solvit.
Creșterea peștelui în regim industrial
Se poate realiza în sisteme cu recirculare şi termoficare a apei. Productivitatea în acest sistem este mai mare de 20.000 kg/ha, dar necesită o investiţie iniţială destul de mare.
Sistemul superintensiv se realizează de obicei în hale cu bazine din fibra de sticlă, iar sistemul este foarte complex având nevoie de pompe pentru recircularea apei, filtre de particule, filtre biologice unde se neutralizează amoniacul şi nitriţii rezultaţi din metabolismul peştilor, filtre cu ultraviolet pentru distrugerea germenilor patogeni şi sisteme de încălzire şi răcire a apei.
Utilizarea acestei tehnologii necesită multă precauţie şi atenţie. Problema poluării mediului şi eficacitatea economică de creştere a peştelui sunt rezolvabile odată cu perfectarea autorizaţiei de valorificare piscicolă a bazinelor acvatice artificiale de la Agenţia de Mediu.
Ce analizăm pentru a determina dacă bazinul acvatic e potrivit sau nu pentru creșterea peștelui
Trebuie de remarcat că nu toate sursele de apă sunt potrivite pentru piscicultură. De aceea, înainte de folosinţă este necesar de apreciat calitatea şi compoziţia chimică a apei.
Pentru creşterea peştelui într-un bazin acvatic este necesar de a lua în calcul:
- Volumul de apă în iaz. Raportul suprafaţă – adâncime;
- Nivelul de poluarea cu substanţe organice;
- Productivitatea biologică a obiectivului acvatic;
- Compoziţia chimică a apei.
Poluarea cu substanţe organice – ce riscuri implică
Volumul de peşte-marfă produs depinde în mod direct de volumul de apă. De asemenea, de volumul apei depind şi ceilalţi factori ai biocenozei acvatice. De exemplu, iazurile cu adâncimi mici sunt intens supuse poluării.
Substanţa organică primară produsă de iaz la rândul ei depinde de suprafaţa supusă acţiunii razelor solare. Cu cât suprafaţa este mai mare iar adâncimea mai mică, cu atât este mai mare cantitatea de substanţă organică produsă la o unitate de volum.
Deci, în aşa cazuri are loc poluarea cu substanţe organice. O altfel de poluare în iazurile cu adâncimi mici este cea termică.
Adâncimea mică contribuie la încălzirea puternică a apei, ceea ce acţionează negativ asupra organismelor vii (peştelui) şi intensifică procesele de descompunere a substanţelor organice acumulate.
Pentru creşterea peştelui, bazinul trebuie să aibă nişte adâncimi optime: 3-4 metri maxim, ceea ce este necesar să constituie 1/3 din iaz şi 1-2 metri – 2/3 din suprafaţa iazului.
Astfel de iazuri au o productivitate înaltă, sunt supuse eutroficării într-o măsură mai mică şi creează condiţii optime pentru creşterea peştelui.
Sursă: UCIP IFAD, Bunele practici în piscicultură în contextul schimbărilor climatice.
Comentarii