‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 24 noiembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleTraininguri de educație financiară în toate zonele țării

Traininguri de educație financiară în toate zonele țării

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Programul de Reziliență Rurală (IFAD VII), UCIP IFAD a lansat Programul de educație financiară „Investește în viitorul tău”.

Programul este adresat micilor antreprenori, tinerilor și femeilor, și are drept scop consolidarea și dezvoltarea cunoștințelor în domeniul financiar și antreprenorial cu accent pe elaborarea și gestionarea bugetului personal și de afaceri, accesarea și utilizarea serviciilor financiare, identificarea oportunităților de investiții pentru a lua decizii financiare asumate și asigurarea unui viitor mai bun.

În acest scop, UCIP IFAD în colaborare cu Fundația pentru educație financiară „OKpe parcursul perioadei iunie-decembrie vor desfășura o serie de traininguri de educație financiară.

‹ adv ›

Buna organizare a seminarelor va fi asigurată de către Camera de Comerț și Industrie.

Succesul trainingurilor va fi asigurat de echipa de traineri ai Fundației OK, care va cutreiera raioanele Moldovei, având drept scop consolidarea și dezvoltarea cunoștințelor populației în domeniul financiar.

Trainerii folosesc în cadrul trainigurilor materiale didactice dezvoltate de Fundația OK pe baza unei metodologii proprii, unice, ce reuneşte cele mai eficiente elemente şi mijloace de educaţie financiară la nivel mondial.

‹ adv ›

Având la bază un proces interactiv și inovativ de învățare, trainerii creează un mediu motivațional şi asigură transferul de cunoştinţe sub forma unei experienţe unice aplicând metoda edutainment.

Suntem onorați să vă prezentăm echipa de traineri, care vor transmite participanților atât cunoștințele teoretice, dar și abilitățile practice necesare gestionării eficiente a banilor:

Greta Hâncu, Trainer Fitness Financiar, este absolventă a Academiei de Studii Economice din Moldova şi a Universităţii Orleans din Franţa, facultatea Finanţe.

‹ adv ›

Cu o carieră de peste 10 ani în sistemul bancar și experiența de asistent universitar este entuziasmată să împărtășească cunoștințele sale cu cei din jur. Motto-ul care  o caracterizează: „Valoarea unui om rezidă în ce dă el, nu în ceea ce este capabil să primească” (Albert Einstein).

Se simte un om norocos având o familie minunată, doi copii deosebiţi, prieteni sinceri, colegi dedicați și buni coechipieri. Depune mult suflet în tot ceea ce face și aceasta îi aduce nenumărate satisfacţii.

Tatiana Gaugaș, Trainer Fitness Financiar,  este și ea absolventă a Academiei de Studii Economice (ASEM), Facultatea Relaţii Economice Internaţionale şi programul de Masterat Administrarea Afacerilor.

Are o experienţă de peste 15 ani în calitate de lector universitar la ASEM în domeniul marketingului. Energică, pozitivă şi dinamică, mereu încearcă să facă ceea ce o face fericită.

Nu îi este frică de schimbări şi este deschisă pentru noi experienţe şi dezvoltare personală. Învăţarea continuă nu este doar o competenţă, este un stil de viaţă! Motto-ul potrivit: „Oricine continuă să înveţe, rămâne tânăr toată viaţa”.

Pasiunea şi vocaţia vieţii este educarea generaţiilor tinere, dar cea mai frumoasă realizare este familia sa.

Marcela Nistor, Trainer Copii și Tineri, a absolvit Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice ”I.L Caragiale” din București, Facultatea Teatru.

Are experiență în susținerea training-urilor de public speaking și artă teatrală cu copii de diferite vârste, ceea ce îi conferă multă deschidere și naturalețe și libertate pentru a crea o atmosferă interactivă în timpul sesiunilor de training.

Reușește să interacționeze cu ușurință cu copii de toate vârstele, din diverse medii, având experiența de a lucra cu copiii în cadrul stagiului de practică după finisarea modulului psiho-pedagogic din cadrul facultății. Tehnicile de lucru și jocurile oferă o interactivitate și dinamică training-urilor de educație financiară, astfel ca fiecare participant să învețe ceva util.

Valentin Creciun, Trainer Copii și Tineri, este absolvent al Universității de Stat din Moldova, specialitatea Finanțe și Bănci, cu studii de master în Audit și expertiză financiară.

Pe lângă activitatea din cadrul Fundației, gestionează o mică afacere proprie. Este o persoană activă și dornică de a cunoaște mereu lucruri noi. Știe bine cum să coordoneze un grup și să gestioneze timpul. 

A activat în sistemul bancar și are experiență de comunicare, interacțiune cu publicul și copiii. Pasionat de călătorii, teatru și jocuri intelectuale.

Urmărește pagina de Facebook și Instagram a  Programului de educație financiară „Investește în viitorul tău”pentru a vedea calendarul trainingurilor și a afla mai multe detalii.

Doritorii de a participa se pot înregistra la cea mai apropiată filială a Camerei de Comerț și Industrie. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›