Traseul R-34 este blocat în zona localității Giurgiulești din raionul Cahul, după ce un camion cu cereale s-a răsturnat pe carosabil, informează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), în prezent, circulația rutieră este restricționată, iar mijloacele de transport sunt redirecționate pe o stradă adiacentă din localitate.
„Camioanele staționează pe acostament și în parcări, până la intrarea în localitate. La fața locului activează echipaje de poliție, care monitorizează și dirijează traficul”, a comunicat IGP.
În acest context, oamenii legii recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor, să manifeste răbdare și să aleagă rute alternative.







Comentarii