‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVIDEO. Certificarea GLOBALG.A.P. - aspecte de luat în calcul

VIDEO. Certificarea GLOBALG.A.P. – aspecte de luat în calcul

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

GLOBALG.A.P. este un standard global privind bunele practici agricole la nivel de producție primară, care cuprinde activitățile prerecoltare, cum ar fi gestionarea solului și aplicarea produselor de protecție a plantelor până la manipularea de bază postrecoltare.

Standardul GLOBALG.A.P. are o abordare holistică a siguranței alimentare, a biodiversității și a durabilității mediului și a conformității cu cerințele de sănătate, siguranță și bunăstarea lucrătorilor.

La nivel mondial, se înregistrează o creștere constantă privind asigurarea integrată a gospodăriei (IFA). Potrivit datelor din 2022, sunt peste 206.420 de producători certificați în 132 de țări.

‹ adv ›

Prin implementarea cerințelor standardelor GLOBALG.A.P., GLOBALG.A.P/GRASP, producătorii și exportatorii facilitează relații comerciale mai ușoare cu marile lanţuri de supermarketuri din UE și alte piețe.

Implementând standardul, producătorii se conformează la legislaţia UE privind Siguranţa Alimentului, Sănătatea şi Bunăstarea Lucrătorilor şi Protecţia Mediului Ambiant, respectiv Resposabilitatea socială.

Asigurarea integrată a gospodăriei (IFA) V 6 Fructe și Legume

GLOBALG.A.P. IFA FV sunt disponibile în două ediții: V6 SMART și GFS. Cerințele clientului determină ediția pe care un producător agricol o va implementa.

‹ adv ›

Mai puțin de 15% din principiile și criteriile din GFS și SMART diferă unele de altele. Există și unele diferențe în GLOBALG.A.P. ce ține de Reglementările generale. Cea mai mare diferență este modul în care producătorii pot să demonstreze conformitatea cu principiile.

GLOBALG.A.P. IFA FV V6 SMART oferă mai multă flexibilitate producătorilor.

Asigurarea integrată a gospodăriei (IFA)

Beneficiile certificării IFA

  • Îmbunătățirea eficienței managementului și operațiunilor din cadrul gospodăriei.
  • Conformarea la cerințele lanțului de aprovizionare internațional și acces la piețele globale.
  • Puteți demonstra angajamentul față de o agricultură responsabilă.
  • Oferă o serie de soluții pentru lanțul de aprovizionare, inclusiv standardele add on și eticheta GGN.
  • Este un standard încercat, testat și cu încrederea producătorilor din mai multe de 130 ţări.

Organismele de certificare

  • Certificatele GLOBALG.A.P. sunt emise de Organismele de certificare (OC) acreditate conform ISO 17065.
  • OC efectuează auditurile în cadrul gospodăriilor agricole conform standardului GLOBALG.A.P. solicitat de producător. 
  • Producătorii au libertatea de a alege serviciile unui OC aprobat  de GLOBALG.A.P. din baza de date online.
  • OC din baza de date sunt acreditate și care au semnat un Memorandum de înțelegere cu GLOBALG.A.P.
  • OC aprobate de GLOBALG.A.P. sunt pe pagina de web globalgap.org.

Etapele de certificare a unui producător agricol conform standardelor GLOBALG.A.P.

  • Studiați  standardele pe de pagina de web GLOBALG.A.P. 
  • Instruire privind cerințele standardului GLOBALG.A.P. SMART&GFS.
  • Implementați cerințele standardului și efectuează o evaluare internă.
  • Contactați un OC aprobat de GLOBALG.A.P. și solicitați oferta de certificare.
  • Analizați lista completă a OC aprobate în funcție de regiune, țară, domeniu de aplicare și statut.
  • OC efectuează auditul în cadrul gospodăriei agricole și încarcă rezultatele pe Audit Online Hub.
  • Toate neconformitățile depistate de OC trebuie eliminate timp de 28 de zile și verificate de OC.
  • Emiterea Certificatului GLOBALG.A.P. IFA pentru domeniul relevant.
  • Starea certificării este vizibilă pe pagina de web GLOBALG.A.P.

Un producător de fructe și legume pentru a fi certificat GLOBALG.A.P. trebuie să respecte:

‹ adv ›
  • 100% din 103 de Cerinţe Majore;
  • 95% din 67 de Cerinţe Minore.

(67 Cerinţe Minore – 7 Cerințe Minore neaplicabile) *0.05 = 60 Cerinte minore * 0.05= 3 Cerinţe Minore acceptabile.

60 Cerinţe Minore – 3 Cerințe Minore = 57/60 = 95%.

Acest articol a fost elaborat cu suportul financiar al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) în cadrul proiectelor implementate de către Unitatea Consolidată pentru implementarea Programelor IFAD.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›