luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeVIDEO. Vadalex Agro a prezentat combina de recoltat struguri, care poate să înlocuiască munca...

VIDEO. Vadalex Agro a prezentat combina de recoltat struguri, care poate să înlocuiască munca a 150 de oameni pe zi

Recomandate

Recoltarea strugurilor reprezintă unul dintre cele mai importante momente în procesul de obținere a vinului, divinului sau a altor produse pe bază de must şi vin. Pentru a avea o productivitate mai bună, viticultorii pot apela la mașinile special construite pentru această activitate. Combina New Holland este una dintre cele mai noi modele disponibilă de acum și în Republica Moldova, prin intermediul companiei Vadalex Agro.

În cadrul unui Atelier specializat, organizat în podgoriile întreprinderii Călărași Divin, Vadalex Agro a prezentat linia de utilaje agricole pentru mecanizarea a 90% din lucrările care se efectuează în plantațiile multianuale, în deosebi plantațiile de viță de vie.

Vedeta evenimentului a fost combina de recoltat struguri. Principiul de funcționare constă în recoltarea boabelor de struguri prin scuturarea plantei, astfel încât boabele se desprind de pe ciorchine. Astfel spus, combina „încalecă” rândul de vie și îl prinde între bătătoare, care au o mișcare rapidă stânga-dreapta.

Vitalie Țiganu, directorul companiei Vadalex Agro, a remarcat că scopul atelierului a fost de a prezenta ce-a de-a doua combină pentru recoltat struguri, care a fost procurată de către Călărași Divin.

„Compania Vadalex Agro continuă tradiția de a organiza seminare pentru fermieri, de această dată am invitat agricultorii care produc struguri pentru vin, aceasta fiind o ramură importantă din economia țării. Scopul atelierului a fost de a prezenta combina pentru recoltarea strugurilor, această fiind deja a doua importată în Moldova. Prima combină a fost procurată de către Combinatul de Vinuri Cricova S.A. Țin să remarc că, compania New Holland este lider în producerea acestor tipuri de combine pentru recoltarea strugurilor, iar calitatea lucrărilor efectuate au fost demonstrate pe parcursul seminarului. Combina poate să înlocuiască munca a 100-150 de oameni pe zi, recoltând 7-10 hectare de viță de vie. La moment, ne confruntăm cu o problemă destul de mare în ceea ce privește lipsa brațelor de muncă, iar în gospodăriile cu suprafețe mari de viță de vie aceasta este și mai evidentă”.

În context, Petru Baltag, director pe agricultură, Călărași Divin SRL a menționat că, pe parcursul anilor au testat combine de la diferiți producători, astfel că la moment au procurat-o pe cea mai performantă și potrivită pentru plantațiile întreprinderii.

„Activez în această întreprindere de 5 ani și pe parcursul acestor ani am folosit combinele pentru recoltarea strugurilor, dar de cele mai multe ori acestea erau arendate. Am testat combine de la diferiți producători și atunci când a venit momentul să procurăm una am ales-o pe cea mai bună. Combina de la New Holland s-a dovedit a fi cea mai potrivită pentru viile noastre. Menționez că, viile trebuie adaptate la culesul mecanizat, dar din păcate o mare parte au fost plantate prin anii 2005-2010 după sistemul vechi cu stâlpi de beton, care nu sunt cei mai potriviți pentru recoltarea mecanizată. New Holland este o combină potrivită chiar și în cazul stâlpilor de beton, constructiv a fost gândită și nu-i afectează. Sistemul de separare a resturilor de bobițe este reușită, practic nu nimeresc alte resturi care să afecteze utilajul de la fabrica de prelucrare. Anterior, la combinele mai vechi nimereau resturi vegetale, care defectau pompele. Este foarte important că, aceasta înlocuiește minim 100 de oameni pe zi și reușim să recoltăm circa 8 hectare de vie. Totodată, procesul de separare a bobiței de ciorchine este diferit de la un soi la altul, combina New Holland oferă posibilitatea de a regla în dependență de soi. Compania Călărași Divin deține  600 de hectare de vie și producem divin, respectiv avem soiuri de struguri preponderent albi. Consider că, trebuie să mecanizăm cât mai mult posibil procesele din plantațiile vitivinicole, altfel nu vom face față provocărilor. Apreciez că, Vadalex Agro pune la dispoziția producătorilor combina care ușurează munca viticultorilor”.

Mihail Crocmazan, șeful departamentul tehnic agricol în cadrul Companiei Vadalex Agro, a explicat producătorilor care sunt avantajele unei astfel de combine și cum funcționează aceasta.

„Ne mândrim cu cea mai dotată combină de la New Holland. Aceasta poate să lucreze pe diferite tipuri de plantație începând cu 1,60 m distanța dintre rânduri și mai mari. Înălțimea de recoltare este de până la 2,6 m. Este unica combină care poate recolta în plantații cu stâlpi din beton. Cu regret, la moment nu putem exclude plantațiile de tip vechi, pentru că în aceeași gospodărie putem găsi atât plantații cu stâlpi galvanizați, unde recoltarea se efectuează mai ușor, dar și cu stâlpi de beton. Combina New Holland este dotată cu sistem de prevenire a distrugerii stâlpilor de beton. Deja, au fost recoltate cu succes sute de hectare de vie. Combina dispune de un sistem de scuturare de tip dublu și menține oscilațiile de vibrație, ceea ce face ca atât bobițele, cât și plantele să nu fie traumate. Nu în ultimul rând, este dotată cu desciorchinător, care reprezintă o opțiune absolut necesară, mai ales pentru întreprinderile care produc divinuri. Această opțiune exclude nimerirea părții lemnose în bobițele recoltate. Desciorchinătorul este de talie mare, 24 x 24 mm, și oferă posibilitatea de a recolta inclusiv struguri cu bobițe mari. Sistemul de curățire înlătură toate frunzele și astfel se obține o recoltă curată. Combina reprezintă un modul pe bază căruia se poate efectua mai multe lurări tehnologice. Combina este ultima din lanțul mecanizat în plantațiile vitivinicole”.

Ioan Matei, vicepreședintele companiei SC Cotnari din România, a comunicat că compania pe care o reprezintă intenționază în anii următori să procure astfel de combine.

„Societatea noastră deține 1700 de hectare de vie și am venit la Călărași pentru a vedea prezentarea combinei de la New Holland. Compania noastră intenționează în următorii ani să achiziționeze câteva combine. Am văzut mai multe, inclusiv pe cea de la New Holland care poate să recolteze inclusiv în plantațiile cu spaliere din beton. Vrem să comparăm care sunt avantajele. Lucrez la această comapnie de 33 de ani și în anul 1991 am adus prima combină, care nu și-a meritat investiția, mai mult, în 2-3 ani am și scăpat de ea. Dacă acum 10 -15 ani în urmă mă întreba cineva dacă vreau să iau o combină pentru recoltarea strugurilor spuneam că nu. Dar, în ultimii 5 ani apare ca o necesitate, datorită faptului că forța de muncă este lipsă, este din ce în ce mai scumpă, dar și suprafețele cu viță de vie se majorează. Respectiv, avem o zonă unde chiar s-ar preta această combină. Văzând combina de de la New Holland, cred că este una foarte ok”.

Victor Efros, agronom, consultant în viticutură, compania Migdal- P, ne-a spus că combina New Holand reprezintă viitorul viticulturii.

„Astăzi, în viticultură cea mai mare problemă este lipsa brațelor de muncă. Am văzut o combină care are foarte multe opțiuni, poate, pe lângă recoltare, să efectueze cârnitul, tratamente, prelucrarea solului între butuci, defolierea. Adică, este o combină multifuncțională. Desigur necesită investiții, dar dacă este antrenată într-o plantație modernă, unde este spalier metalic, poate să înlocuiască circa 150 de oameni, respectiv vorbim de un randament foarte înalt. Conform calculelor pe care le-am făcut anterior, culesul strugurilor cu combina ajunge să coste circa 35 de bani pentru un kg, comparativ cu 50 de bani pe care îi achităm unui om. Totodată, calitatea culesului este mult mai bună, sunt recoltate doar bobițele curate, fără să fie strivite și fără alte impurități, care pot influența calitatea vinului. Desigur, în cazul vinurilor selecte, strugurii vor fi recoltați în lădițe, dar culegerea în masă nu este posibilă fără combină. Consider că, se poate restitui investiția în circa 8-10 ani, dar dacă se mai cumpără și accesoriile suplimentare atunci, se recuperează mult mai rapid”.

„Combina New Holland este una performantă cu care putem realiza o recoltare de calitate. Nu avem probleme cu deservirea. Apreciez că putem culege fără a înregistra pierderi, iar bobițele rămân întregi. Este foarte confortabil în interior, dotată cu mecanisme automate, aer condiționat”, a declarat Vitalie Avram, mecanizator pe combina New Holand la întreprinderea Călărași Divin.

Vasile Vartic, agronom, Combinatul de vinuri Cricova susține că în cadrul combinatului tot mai multe procese sunt mecanizate, iar acum și recoltarea strugurilor.

„Dispunem de 2 combine pentru recoltarea strugurilor. Combina de la New Holland este una de ultimă generație, care recoltează foarte calitativ, astfel că toate bobițele sunt intacte. Dar și plantele rămân întregi după recoltare. Recolta este de calitate, fără inpurități și resturi vegetale. Cu această combină se pot recolta circa 100 de tone de struguri pe zi. Pentru a recolta manual aceeași cantitate este nevoie de 200-250 de muncitori calificați”.

Pornind de la fapul că, tot mai puțini muncitori aleg să lucreze în agricultură, combina pentru recoltarea strugurilor devine de neînlocuit. Astfel, se reușește recoltarea la timp și fără pierderi.

Tatiana Caraman
Tatiana Caraman
Staff Editor

Citește și ›

Advertoriale