‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticole9 laboratoare horticole cu cele mai performante utilaje - lansate în cadrul UTM, cu...

9 laboratoare horticole cu cele mai performante utilaje – lansate în cadrul UTM, cu suportul Livada Moldovei

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Cele mai performante utilaje de laborator destinate industriei alimentare vor fi accesibile studenților din cadrul UTM datorită investițiilor făcute cu suportul proiectului Livada Moldovei.

Per total, 9 laboratoare au fost lansate, iar studenții își vor putea petrece lecțiile mult mai interactiv. Contribuția Livada Moldovei în cadrul proiectului a fost de aproape 2 milioane de euro. Aceste investiții au presupus și izolarea termică a blocului Facultății Tehnologia Alimentelor de la Universitatea Tehnică a Moldovei (500 de mii de euro).

Au fost montate geamuri termopan pe o suprafață de 1600 m2 și izolați termic pereții cu o suprafață de 3100 m2.

‹ adv ›

 Izolarea termică va permite economisirea unor resurse considerabile ce sunt repartizate pentru termoficarea blocului de studii. Indiscutabil, va fi asigurat un confort termic sporit pentru circa 800 de studenții și 70 de cadre didactice de la Facultatea Tehnologia Alimentelor.

Investițiile au fost făcute în cadrul a două departamente:

  • Tehnologia produselor alimentare;
  • Procese, mașini și aparate industriale.

Departamentul – Procese, mașini și aparate industriale

#1. Procese și aparate în industria alimentară

„În cadrul acestui laborator sunt analizate procesele mecanice, termice. Studenții vor avea posibilitatea să analizeze baza tuturor acestor procese, esența lor. Laboratorul a fost utilat cu echipamente de amestecare, filtrare, analiza proceselor termice – tratarea termică prin diverse metode. Datorită acestor utilaje sunt realizate toate procesele tehnologice, totodată, avem echipamente ce deservesc procesele și țin de tehnologia aplicată”, a menționat pentru Agrobiznes Natalia Țâslinscaia – Șefa Departamentului Inginerie Mecanică.

‹ adv ›

#2. Automatizarea utilajului tehnologic

Laboratorul este dotat cu echipamente ce permit controlul regimului de funcționare a utilajelor destinate industriei alimentare.

„Pentru anumite produse este necesară menținerea unei temperaturi constante astfel încât să obținem produsul finit cu calitățile pe care le dorim. Studenții vor putea urmări procesul de tratare termică, presiunea, debitul și altele și să le ajusteze la necesitate. Setările se realizează automat, iar procesul poate fi monitorizat și de la distanță. În acest laborator sunt disponibile toate tipurile de senzori utilizați în industria alimentară”, ne-a explicat Marin Guțu, Șef de program Inginerie Mecanică.

#3. Cercetări științifice în domeniul studiului cineticii procesului de uscare

‹ adv ›

În cadrul laboratorului este studiat procesul de uscare a produselor prin diferite metode, cum ar fi cea clasică – prin convecție sau prin sublimare.

„În laborator putem analiza cum influențează viteza aerului, temperatura, presiunea procesul de uscare, iar, la necesitate, toate acestea pot fi modificate. Totodată, pot fi uscate diferite lichide, cum ar fi obținerea laptelui praf, ouălor sau a sucului”, adăugat Marin Guțu.

#4. Instalații frigorifice și sisteme de aclimatizare

„Laboratorul e dotat cu un utilaj special pentru studierea eficienței instalațiilor frigorifice și controlul acestora. Spre exemplu, sunt 3 compresoare frigorifice care pot fi conectate pe rând pentru funcționare. Astfel, studenții pot studia controlul compresoarelor, învăța cum să depisteze anumite erori, dar și să le înlăture. Avem și un utilaj pentru realizarea diagnosticului instalațiilor frigorifice. Sunt simulate 12 tipuri de defecțiuni ce pot apărea la acestea”, ne-a relatat Igor Gîdei, Șef de program Mașini și Instalații frigorifice, sistemul de climatizare.

Departamentul – Tehnologia produselor alimentare

„A fost un obiectiv trasat acum ceva timp, pe care ne bucurăm extrem de mult că l-am putut realiza. Este un departament cu tradiție, pe care am reușit să-l renovăm datorită suportului Livada Moldovei. S-a lucrat atât pe partea de dotare, cât și renovare. Echipamentele sunt performante și corespund cerințelor internaționale. Astfel, studenții vor avea acces la cele mai moderne tehnologii”, ne-a spus Artur Macari, șeful Departamentului Tehnologia produselor alimentare.

#5. Tehnologia deshidratării și refrigerării produselor alimentare

În cadrul laboratorului poate fi studiată tehnologia deshidratării și refrigerării produselor alimentare. Laboratorul este dotat cu cele mai performante utilaje, unde pot fi realizate multiple analize.

„Toți studenții au acces la utilaje. În cadrul acestora sunt studiați indicii de calitate și de inofensivitate a materiilor prime, semifabricate, până la obținerea produsului finit, inclusiv procesului de procesare a unor produse”.

#6. Tehnologia conservării produselor alimentare

„În cadrul acestui laborator studenții au posibilitatea să fabrice anumite produse în dependență de tematica aleasă. Aceștia pot usca mere, produce diferite sucuri din fructe, adică pot analiza tot procesul, cum s-au modificat anumiți indici”.

#7. Sanităria și igiena industrială

Este destinat pentru determinarea indicilor sanitari în industria alimentară. Studenții învață metodele de determinare a calității aerului, tratării sanitare a suprafețelor, utilajelor sau calitatea apei.

„Industria alimentară nu poate fi concepută fără igienă și sanitărie. Studenții vor putea determina numărul de microorganisme, bacterii extrem de periculoase în industria alimentară. Au fost procurate microscoape și termostate performante”.

#8. Chimia alimentară

În cadrul laboratorului pot fi determinate indicii de calitate a produselor alimentare: chimia apei, aditivi alimentari (cantitatea de coloranți, îndulcitori naturali sau artificiali).

#9. Laborator științific

Este un laborator destinat sectorului produselor alimentare, unde pot fi realizate cercetări științifice. În cadrul acestui laborator poate fi apreciată calitatea și indicii de calitate ai produselor.

„Studenții își pot realiza toate ambițiile în domeniul cercetării cu echipamente de ultimă oră. La aceasta am visat și de la aceasta am pornit pentru a realiza proiectul”, a conchis Artur Macari.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›