sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
HomepageAgroEcoAvantajele mulcirii solului. Experiența fermierilor

Avantajele mulcirii solului. Experiența fermierilor

Recomandate

Mulcirea solului constă în acoperirea suprafeței solului cu materiale naturale sau artificiale. Datorită mulciului, nu se dezvoltă buruieni, se reduce consumul de apă și îngrășăminte și pot fi obținute recolte mai mari și mai calitative.

Mulcirea solului poate fi realizată atât utilizând materiale naturale cât și artificiale:

Important: Prin descompunere materialele naturale utilizate generează materie organică, inclusiv azot, care devin nutrienți pentru plante. Dacă mulciul organic este aplicat pe sol în cantități prea mari, devine o sursă de poluare a apelor.

Mulciul artificial trebuie înlăturat de pe sol după recoltarea plantelor, astfel încât resturile de mulci/peliculă rămase să nu polueze solul sau împiedice dezvoltarea plantelor ce urmează a fi cultivate. Totodată, puteți utiliza drept alternativă folia biodegradabilă.

Mulci utilizat la producerea viței de vie și căpșunului în teren protejat; FOTO: Bîrnaz Victor

„Am instalat mulciul în 2015, termenul de exploatare indicat era de 3 ani, însă este al 5-lea an în care îl utilizăm. Datorită acestuia, nu se evaporă apa, nu cresc buruieni, dar și calitatea fructelor recoltate este mult mai bună. Evident, mult mai avantajos este mulciul organic, cum ar fi paiele, însă necesită să fie instalat după plantare și la sfârșit de sezon înlăturat de pe câmp, iar noi nu dispunem de suficiente brațe de muncă pentru a realiza lucrarea”, a explicat Victor Bîrnaz, producător de căpșuni și struguri eco.

Lucrarea de mulcire s-a dovedit a fi eficientă atât în teren protejat, cât și deschis și poate fi utilizată cu succes la specii anuale și perene a căror distanțe de plantare și tehnologie permit acest lucru.

Producătorii din țară utilizează mulciul în special la producerea căpșunului, dar și legumelor cum ar fi castraveți, roșii, ardei.

Mulcirea la legume

Când acoperim solul cu mulci?

Mulciul artificial se instalează înainte de înființarea culturilor de legume sau căpșun (terenul se bilonează și se instalează folia de mulci artificial). Mulciul natural se împrăștie uniform pe sol după plantarea răsadului.

Instalarea mecanizată a mulciului înainte de înființarea culturii

Mulcirea în livezi

Totodată, unii fermieri ce dețin livezi lasă iarba cosită la suprafața solului – astfel formându-se un mulci organic ce protejează solul și nu permite evaporarea apei.

Anul trecut am optat pentru înierbarea spațiului dintre rânduri, arbuștii deja sunt suficient de dezvoltați pentru a nu concura pentru apă și nutriție cu alte plante. Am tocat resturile cosite cărora le-a revenit rolul unor mulci în plantație și suntem mulțumiți de rezultat. Anul acesta, ploile au fost abundente și încă nu putem lucra în livadă, iar după ploiță iarba a crescut foarte tare. Urmează să realizăm lucrările de îngrijire puțin mai târziu, ne-a explicat Svetlana Nițoreanu, producător de alune certificate eco.

În acest mod plantele formate, ce ulterior sunt cosite:

  • menţin sau chiar îmbunătăţesc însuşirile fizice ale solului;
  • sporesc conţinutul solului în materie organică;
  • combat eficient eroziunea şi supraîncălzirea solului;
  • permit deplasarea liberă a agregatelor prin livadă pe orice vreme;
  • îmbunătăţesc compoziţia chimică a fructelor.

Mulcirea poate fi folosită:

  • pe toată suprafaţa;
  • pe rânduri, având lățimea de 1-2 m.
  • Terenul se acoperă cu un strat uniform de 10-15 cm grosime.

Mulciul împiedică dezvoltarea bolilor cauzate de agenții patogeni fungici și bacterieni, prin separarea fizică dintre sol și o parte a plantei, dar și datorită temperaturii mai sporite.

Mulcirea artificială – care e culoarea recomandată pentru peliculă

Culoarea peliculei utilizate la mulcire influențează unele procese, cum ar fi:

  • Folia neagră face ca solul să atingă temperaturi destul de înalte, în acest caz e posibil ca și plantele de cultură, nu doar buruienile, să aibă de suferit.
  • Folia transparentă incoloră asigură efect de seră, dar nu asigură distrugerea eficientă a buruienilor.
  • Folia cu o față neagră și una argintie (sau albă) asigură o temperatură constantă în sol în perioadele de arșiță. Folia argintie se folosește ca repelent în culturile predispuse atacului afidelor.
  • Folia transparentă gri se consideră a fi una dintre cele mai bune, deoarece nu permite dezvoltarea buruienilor, dar asigură același efect de seră.

Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco