Notă: Screening/evaluarea cererilor se va face lunar, la sfârșitul fiecărei luni. Pentru anul 2021 au rămas resurse limitate.
- Țara: Republica Moldova.
- Program: Proiectul de Reziliență Rurală (PRR).
- Acordul nr.: 2000001702.
- PP și AWPB ref. nr: 24/2.3.1.1.
- Data lansării: 23.08.2021.
Termenul limită de aplicare: Apelul va fi deschis pentru tot anul, până la epuizarea fondurilor disponibile. Screening/evaluarea cererilor se va face lunar, la sfârșitul fiecărei luni.
Aproximativ 10 grupuri de producători vor beneficia de sprijin pentru investiții cu element de grant în cadrul RRP. Pentru 2021, este planificată finanțarea a 5 grupuri.
Pentru a dezvolta cooperarea grupurilor de producători formate în cadrul asociațiilor pe produs partenere la implementarea PRR, și/sau constituite ca cooperative de producție / de întreprinzător, PRR va oferi sprijin financiar cu element de grant, pentru crearea centrelor de procesare/colectare/stocare a produselor agricole sau alte facilități care vor aduce o valoare adăugată produsului.
Beneficiarii grantului
Pentru a beneficia de suport investițional în cadrul PRR, grupul de producători (denumit grup client), cu excepția cooperativelor, va identifica un membru lider, care va fi beneficiar direct al suportului investițional.
Membru Lider al grupului de producător, totodată și membru al asociației pe produs, este persoana juridică, care va aplica în numele grupului pentru suport investițional sub formă de grant la crearea facilităților ce vor genera valoare adăugată produselor obținute de membrii grupului.
Membrii grupului și liderul grupului de producători vor semna un contract de asociere (contract de societate civilă [1] ) în care vor fi stipulate în detalii relațiile de colaborare dintre liderul grupului de producători (beneficiarul direct al suportului investițional) și membrii grupului (beneficiari finali ai suportului investițional), drepturile şi obligațiile fiecărui participant; repartizarea câștigului şi a pierderilor între participanți, etc..
Pentru a asigura că drepturile și beneficiile membrilor grupului sunt respectate și conforme condițiilor stabilite în cadrul Proiectului, UCIP IFAD va aviza contractul de asociere.
Cooperativele de întreprinzători ori entitățile cu un număr mai mare de fondatori, fiind deja o formă de organizare a producătorilor, cu statut de persoană juridică, pot aplica direct la suportul investițional, dacă întrunesc criteriile de eligibilitate.
Notă: Grup de producători, este grupul format în cadrul asociațiilor pe produs (în baza unui contract de societate civilă (cu excepția cooperativelor), în conformitate cu art. 1926 din Codul civil, fiind constituit din producători agricoli, membri ai asociației de profil (minimum 5 persoane fizice sau juridice), care au drept scop crearea valorii adăugate produselor obținute de membrii grupului.
Criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor:
Pentru a se califica pentru suportul investițional sub formă de grant, solicitantul (membru lider al grupului de producători sau cooperativa) va întruni următoarele criterii de eligibilitate:
- este înregistrat ca subiect ai activității de antreprenor, sub orice formă organizatorico-juridică și dispune de toate licențele și aprobările necesare pentru activitățile sale;
- activitatea întreprinderii se desfășoară în mediul rural[2];
- activitatea este bazată pe proprietatea privată, fondatorii și administratorul fiind cetățeni ai R. Moldova;
- are un plan de afaceri comercial pentru investiții viabil din punct de vedere economic și tehnic, care demonstrează un impact pozitiv asupra creării de locuri de muncă, generării de venituri și furnizării de servicii producătorilor – membri ai asociațiilor pe produs, numărul acestora este stabilit să crească în următorii ani, în baza contractului de societate civilă;
- are semnat (contract de societate civilă) cu minimum 5 persoane fizice sau juridice, membri ai grupului de producători (aceștia totodată fiind și membri ai asociației de produs), și se obligă să achiziționeze/procure de la membrii grupului cel puțin 50% din volumul total al producției achiziționate/procurate și/sau să livreze /presteze cel puțin 50% din volumul total al producției /serviciilor membrilor grupului, pe o perioada de cel puțin 3 ani de la darea în exploatare a obiectului investiției finanțate.
- Liderul grupului / Administratorul (în cazul cooperativei) are experiența managerială și de administrare a afacerii min. 1 an(conform CV).
Nu sunt eligibili pentru finanțare entități care:
- activitatea cărora se desfășoară în orașele Chișinău și Bălți;
- sunt în proces de insolvabilitate, faliment sau implicați în astfel de aspecte și alte procese juridice similare;
- au datorii privind impozitele și taxele către bugetului public de stat;
- sunt societăți mixte cu investiții străine;
- sunt entități, fondatorii căruia au beneficiat deja de grant în cadrul IRECR, RRP sau alte proiecte în curs de desfășurare, inclusiv membri ai familiei, gradul I;
- se află (fiecare membru al grupului) în oricare dintre situațiile care îi împiedică să participe la proiecte finanțate de IFAD conform formularului de Auto-certificare (Anexa 2);
Investiții eligibile. Proiectul va finanța:
- investițiile direct legate de activitatea grupului de producători/ cooperativei de producători din Lanțul Valoric susținut de UCIP IFAD, a cărui membru este solicitantul.
- investițiile pentru crearea sau modernizarea centrelor de procesare/colectare/stocare sau a altor unități, care vor duce la dezvoltarea Lanțului Valoric susținut în cadrul PRR și vor aduce o valoare adăugată produselor;
- echipamentele și utilajele necesare pentru crearea sau modernizarea centrelor de procesare /colectare /stocare, cum ar fi: unitățile de colectare /procesare /uscare /spălare /sortare /calibrare /ambalare /etichetare, unele echipamente frigorifice (echipamente de răcire profundă, compresoare), echipamentele de inspecție a calității produselor, etc.
Grantul nu poate fi folosit în următoarele scopuri:
- pentru procurarea echipamentelor/ utilajelor de mâna a doua;
- pentru plata de orice taxe sau impozite, asigurări, servicii;
- procurarea sau arenda pământului și a imobilului existent de producere/păstrare;
- completarea capitalului circulant;
- plata TVA;
- achitarea serviciilor aferente investiției;
- cheltuieli de transport, montare, asigurare etc.
Mărimea granturilor și condițiile de finanțare:
- Suma maximă a grantului va fi egală or mai mică cu echivalentul în lei a 25 000 USD și va constitui 40% din valoarea investiției. Costul total al investiției, sursele de finanțare, precum și alte detalii privind investiția vor fi descrise în planul de afaceri.
- Beneficiarul (solicitantul de grant) va contribui cu minim 60% din valoarea investiției, exprimată în mijloace bănești (surse proprii sau credite).
- Contribuția beneficiarului va putea fi utilizată inclusiv pentru completarea capitalului circulant, achitarea serviciilor aferente investiției, plata TVA, cheltuieli de transport, montare, asigurare, etc.
- Valoarea eligibilă a investiției, în baza căreia va fi calculată valoarea grantului, se va determina în baza documentelor justificative, fiind diminuată cu suma cheltuielilor neeligibile, dacă este cazul.
- Beneficiarul (liderul grupului de producători /cooperativa) dar și membrii asociați ai grupului vor beneficia de grant în cadrul PRR doar o singura dată.
- Atunci când valoarea investiției va depăși suma grantului și a contribuției proprii, , investițiile pot fi susținute paralel prin finanțarea din linii de credit și facilități de garantare existente pentru ÎMM-uri.
- g) Solicitanții care vor fi aprobați ca beneficiari vor fi obligați să mențină respectarea criteriilor de eligibilitate pentru cel puțin 3 ani de la data semnării acordului de Grant.
- h) Grantul este nerambursabil, dacă sunt îndeplinite toate condițiile stabilite și stipulate în Acordul de Grant semnat între UCIP IFAD și Beneficiar și care va fi în vigoare timp de 3 ani de la data semnării.
Notă: Asistența tehnică: va fi acordat suport și asistență grupurilor de producători-membri ai asociațiilor de produs /cooperativelor de producători începând de la familiarizarea privind activitățile de susținere în cadrul PRR, identificarea investiției pentru finanțare cu grant, selectarea/alegerea celor mai adecvate echipamente și tehnologii de procesare, pregătirea cererii de finanțare și a documentelor necesare, precum și alt suport necesar pentru participare în cadrul PRR la finanțare cu grant.
Procedura de aplicare:
IMPORTANT: Cererile de finanțare vor fi depuse pre-investiție.
Membrii Grupului de producători va analiza și identifica în comun investiția pentru care se va solicita finanțare.
Grupul de producători va identifica și desemna Membru lider, care, din numele grupului, va depune cerere de participare la concursul de granturi și de a dezvolta investiția, în beneficiul membrilor.
Membrii grupului și Membrul lider al grupului de producători vor semna un contract de asociere (contract de societate civilă), cu excepția cooperativelor.
Membrul lider al grupului desemnat de membrii grupului (solicitantul de grant), va depune cererea de finanțare, conform modelului anexat mai jos, direct la biroul UCIP IFAD, într-un plic sigilat, unde vor fi anexate următoarele documente:
- Cererea de finanțare (conform modelului stabilit in Anexa 1) , cu detalii privind investiția pentru care se solicită finanțare.
- Scrisoare de confirmare, emisă de asociația de profil, care atestă calitatea solicitantului de grant și a persoanelor asociate, ca membri ai asociației de profil.
- Copia Procesului verbal privind decizia de desemnare a Membrului lider de producători pentru participare la concurs.
- Copia Contractului de societate civilă.
- CV administratorului, Membrului Lider, unde este menționată experiența managerială și de administrare a afacerii.
IMPORTANT: Nu vor fi acceptate pentru evaluare cererile care nu sunt depuse conform cerințelor sau nu vor conține toate documentele solicitate și/sau nu au fost prezentate în termenul stabilit. În cazul în care lipsesc careva documente sau dacă se consideră necesar de prezentat documente suplimentare, UCIP IFAD va notifica solicitantul care în termen de maxim 15 zile calendaristice din data notificării va completa sau elimina deficiențele
Procedura și metoda de evaluare a cererilor de finanțare
Cererile de finanțare vor fi evaluate printr-un proces de selecție / evaluare în două etape:
etapa I: Screening
etapa II: Evaluarea și acordarea grantului
La etapa de Screening, Cererile de finanțare depuse la UCIP pentru finanțare vor fi examinate dacă acestea sunt complete și corespund cerințelor de calificare, de către Comisia de Evaluare a Cererilor de Finanțare (CECF), numită în cadrul UCIP IFAD.
Solicitanții care vor trece etapa de Screening, vor fi vizitați de membrii CECF în scopul verificării veridicității informației prezentate și corespunderii proiectului investițional propus pentru finanțare condițiilor stabilite.
În baza analizei cererii în oficiu și urmare a vizitelor în teren, CECF va definitiva lista solicitanților admiși pentru evaluare și acordarea grantului.
Solicitanții de finanțare care vor fi admiși la etapa de evaluare și acordare a grantului, vor prezenta suplimentar UCIP IFAD următoarele documente:
- Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice (sau în cazul GȚ Fișa de înregistrare a gospodăriei țărănești) care conține date privind, numele și prenumele administratorului, numele și prenumele sau denumirea fondatorilor/membrilor, cota de participare, obiectul principal de activitate etc., cu o vechime nu mai mare de 2 (două) luni;
- Planul de afaceri pentru investiția la care se solicită grantul;
- 3 oferte comerciale de echipamente ce fac obiectul investiției eligibile, furnizate de 3 furnizori diferiți, care să reflecte specificații tehnice si caracteristici tehnice comparabile (va servi dovadă de evaluare a ofertelor de piață);
- certificatul care confirmă lipsa restanțelor față de bugetul public național, eliberat de serviciul fiscal de stat, nu mai vechi de 2 (două) luni;
- copia autentificată a rapoartelor financiare (bilanțul și situația financiară) pentru ultimul an fiscal – în cazul persoanelor juridice, sau darea de seamă unificată – în cazul gospodăriilor țărănești, ambele avizate de organele abilitate;
- angajamentul solicitantului privind asigurarea contribuției proprii (în baza declarației);
- declarația pe propria răspundere privind legitimitatea/veridicitatea datelor și documentelor prezentate.
UCIP IFAD poate solicita documente suplimentare la etapa de Screening și la etapa de Evaluarea. În cazul în care lipsesc careva documente sau dacă se consideră necesar de prezentat documente suplimentare, (fie la etapa de screening, examinare preliminară, evaluare finală) UCIP IFAD va notifica solicitantul care în termen de maxim 15 zile calendaristice din data notificării va completa sau elimina deficiențele;
Nu vor fi acceptate pentru evaluarea finală cererile care nu sunt depuse conform cerințelor sau nu vor conține toate documentele solicitate și nu au fost completate în termenul stabilit.
Evaluarea și acordarea grantului
Cererile calificate, care au trecut de etapa de screening, vor fi evaluate conform criteriilor descrise mai jos, prin care se va asigura că obiectivele investițiilor propuse pentru finanțare sunt atinse în mod corespunzător.
Scorul va fi atribuit fiecărei aplicații. Proiectele investiționale care asigură scorul de 70 puncte vor fi clasate de la cel mai înalt clasament la cel mai mic clasament.
Lista solicitanților calificați, precum și rapoartele vizitelor în teren, vor fi prezentate pentru evaluare și decizie finală Comitetului de Aprobare a Grantului, stabilit prin decretul Ministrului Agriculturii. Această decizie va fi supusă revizuirii IFAD.
Toți aplicanții vor fi anunțați oficial despre scorurile primite în termen de 10 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare a zilei de întrunire a Comitetul de Selectare și Aprobare a Granturilor.
Fondurile vor fi alocate conform listei cererilor clasificate în ordine descrescătoare, în limita sumei prevăzute în planul de lucru și bugetul anual. În cazul în care solicitantul aprobat nu va îndeplini condițiile stabilite în termenii agreați, grantul va fi alocat următorului candidat din listă.
În baza deciziei Comitetului de Aprobare a Grantului, UCIP IFAD va invita aplicanții să semneze contractul de grant, stabilind termenii și condițiile de acordare a grantului, drepturile și obligațiunile părților, precum și sancțiuni, penalități pentru nerespectarea termenilor contractului de grant, altele.
Orice grant va fi revocat în orice moment dacă oricare dintre cereri va include orice tip de informații inexacte, incorecte sau denaturate.
Debursarea mijloacelor /Procurarea bunurilor
UCIP IFAD se va ocupa de achiziții prin licitație (National Competitive Bidding), conform regulilor de procurări IFAD. Specificațiile tehnice ale echipamentelor vor fi consultate cu beneficiarul.
Atunci când furnizorul de bunuri va fi selectat și contractat (specificând toate detaliile privind achiziția și livrarea), beneficiarul își va transfera contribuția sa în contul UCIP IFAD pentru a achita furnizorii de echipament. Acest lucru este necesar în cazul în care obiectul investiției nu poate fi împărțit în mod clar între UCIP IFAD și beneficiar.
Valoarea maximă a grantului, aprobat de Comitetului de Aprobare a Grantului, va fi menționată în contractul de grant, iar beneficiarul va trebui să finanțeze orice creșteri de costuri rezultate din achiziții.
Transferul și donarea bunurilor
Bunurile care fac obiectul investiției eligibile pentru finanțare vor fi deținute de beneficiar, în baza contractului de grant, dar având un statut temporar de utilizare.
Beneficiarul va deveni proprietarul deplin al grantului / echipamentului, printr-un act de donație, la expirarea a 3 ani de la data semnării contractului de grant și respectarea de către beneficiar a tuturor condițiilor stabilite în contract.
Grantul este nerambursabil, dacă sunt îndeplinite toate condițiile stabilite și stipulate în Contractul de grant, semnat între UCIP IFAD și Beneficiar.
Monitorizarea utilizării grantului privind implementarea proiectului investițional;
UCIP IFAD va monitoriza, atât din oficiu, cât și în teren, implementarea proiectului investițional finanțat privind:
- corectitudinea plăților către furnizori, conform prevederilor contractului de grant, verificarea documentelor confirmative de plată și achiziție a echipamentelor /bunurilor;
- respectarea prevederilor contractuale de asociere semnat între beneficiar și membrii asociați;
- prezența și buna funcționalitate a echipamentelor /bunurilor ce fac obiectul investiției; vizite în teren la beneficiar în mod regulat, efectuate de către reprezentanții UCIP IFAD/ IFAD;
Pe parcursul a 3 ani de la data semnării acordului de grant, vizitele în teren la beneficiar vor fi efectuate în mod regulat, de către reprezentanții UCIP IFAD, pentru a monitoriza:
- respectarea prevederilor contractuale cu privire la contractul de societate civilă;
- evoluția implementării proiectului conform planului de afaceri și a contractului de grant, performanțele afacerii;
- respectarea prevederilor privind ținerea evidenței contabile relevante;
- colectarea periodică a informațiilor financiare aferente afacerii în scopul evaluării impactului Proiectului.
În cadrul oricărei vizite de monitorizare se va întocmi un proces verbal, semnat de specialistul UCIP IFAD și beneficiarul de grant, în care vor fi prezentate constatările. În cazul în care vor fi depistate necorespunderi, acestea vor fi prezentate în cadrul ședinței Comitetului de granturi din cadrul UCIP IFAD.
Dosarul de aplicare cu setul complet de documentele necesare pentru obținerea grantului, se va depune la biroul UCIP IFAD, MD-2004, or. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, et.13, oficiul 1304.
Pentru clarificări și concretizări scrieți pe adresa de e-mail: [email protected] sau la telefonul 069269261.
- Cererea de finanțare, formularul auto-certificare și contractul de societate civilă – disponibile pentru descărcare la finalul articolului de pe acest link.
Comentarii