‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaPerspectivele exportului cireșelor moldovenești în 2022

Perspectivele exportului cireșelor moldovenești în 2022

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sezonul recoltării cireșelor s-a început, însă, în acest an, din cauza conflictului militar din Ucraina, producătorii sunt în dilemă referitor la piața de desfacere din acest an.

Marea majoritate a cireșelor produse în Moldova se comercializează anume pe piața din Rusia. Însă, odată cu închiderea frontierei dintre Ucraina și Rusia, pentru a ajunge pe piața din Federația Rusă este necesar de a ocoli Ucraina pentru a ajunge la punctul final de vânzare.

Potrivit Moldova Fruct, pentru a păstra calitatea, tranzitul cireșelor răcite în prealabil nu trebuie să depășească 5-6 zile, însă transportul în condițiile actuale poate sa dureze și 2 săptămâni.

‹ adv ›

Astfel, se creează un obstacol unde exportatorii de cireșe nu sunt siguri că fructele pot ajunge la destinație în stare bună pentru a fi comercializate.

Perspectivele exportului de cireșe moldovenești au fost discutate în cadrul unei mese rotunde virtuale dintre Moldova Fruct, membrii asociației – producători de cireșe și echipa proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova.

După relatările celor prezenți, înghețurile de primăvară nu au ocolit, nici în acest an, livezile de cireș. Astfel, producătorii din regiunea de nord a țării au spus că temperaturile negative, au afectat livezile în proporție de 25%, însă pe alocuri sunt și producători care au pierderi de 100%.

‹ adv ›

În partea de centru și sud pierderi cauzate de îngheț practic nu sunt.

Comercializarea cireșelor rămâne una din problemele de bază în acest an. Astfel, membrii asociației au menționat că deocamdată au cerere din partea partenerilor din țări ca Polonia și Belarus.

Totodată, cerere sporită va fi mai aproape de începutul culesului. Producătorii își pun speranțe și în piața locală, însă, speră să livreze cireșe în țări ca România, Cehia, Germania și Țările Baltice.

‹ adv ›

Unul dintre cele mai slabe elemente pentru producătorii noștri este lipsa echipamentului post-recoltare, cum ar fi pre-răcire, sortare şi ambalare, cu posibilitatea de a păstra lanțul frigorific. Sortarea manuală pe care o putem oferi în acest moment – nu satisface cerințele clienților de pe piețele europene și asiatice.

Totodată, ambalajul pentru cireșe rămâne în continuare o verigă slabă. Folosim în continuare lăzile standard de lemn (cu sau fără marcaj). Însă, sunt furnizori ce pun la dispoziție cutii de carton  de dimensiuni 30x40x35, cu o capacitate de 5-7 kg de cireșe.

Membrii prezenți la discuție au manifestat interes pentru a-și diversifica opțiunile de ambalaj. Astfel, s-a decis că în perioada următoare, în parteneriat cu furnizorii de ambalaje, să se lucreze asupra modelelor de cutii de carton cu celule închise de 2 și 5 kg, în principal pentru comerțul cu amănuntul, dar și pentru a testa utilizarea pungilor cu atmosferă modificată.

Cireșele din Moldova au potențial enorm pe piețele din UE și Asia, însă trebuie respectat cu strictețe lanțul frigului și ambalarea corespunzătoare.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›