Pe piața serviciilor de consultanță din Moldova, la moment, există mai mulți prestatori de consultanță și, la prima vedere, acest serviciu este suficient, dar în special la elaborarea planurilor de afaceri pentru accesarea finanțărilor, la implementarea sau dezvoltarea proiectelor investiționale.
Totodată, constatăm momente în care acest serviciu nu este acoperit, deoarece conform Regulamentului de subvenționare, orice investiție în agricultură necesită elaborarea unui proiect investițional (business plan), iar în anul curent perioada până la depunerea dosarului a fost una restrânsă și consultanța oferită nu a fost suficientă pentru a răspunde la toate necesitățile fermierilor și antreprenorilor rurali, care nu dispun de abilități și competențe în elaborarea de sine stătătoare.
De această părere este Andrei Zbancă, consultant agrobusiness, Facultatea Inginerie Economică și Business – UTM, care, solicitat de Agrobiznes, a explicat care este sarcina principală a mentoratului și cine este responsabil de consolidarea acestui serviciu.
Totodată, majoritatea întreprinderilor mici și medii trebuie să se bazeze pe producerea agricolă de valoare înaltă cum ar fi: legume, fructe, producerea pomușoarelor, zootehnie și apicultură.
Altfel spus, sectorul de producere cu valoare înaltă trebuie să fie gestionat de întreprinderi mici sau business de familie, pentru că suprafețele sunt mici și trebuie să cultive culturi intensive pentru a înregistra profituri mai mari.
Andrei Zbancă crede că, Centrul de consiliere agricolă și rurală, care a fost creat în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), chiar dacă va oferi minim pachetul de consultanță pentru antreprenori, nu va fi suficient.
‹ adv ›
Acest lucru se întâmplă deoarece există mai multe categorii de antreprenori cu cerințe și necesități diferite, în funcție de tipul de business pe care îl dezvoltă, în special cei care practică afaceri comerciale și sunt conectați cu piața.
Expertul susține că, este necesar de a dezvolta consultanța profesională de afaceri, ce nu se va limita doar la elaborarea planurilor de afaceri, pregătirea pachetului pentru subvenționare, ci să dezvolte gândirea antreprenorială.
În acest mod, producătorul va înțelege că, produsul său trebuie să fie competitiv și să corespundă așteptărilor pe care le are un consumator bine determinat, să știe care este nișa de piață, care sunt cerințele consumatorului, să cunoască, în funcție de lanțul valoric, care este prețul pe care îl poate obține.
Fermierii trebuie să înțeleagă că, gestionarea unui business individual este tot mai dificil, iar rolul cooperării sau integrării produsului prin cooperare în lanțurile valorice, dezvoltarea produsului și accesare pieței în comun, activități de marketing în comun, este mult mai simplă și garantată, declară Andrei Zbancă.
În plus, argumentează Andrei Zbancă, fermierii gândesc pe termen scurt, dar consultanța trebuie să-i pregătească să implementeze afacerile strategic, pe o perioadă îndelungată de timp.
Un alt factor care impune dezvoltarea consultanței ține de oportunitatea de a obține statutul de candidat la UE, ceea ce ne va oferi acces la fondurile structurale pentru țările candidate la UE, unde consultanța are un rol foarte mare.
Andrei Zbancă este sigur că, pentru ca consultanța să devină un serviciu cu adevărat bun, trebuie să fie conjugate toate eforturile, atât din partea statului, care își propune să faciliteze dezvoltarea consultanței, asociațiilor pe produs cu rolul lor de organizare sectorială, antreprenorilor și donatorilor.
Comentarii