În 2016, frații Vedrașco s-au întors din SUA pentru a se alătura afacerii părinților și a o dezvolta împreună, tot atunci având și primele tentative de export al strugurilor de masă pe piețele angro din Europa.
Totuși, activitatea, cu mai multă implicare și analiză a prins culoare, realizându-se obiective dincolo de cele stabilite inițial.
Trei ani de exporturi de succes ale strugurilor pe piața SUA
Compania a reușit cu succes, în 2019, 2020 și 2021, să livreze strugurii ambalați în punguțe speciale din hârtie în SUA, de aceea rămâne a fi una dintre companiile experiența cărora trebuie cunoscută de tot mai mulți fermieri.
‹ adv ›
Toate aceste reușite au fost posibile datorită perseverenței și implicării active a fiecărui membru în activitatea companiei.
Vlad Vedrașco spune că producătorii autohtoni care își doresc să aibă succese trebuie să fie deschiși să învețe, inclusiv din experiența celor care deja sunt în acest sector.
Au revenit acasă pentru a contribui la dezvoltarea afacerii
După doi ani de muncă continuă și eforturi, în 2019, strugurii crescuți de familia Vedrașco au fost listați la prima rețea.
‹ adv ›
Vlad Vedrașco: suportul MAC-P, necesar pentru dezvoltare
Vlad își amintește că, atunci când a apărut oportunitatea de a beneficia de suport prin intermediul unul apel de granturi al Proiectului MAC-P, nu au ratat șansa și au pregătit întreg pachetul de acte.
Pentru prima dată, datorită suportului pe care l-au obținut atunci, au reușit să construiască primul depozit cu casă de ambalare.
La fel, cu suportul MAC-P, compania a reușit să procure un sistem de irigare.
Ultimul apel de Granturi pentru Managementul Durabil al Terenurilor
Amintim că, până pe 31 decembrie aveți ocazia să beneficiați de ultimul apel de granturi MDT MAC-P. Detalii aici.
Vlad Vedrașco îndeamnă fermierii care își doresc să dezvolte proiecte, mai întâi de toate să înțeleagă unde vor vinde, să întrebe de cei cărora vor vinde de ce produs au ei nevoie, după care să investească.
Comentarii